Un voluntar care acționa în scopuri umanitare a fost BĂTUT cu bestialitate de un primar PSD! Victima a avut nevoie de intervenția unui echipaj SMURD

În cursul zilei de sâmbătă, în comuna Vișina Nouă, județul Olt, a fost organizată o acțiune în scopuri umanitare. Aceasta a constat în distribuirea de măști de protecție și produse alimentare către locuitorii comunei. Potrivit Ziuanews.ro, acțiunea avea să se finalizeze cu o bătaie în toată regula soldată cu descinderea poliției și a SMURD. Agresorul a fost chiar primarul PSD-ist.  

Acțiunea a fost desfășurată de voluntari cu respectarea prevederilor ordonanțelor militare și a legislației în vigoare (declarație pe propria răspundere, echipament de protecție - măști și mănuși - respectare distanțare socială), după cum s-a constatat ulterior. Aproape de finalizarea acțiunii respective (3 străzi rămase din 17), primarul localității, Tol Cristian (PSD), s-a deplasat pe una din străzi și l-a bătut zdravăn pe voluntarul din zona respectivă.

A fost necesară intervenția echipajului SMURD pentru deplasarea victimei la Spitalul Corabia și prezența Poliției Române pentru investigații amănunțite.

Menționăm că însoțitorii voluntarului nu au răspuns provocării. E de adaugat că, prin folosirea violenței, primarul pesedist i-a sustras telefonul mobil personal voluntarului. Există martori pentru confirmarea celor întâmplate, după cum ne relatează localnicii.