Teoreticienii incontestabili ai așa-zisei națiuni civice moldovenești se află în tabăra Maiei Sandu și a lui Andrei Năstase. CINE sunt acești ”intimi politici”

Jurnalista basarabeană Marcela Tusca răbufnește, pe Facebook, după ce profesorul Dan Dungaciu a lăudat-o cu frenezie pe Maia Sandu, într-o analiză publicată de Adevărul.ro, unde insistă că adepții ”națiunii civice” (moldoveniștii, stataliștii) lansează atacuri la adresa ”liderilor pro-europeni” Maia Sandu și Andrei Năstase.

În replica, Marcela Tusca atrage atenția asupra faptului că, în pofida aserțiunilor lui Dungaciu, evidențele arată că, din contră, teoreticienii incontestabili ai ”națiunii civice moldovenești” se află chiar în tabăra Maiei Sandu și a lui Andrei Năstase:

”Dan Dungaciu crede că noi (basarabenii – n. red.) suntem proști.

Nu mai prididește cu laudele la adresa Maiei Sandu și condamnă ceea ce el numește a fi ‹atacurile adepților națiunii civice› la adresa ‹liderilor pro-europeni›.

Omul ori nu înțelege, ori se face-ntr-o ureche.

Teoreticienii incontestabili ai ‹națiunii civice moldovenești› – de la veteranii Igor Boțan (ot Fundația Soros) și Alexei Tulbure la maladaia gvardia Kulminski-Popov-Groza-Popescu et alții SE AFLĂ ÎN TABĂRA MAIEI SANDU și a lui ANDREI NĂSTASE!

Nicu Popescu i-a fost ministru de externe.

Vladislav Kulminski i-a fost consilier PERSONAL la guvern.

Popov i-a fost secretar lui Kulminski.

Iar Groza a semnat alături de aceștia infamul ‹studiu› cu privire la ‹consolidarea identității civice în R. Moldova›, publicat de IPRE (Institutul de Politici și Reforme Europene – o lăbăreală finanțată de Ministerul de Externe de la Berlin, și condusă de Kulminski!  

‹Națiunea civică moldovenească› e proiectul bonjurist, finanțat de UE și Berlin! Inclusiv comunistul Tkaciuk a fost plătit ca ‹expert› în cadrul proiectului derulat de IPRE!)

Alexei Tulbure e ‹analistul casei› la televiziunea Jurnal TV a lui Andrei Năstase.

Domnule Dungaciu!!

Teoreticienii ‹națiunii civice› SUNT INTIMII POLITICI AI MAIEI SANDU!

Dungaciu e pe Facebook? Transmiteti-i vă rog să înceteze, vorba lor, cu ‹fakenews-urile› și ‹dezinformările›.

Iar dacă Dan Dungaciu e așa viteaz și îngrijorat de situația din R. Moldova, să spună cu nume și prenume așa cum am făcut eu! Nu să umble cu aluzii la acești misterioși ‹adepți ai națiunii civice moldovenești›, de parcă noi aici în Moldova nu i-am ști pe de rost!”