VIDEO. Lupte de stradă cu săbii și bâte soldate cu un mort lângă Parlamentul României

O persoană a murit, în noaptea de duminică spre luni, într-o încăierare cu bâte și săbii în care s-ar fi tras și cu arma. Luptele au avut loc în parcarea uriașă din Piața Constituției, la câțiva metri de Parlamentul României. De altfel, seară de seară, parcarea respectivă e aglomerată de indivizi care vin cu mașinile, consumă băuturi alcoolice sau fără alcool și sparg cantități impresionante de semințe. Poliția și Jandarmeria ar fi trebuit să aibă sub supraveghere zona cu pricina, astfel încât asemenea confruntări sângeroase să nu se fi produs.

Incidentul ar fi avut loc undeva pe la miezul nopții, după cum rezultă din imaginile și liveul de pe Facebook ale unui martor ocular.  VEZI AICI.

Alți martori au povestit că indivizii aflați în conflict, cel mai probabil aparținând unor grupări rivale interlope care organizează curse ilegale de mașini, au început să se alerge și să se lovească cu bâte și săbii. Doi tineri au fost grav răniți. Unul dintre ei a fost lăsat într-o baltă de sânge și a fost transportat de urgență la Spitalul Universitar. Alt tânăr, în vârstă de 30 de ani, a intrat în stop cardio-respirator. Medicii veniți la fața locului au încercat minute în șir să îl resusciteze, dar nu au reușit să îl readucă la viață și au declarat decesul.

Potrivit digi24.ro, la fața locului a fost descoperită o armă, iar mai mulți martori au povestit că au auzit trăgându-se cel puțin o dată.



SURSA FOTO: Cristian Mateescu/Facebook