România alternativă bate la ușa statului oficial

Pe 1 Decembrie am fost la parada de la Arcul de Triumf, unde un alt președinte a salutat armata, Nicușor Dan, avându-i în tribuna oficială, spre satisfacția mea, și pe cei de la USR, cei care pun umărul la o Românie mai bună și care, în cei nouă ani de existență, nu au fost invitați niciodată de președintele Iohannis la parada de 1 Decembrie, în tribuna oficialităților. Este o schimbare simbolică, dar puternică.

Parada militară este pentru mine o bucurie autentică. Mă simt româncă, iubesc tricolorul, imnul, forma României, atât de specială, aproape geometrică în unicitatea ei. Nicolae Iorga spunea că România este singura țară înconjurată de propriul ei popor. Poate o fi șocant pentru cei care mă cunosc să afle că pot fi atât de suveranistă. Nici termenul nu îmi place. Constituția spune că România este un stat suveran, deci toți suntem suveraniști ca o consecință firească a cetățeniei, nu doar partidele care au capturat un concept care exista deja și era în noi toți.

Dar ce au făcut suveraniștii pe 1 Decembrie? Au fost la Alba Iulia, alături de Simion, partidul AUR și președintele lor revendicat încă din 24 noiembrie 2024, Călin Georgescu. Întâmpinat în baie de mulțime, iubit de cei care îl consideră persecutat politic, aproape un martir civic. Mereu mă fascinează acești oameni și nu o spun ironic. Sunt pur și simplu fascinată de ei. Îi văd pe live-urile de pe TikTok când se adună oriunde apare Călin Georgescu, la Parchet, la Curtea de Apel, la IPJ, oriunde. Ei, discipolii, vin. Pentru ei este președintele României. Nicușor Dan este ilegitim. Ei și-au format propria lor Românie alternativă, schițată încă din pandemie, când suveranitatea purtării, respectiv nepurtării măștii era un act de rezistență, când sistemul, Guvernul, politicienii, statul, complotau împotriva lor. Acolo a început mișcarea.

Ei aveau nevoie de un rege și l-au primit aproape cinci ani mai târziu. Ei trăiesc în propria lor Românie. Și sunt mulți. Alegerile din 18 mai 2025 ne-au arătat, prin voturile strânse de George Simion, cât sunt de mulți și de puternici. Sigur, Nicușor Dan a învins. Dar pentru ei nu contează. Ei trăiesc într-un alt registru, cu alte repere.

Și aici vine punctul care mă preocupă. Taxele se măresc, traiul devine greu, reformele întârzie din cauza unui PSD care joacă pervers politic, furia socială crește, iar la Primăria Capitalei așteptăm un deznodământ în care Anca Alexandrescu are o șansă reală să ajungă primar. Atmosfera politică e încordată. Ne putem trezi în 2028 sau 2030 că România lor alternativă devine România tuturor, pentru că terenul pe care se construiește este deja fertil. Nemulțumirea economică este combustibilul preferat al acestor lumi paralele. Iar când realitatea oficială obosește, ficțiunile politice se mișcă surprinzător de repede.

Noi ne bucurăm, fluturăm steagul și bem un vin fiert, dar realitatea rămâne complicată. Motivul pentru care alegerile s-au anulat este încă necunoscut. Pensiile speciale sunt tot acolo. Bătălia cu uriașele companii de stat pe pierdere este departe de a fi măcar începută, ajutorul militar dat Ucrainei este în continuare neclar, iar reușita în educație pare garantată doar dacă ești la privat, ceea ce spune tot despre prăpastia din interiorul sistemului. Legumele și fructele fermierilor români ajung mai puțin valorificate decât tot ce vine din import, iar lanțul scurt devine tot mai lung.

Simbolic, nu am fost în stare nici să avem grijă de ce ne-a rămas de la înaintași. Coiful de la Coțofenești stă ca o mărturie a felului în care pierdem, cu o seninătate ciudată, lucruri care ar fi trebuit să fie protejate cu grijă. Toate acestea nu fac decât să întărească terenul pe care crește România alternativă despre care vorbeam mai sus.

România alternativă nu a apărut pentru că oamenii au înnebunit brusc. A apărut pentru că România oficială a obosit. Pentru că instituțiile au început să vorbească mecanic, iar cetățenii au început să trăiască realitatea pe cont propriu. În golul dintre promisiuni și viața de zi cu zi, între dosarele prăfuite și cozile la ghișee, între inflație și salarii care nu țin pasul, s-a instalat o poveste mai simplă, cu un rău clar și un salvator clar. Fiecare societate care nu își rezolvă fisurile produce mitologii. Noi le producem acum în timp real.

Adevărata miză nu este să ne luptăm cu România lor alternativă, ci să o facem inutilă. Să reușim, măcar o dată, să avem instituții care funcționează fără spectacol, lideri care nu confundă statul cu orgoliul lor și politici care nu tratează cetățeanul ca pe un figurant. Țara nu se pierde într-o singură zi, ci prin multe zile în care normalul este amânat. Și tot prin zile mici se poate recâștiga. Dacă România oficială reînvață să fie credibilă, România alternativă devine, în mod natural, doar o poveste spusă în treacăt.

Adică ce îți doresc eu ție, dulce Românie! 🇹🇩