Prostia (definiție & simptome)

Fără a ne pierde în explicații complexe de psihologie cognitiv-comportamentală sau în explicații gnostice, dar și fără a face caz de trimiteri culturale de genul Erasmus și nu doar, prostia poate fi definită drept gândirea cu capul celuilalt. Lipsa autonomiei, privirea la ce face/spune altul, angajarea entuziast-pasivă în modul cum ești manipulat, câștigarea unor certitudini de nezdruncinat, lipsa interogației și elanul de a arăta lumii cine ești - cam asta este prostia. Adică lipsa gândirii critice, cum bine se spune azi în continuarea marilor filosofi și părinți creștini ai mileniilor trecute.

După cum putem lesne observa, prostia nu este așadar totuna cu incultura activă, cu analfabetismul, funcțional sau nu, cu tâmpenia programatică, cu idioția inspirată - cu toate că poate fi toate astea la un loc, dar atunci vorbim despre un caz la limită patologic. Prostia mai poate îmbrăca și haine derutante: de la cea de politician la cea de membru al Academiei, trecând prin tot felul de tipologii și bresle onorabile. În asemenea situații, începem să intuim, trecându-ne un fior rece pe spate, că prostia susținută este primul pas către ticăloșie, către mafiotizarea, către lobotomizarea rațiunii constructive, treze. Cu prostul nu este de glumit!

Simptomele prostiei ca vocație sunt înspăimântătoare: prostia te scoate din regnul uman, făcându-te fie o fiară, fie o gâză, cu toate că toate creaturile au logos-ul lor întemeietor, cum ne învață Iustin Martirul și Filosoful sau Origen; prostia te depeizează, adică face din globalizare globalism, prostul fiind înaintea oricui un cetățean al lumii, ușor de întâlnit în toate culturile și vorbind toate limbile; prostia te deznaționalizează, așadar, ceea ce explică de ce proștii care se bat în piept cu cărămida identitară sunt demult aidentitari, doar gura fiind de ei; prostia, în fine, gripează serios relația cu sacrul, măcar și din pricina faptului că prostul în meditație încurcă borcanele și se mișcă prin cele ale religiei precum curca printre popice, vorba lui Țuțea.

Așadar, la început (întârziat) de zi: nu fiți proști! Nu merită și este un deranj mai mare decât acele de la bradul din sufragerie.

Doxa!