Victorie pentru libertatea de exprimare. Trupa Paraziții a câștigat procesul cu polițiștii

Trupa Paraziții a obținut o importantă victorie pentru libertatea de exprimare. Concret, trupa Paraziții a câștigat în primă instanța procesul intentat de Sindicatul Național al Agenților de Poliție, iar reprezentanții forțelor de ordine ar urma să plătească 2.500 de lei, cheltuieli de judecată, a confirmat Cristi Ochiu, reprezentantul muzicienilor, pentru Mediafax. 

Membrii trupei Paraziții și casa de discuri 20cm Records au câștigat în prima instanță procesul deschis împotriva lor de Sindicatul Național al Agenților de Poliție. Sindicaliștii i-au acuzat că versurile piesei ”Antimilitie” de pe albumul ”Armă secretă” îi calomniază.

Artiștii au primit câștig de cauză din partea instanței, iar polițiștii trebuie să le plătească celor de la Paraziții cheltuieli de judecată în valoare de 2.500 de lei. Suma reprezintă onorariul avocatului. Polițiștii au și posibilitatea de a ataca prin recurs decizia tribunalului.