VIDEO Dragnea, discurs mizerabil și ipocrit la Iași. I-a numit pe cei anti-PSD "derbedei" și a vorbit despre pace, deși a organizat mitingul ca răzbunare

De ziua Europei, Iașiul a avut parte de o pată neagră pe istoria orașului. Infractorul Liviu Dragnea, simțind nevoia unei băi de mulțime, a cărat la Iași cu autocarele zeci de mii de simpatizanți PSD pentru a se răzbuna pe felul neprietenos prin care a fost primit pe 20 aprilie.

Pe scena amplasată în centrul orașului, Liviu Dragnea a susținut un discurs mizerabil și ipocrit în care a lansat clasicele atacuri la adresa președintelui Klaus Iohannis care ar dezbina România prin ceea ce face. Astfel, a vorbit despre cât de important e ca românii să trăiască în pace, deși el a orgnizat mitingul PSD ca o răzbunare față de protestatarii anti-PSD care l-au întâmpinat pe 20 aprilie la Iași.

Totodată, Dragnea, în aceeași manieră ipocrită, a spus că toți românii sunt egali și că Iohannis îi insultă pe români, în condițiile în care în timpul discursului i-a numit pe manifestanții anti-PSD prezenți în proximitatea scenei ca fiind "derbedei".

"Văd că suntem mulți. Mai mulți decât și-ar închipui unii că am putea fi (...). Băsescu și Iohannis au mânat acest popor spre ură și dezbinare, i-au asmuțit pe români unii împotriva altora. Și îi voi spune aici. Românii nu sunt de două feluri. Nu sunt unii buni și alții răi așa cum susține Iohannis. Nimeni nu are dreptul să îi împartă în tabere. Nimeni nu are dreptul să îi învrăjbească. Atâta știu cei ca ei. Atâta știu cei care l-au trimis. Ei nu înțeleg că românii sunt toți români. Românii sunt egali, liberi, suverani. Avem cu toții aceleași drepturi. Avem cu toții dreptul la un viitor comun moldovenii, ardelenii, muntenii, oltenii, dobrogenii, bănățenii, maramureșenii, bucovinenii. Toți locuitorii acestui sfât pământ. Asta trebuie să i-o spunem lui Iohannis și celor care vor să ne dezbine. Asta este prima lecție de patriotism pe care vrem să i-o dăm lui Iohannis. Să îi spunem că patria înseamnă pace nu război, să îi spunem că națiunea înseamnă solidaritate și nu ură, că patriotismul înseamnă cunoștință și nu case dobândite fraudulos, să îi spunem că țara îneamnă suflet și nu încă un mandat, să îi spunem că România înseamnă acasă și nu interese străine. (...)

Pacea e un lucru greu de obținut, inclusiv pacea politică. Toți știm, când e pace lucrurile merg, economia funcționează. Noi cei din PSD știm cât este de bună pacea, mereu am căutat pacea. Unii derbedei umblă pe aici pe lângă scenă, bine plătiți este adevărat (...) Sunt oameni fără țară și fără niciun Dumnezeu, care nu știu decât să urască și să dezbine. Noi suntem azi la putere pentru că așa au decis românii și facem lucrurile mai bine decât cei din opoziție. (...)

Iohannis care îi insultă pe români. PSD care oferă liniște și Iohannis care vrea să provoace lupte de stradă. PSD care vrea pace și Iohannis care vrea război total", a spus Dragnea.

Vedeți video în cele ce urmează cu discursul infractorului de la 3:53:00: