Ies la iveală legăturile murdare dintre OMS și China. Etiopianul din fruntea organizației a făcut parte dintr-o grupare paramilitară marxistă. Țara sa este datoare vândută chinezilor


Ies la iveală legăturile murdare dintre OMS și China. Etiopianul din fruntea organizației a făcut parte dintr-o grupare paramilitară marxistă. Țara sa este datoare vândută chinezilor

Preşedintele american Donald Trump a afirmat, marți, că Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a eşuat în gestionarea pandemiei provocate de noul coronavirus, acuzând organizaţia că este „foarte China-centrică”.

Acuzațiile lui Trump vin la doar câteva zile după cele ale vicepremierului Japoniei, Taro Aso, care a criticat OMS pentru poziția sa „indulgentă” față de China comunistă pe fondul pandemiei de coronavirus, spunând că organizația ar trebui redenumită „Organizația Chinezească a Sănătății”. (citiți AICI mai multe detalii) 

Liderul american spune, la rândul său, că OMS s-a bizuit în prea mare măsură pe informaţii din China, în faza iniţială a epidemiei.

Au fost, de asemenea, semne că OMS a ignorat datele din Taiwan, ce indicau existenţa de contacte, în timp ce Beijingul afirma contrariul. OMS, la fel ca Organizaţia Naţiunilor Unite, nu recunoaşte Taiwanul.

Criticile din partea lui Trump vin pe de altă parte şi pe fondul preocupărilor crescânde legate de felul în care a gestionat însăşi Casa Albă semnele iniţiale că se apropie o pandemie, minimalizând uneori riscul ca SUA să fie afectate. Totuşi, Trump a blocat un mare număr de curse aeriene din China încă din ianuarie.

„OMS chiar a dat-o în bară. Dintr-un motiv sau altul, finanţată în mare parte de Statele Unite, totuşi foarte China-centrică. Vom analiza bine acest lucru”, a transmis Trump pe Twitter.

„Din fericire am respins sfatul său (al OMS) privind menţinerea deschisă a graniţelor cu China la început. De ce ne-a făcut o astfel de recomandare greşită?”, a adăugat preşedintele american.

La început de aprilie, realizatorul de televiziune Tucker Carlson, de la Fox News, l-a acuzat pe directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, că și-ar fi primit „locul de muncă cu sprijinul chinezilor după ce a acoperit focarele de holeră în țara sa natală”.

Tedros Adhanom a respins în repetate rânduri acuzațiile potrivit cărora ar fi minimalizat epidemiile de holeră din Etiopia în 2006, 2009 și 2011, tratându-le ca „diaree acută” (un simptom al holerei). Ulterior, însă, Organizația Națiunilor Unite a precizat că multe vieți ar fi putut fi salvate dacă epidemia ar fi fost etichetată cu acuratețe drept holeră.

De asemenea, o serie de organizații pentru drepturile omului au început să obțină informații din surse independente potrivit cărora numărul real al deceselor provocate de epidemia de coronavirus în China ar fi chiar și de 30 de ori mai mare decât cel raportat oficial de autoritățile de la Beijing.

Astfel, Între 50.000 şi 97.000 de oameni ar fi încetat din viaţă din cauza COVID-19 în China, spun estimările independente citate de cotidianul francez Liberation

RFI notează că Organizaţia Chinese Human Rights Defenders s-a documentat în privinţa a 900 de cazuri de arestări, intimidări şi acte de cenzură destinate să ascundă amploarea epidemiei, în timp ce Liberacion afirmă că "preşedintele Xi Jinping a reuşit chiar să convingă Organizaţia Mondială a Sănătăţii să amâne cu câteva săptămâni declararea epidemiei".

Și jurnalistul Daniel Uncu trece în revistă, pe pagina sa de Facebook, o serie de „fapte” care ar demonstra legăturile și datoriile uriașe pe care directorul OMS și țara sa le-ar avea față de China.

„Fapte: La începutul anului 2019, analișții estimau că Etiopia a împrumutat mai mult de 12 miliarde de dolari (!) din China, pentru diverse proiecte de infrastructură și nu numai, guvernul de la Adis Abbaba fiind cel mai mare depozitar al investițiilor chineze din Africa!

Fapte: Organizația Mondială a Sănătății a depus eforturi uriașe, aparent de neînțeles, pentru a proteja China comunistă în chestiunea responsabilității deja dovedite a musamalizarii inițiale a izbucnirii epidemiei de Coronavirus de către regimul de la Beijing, mușamalizare care a agravat substanțial capacitatea de apărare și reacție la pandemie a statelor lumii. Campania OMS, susținută direct și explicit de directorul organizației, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a produs reacții extrem de dure la adresa sa din partea multor țări membre.

Starea de nemulțumire l-a făcut, printre alții, pe vicepremierul Japoniei să declare că Organizația Mondială a Sănătății ar trebui să se numească de acum înainte Organizația Chineză a Sănătății...!

Fapte: Tedros Adhanom Ghebreyesus este actualul Director al OMS, acesta fiind - ați ghicit! - din... Etiopia!
Directorul OMS a fost membru al Frontului de Eliberare Națională Tigray din Etiopia, organizație paramilitară de extremă stângă marxist-leninistă, Front transformat apoi în partid politic cu aceeași denumire, după 1990”, arată Daniel Uncu.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.