Un Post-Scriptum absolut necesar. Adevărul despre conserva rusească

Cu certitudine, nu a meritat vreo replică individul fraternizat definitiv cu Dodon și ortacii lui. Dincolo de faptul că aceasta-i fața lui adevărată, fiind și una din distinctele trompete răgușite ale ACUM-ului, totuși unele clarificări se impun vis-a-vis de insinuările proliferate de preferatul ”oaspete de onoare” al mai multor evenimente organizate de Ambasada Rusiei la Chișinău. Cu atât mai mult cu cât și unii colegi diplomați de la Externe și de prin misiunile noastre diplomatice au insistat să intervin și să nu dau satisfacție aberațiilor pretinsului “expert in relații internaționale“.

Așadar, iată, punctual, situația adevărată:

1.Dl Popșoi și cei 4 socialiști n-au participat la ultimele trei ședințe ale Comisiei de politică externă și integrare europeană fără a binevoi să mă (ne)informeze despre motivul absențelor (precum prevede regulamentul și cum au făcut-o ceilalți colegi din Comisie). Dl Igor Grosu, care este supleant în Comisie, a venit la finalul ședinței doar grație insistențelor mele și a colegilor din Comisie pentru a asigura cvorumul și votarea documentelor de pe agendă, altfel ședința Comisiei, pentru a treia oară consecutiv, nu ar fi fost deliberativă. Colegii prezenți la ultimele 3 ședințe ale comisiei au remarcat că, mai degrabă, e vorba de o boicotare fățișă și comună a lui Popșoi și a socialiștilor din considerente foarte clare. Orice deputat, cu o elementară educație și responsabilitate, informează în prealabil președintele comisiei (sau asistenta) despre imposibilitatea participării la ședință, fapt ce a lipsit cu desăvârșire în cazul celor 5 deputați menționați mai sus.

2. În anul 2016 am fost numit Ambasador în Belgia, Luxemburg și la NATO nu de către Plahotniuc, ci, inițial, de guvernul Streleț, care a picat, și, ulterior, de guvernul Filip și de către președintele de atunci, Nicolae Timofti, după o activitate diplomatică de peste 20 de ani în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și a OSCE. Pe Plahotniuc nu l-am văzut niciodată în viața mea ”pe viu”, n-am discutat vreodată cu el, de unde lesne rezultă că nu puteam să-l ”slujesc” personal pe acesta. Ba din contră, la nici doi ani de mandat (care este de 4 ani pentru ambasadori) am fost revocat în mod absolut ilegal, fără nicio motivare, anume de Plahotniuc și de gașca lui docilă. Doar o minte profund bolnavă și plină de ură proletară, care-l are ca admirator și model pe Dodon, putea să-mi impute faptul că l-am ”slujit” pe Plahotniuc. Colegii de la Externe (inclusiv fostul premier Filip) cunosc foarte bine contribuția mea personală pentru consolidarea relațiilor noastre cu Alianța Nord-Atlantică, urmare căreia au fost implementate la noi mai multe proiecte ce depășesc suma de milioane de euro, inclusiv deschiderea biroului NATO la Chișinău. Așadar, avem de a face cu trucuri ieftine și hibride, însușite de minune de dodonistul ”nostru” pe la ”Примаковские встречи” și altele de același gen;

3. Fostul meu coleg de la Externe, dl Victor Chirilă, căruia îi port respect și pe care l-am propus să fie nominalizat Ambasador în SUA (nu în Franța!), nu putea să obțină avizul Comisiei dintr-un foarte simplu motiv – el nu s-a prezentat fizic la ședința Comisiei. Cum putea să fie dat avizul unui ambasador în lipsa acestuia? Ulterior dl Chirilă s-a prezentat la Comisie, dar a lipsit anume Popșoi și cei 4 socialiști, drept urmare ședința a fost anulată din lipsă de cvorum. Iată motivul adevărat pentru care dl Chirilă nu a mai ajuns ambasador – prin contribuția personală a lui Popșoi și a celor 4 deputați socialiști. Faptul acesta este cunoscut de dl Chirilă.

4. Nu am niciun motiv să cred că Ambasada americană de la Chișinău, la care ”diplomatul nostru” spune că a activat, ar fi o “pepinieră” de cadre pentru reprezentanți de vază ai “națiunii civice moldovenești”. De asemenea, nu este o noutate (o cunosc chiar și din activitatea mea diplomatică anterioară) că prin ambasadele noastre, inclusiv cele americane, activează cu succes și multe ”cârtițe”, mai ales în condițiile războiului hibrid rusesc de la Chișinău.

5. În rest, до новых встреч, тов. Попшой, на ”Примаковские встречи” и другие подобные встречи. Вы прекрасно знайте какие!

Atât a fost: nu mai revin la subiectul respectiv, cu atât mai mult la această conservă rusească, care, intenționat și la indicație, a stopat accesul unioniștilor în blocul ACUM la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. Cu certitudine că am fi obținut nu doar 26 mandate în cazul acceptării unioniștilor.

P.P.S. Priviți, vă rog, în pozele de mai jos toată “elita națiunii civice moldovenești” sub egida oblăduitoare și frățească a Ambasadei Federației Ruse la Chișinău. Sunt sigur că-i recunoașteți pe toți, evident nu fără a-l băga în seamă și pe dodonistul ”nostru” atât de fericit și important.

До свидания!