VIDEO Antena 3 promovează interlopi în prime time. Remus Rădoi, șeful clanului bodyguarzilor din Caracal, invitat de seamă la televiziunea lui Voiculescu

Interlopul din Caracal, Remus Rădoi, cel despre care presa scria că este capul clanul bodyguarzilor și deținător a unor firme de pază care au avut contracte cu statul, a fost invitat de seama, joi, la Antena 3, al realizatorului Răzvan Dumitrescu. Rădoi și-a exprimat punctul de vedere în legătură cu crimele de la Caracal si a negat ca este interlop.

„Studiind profilul criminalului pare-se că la momente de criză ar fi capabil să scape de victima, în condițiile în care victima arată clar o lipsă de cooperare și capacitatea de a da informații către organele de anchetă în cazul în care ar fi scăpat de la dumnealui. Or, în situația în care se pornise deja acea presiune mediatică, probabil criminalul a simțit pericolul ți a trecut la lichidarea ei”, a spus Remus Rădoi la postul fostului pușcăriaș, Dan “Felix” Voiculescu.

Remus Rădoi a mai spus ca este posibil ca Gheorghe Dincă să fi avut complici, propagând în platoul de la Antena 3 teoria conspirației.

„Având în vedere trecutul dumnealui și faptul că se pare că pe zona Italia a acționat într-o formă de grup organizat, e adevărat restrâns, este posibil ca și aici să fi avut terțe persoane cu care conlucra, dar momentan date certe nu există”, a adăugat Rădoi.

Prezența lui Rădoi la Antena 3 este criticată dur de jurnalistul Mircea Marian.

„Pentru a doua zi consecutiv, interlopul Rădoi acordă interviuri, în prime time, la Antena 3, tot lui Răzvan Dumitrescu, și își dă cu părerea despre drama din Caracal. În sceneta prinsă de mine, Rădoi – individul condamnat pentru că a bătut un om – evaluează profilul psihologic al presupusului asasin, Dincă. Presa, frate”, a scris Mircea Marian pe Facebook.

În anul 2010 Rădoi a fost surprins de camerele de supraveghere scoțând pistolul pe stradă, implicat în violențe și bătăi, astfel că în 2011, potrivit Libertatea, Rădoi a fost condamnat de Judecătoria din Caracal la 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare după ce în 2007 și 2009, a bătut niște rivali.

Urmăriți video în cele ce urmează: