Veste terifiantă pentru medicii din Suceava. Monstrul care a generat un focar COVID-19 se întoarce la job în funcția de director medical


Veste terifiantă pentru medicii din Suceava. Monstrul care a generat un focar COVID-19 se întoarce la job în funcția de director medical

Fostul director medical al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, medicul ortoped Mircea Macovei, cel care a îndeplinit și funcția de purtător de cuvânt al unității spitalicești, s-a vindecat de COVID-19 și revine în funcția de director medical, potrivit site-ului Suceava Live

Informația a fost confirmată de secretarul de stat Ionel Oprea, trimis de Ministerul Sănătății să gestioneze situația din Bucovina în timpul conducerii militare a instituției medicale. Oprea a adăugat că Macovei n-a fost niciodată înlăturat, ci a fost doar internat din cauza COVID-19.

Oprea: "Am purtat discuții cu domnul doctor Macovei. (…) Joi, 23 aprilie, se va întoarce domnul Mircea Macovei pe funcția de director medical, însă persoana care i-a ținut locul va mai rămâne o săptămână pentru a-l informa cu privire la deciziile și lucrurile care s-au schimbat cât el a lipsit".

CITIȚI ȘI: Nelu Tătaru îl execută pe principalul vinovat al focarului COVID-19 din Spitalul Județean Suceava: "Nu poate acest domn să revină!"

Conform Libertatea, mai multe cadre medicale s-au arătat nemulțumite de vestea întoarcerii lui Macovei: "Suntem terifiați de veste. E de noaptea minții, sperăm să nu fie pe bune".

Amintim că jurnalistul Victor Ilie atenționa că Mircea Macovei, din postura de director medical, invoca un ordin de ministru fictiv pentru a-i pune pe medicii infectați cu noul coronavirus să muncească alături de colegii sănătoși, căci în caz contrar le rupe contractele de muncă. (citiți AICI mai multe detalii)

Procurorii au deschis dosar penal in rem pentru cercetarea modalității în care s-au desfășurat evenimentele sub managementul directorului medical Mircea Macovei și al managerului general Vasile Rîmbu, singurul demis de președintele Consiliului Județean Gheorghe Flutur după ce situația a scăpat de sub control.

CITEȘTE ȘI: Medicul disident de la Suceava dezvăluie încrengătura de interese care l-a adus înapoi în fruntea spitalului pe directorul iresponsabil: Managerul „Rîmbu are stele, grade, că a fost și pe vremea PSD, și pe vremea PNL”/„Macovei e sluga lui Rîmbu”

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.