Medicul disident de la Suceava dezvăluie încrengătura de interese care l-a adus înapoi în fruntea spitalului pe directorul iresponsabil: Managerul „Rîmbu are stele, grade, că a fost și pe vremea PSD, și pe vremea PNL”/„Macovei e sluga lui Rîmbu”


Medicul disident de la Suceava dezvăluie încrengătura de interese care l-a adus înapoi în fruntea spitalului pe directorul iresponsabil: Managerul „Rîmbu are stele, grade, că a fost și pe vremea PSD, și pe vremea PNL”/„Macovei e sluga lui Rîmbu”

Vestea întoarcerii lui Mircea Macovei, controversatul director medical al Spitalului Județean Suceava, principalul focar de COVID-19 al României, potențat și de o serie de decizii profund greșite și abuzive ale sus-numitului, a reușit să ne lasă cu gura căscată, mai ales că blamatului medic ortoped i s-a întocmit dosar de urmărire penală pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Sau cel puțin așa ne-au lăsat să credem autoritățile care acum par să nu aibă nicio obiecție legată de întoarcerea celui care a convocat la spital, la sfârșitul lunii martie, într-un birou minuscul, invocând un fictiv ordin de ministru, zeci de medici din subordine, obligând neinfectații să stea alături de cadrele medicale testate pozitiv. A fost nebunie la vremea respectivă.

Detaliile le puteți citi AICI

Anatol Burlacioc, unul dintre puținii medici curajoși care au contestat conducerea numită de baronul liberal Gheorghe Flutur încă de acum câțiva ani, a izbucnit într-un scurt interviu acordat cotidianului Libertatea.

Chirurgul Burlacioc spune că „groparii spitalului din Suceava și vinovați în bună măsură pentru infectarea unui întreg oraș” sunt indubitabil directorii Rîmbu și Macovei. „E clar că Rîmbu are stele, grade, că a fost și pe vremea PSD, și pe vremea PNL, dar pe Macovei cine îl ține în brațe?”, spune medicul, răspunzând apoi singur la această întrebare:  ”Macovei a fost permanent sluga lui Rîmbu”. ”

„E adevărat ceea ce mai multe cadre medicale și oameni importanți din oraș mi-au spus: că Macovei e ținut în spate de deputatul Bălan din PNL?”, s-a mai întrebat medicul.

Ioan Bălan, 53 de ani, este un deputatul liberal de Suceava, ales prima oară parlamentar în 2008, pe listele PDL. Potrivit siteului justițiecurata.ro, Bălan este un prosper om de afaceri, însă de numele său sunt legate mai multe controverse. Este văzut ca „omul lui Flutur” și este unul dintre cei mai influenți lideri PNL la nivel național. Presa locală, probabil cumpărată, are numai cuvinte de laudă despre acest politician. Despre averea lui Flutur puteți citi AICI.

„Bălan e tânăr, gata să-i ia locul lui Flutur ca eminență cenușie a acestui oraș și județ. Iar oamenii din toată țara se întreabă de ce cadrele sanitare din Spitalul Județean se tem, demisionează sau intră în concediu. Pentru că ne temem că totul va fi la fel, că se întorc băieții șmecheri. Și faptele ne confirmă temerile”, a mai spus Burlacioc.

Mai mulți medici și asistente de la Spitalul Județean au confirmat pentru Libertatea că se pregătește un proces colectiv, ”pentru că doar în justiție mai avem încredere, e clar că politicul nu ne va sprijini să se facă lumină”.

Spitalul Județean Suceava– aflat în centrul scandalului privind infectările numeroase și multiplele decese cauzate de coronavirus și a cărui conducere a fost suspendată și preluată de Armată – era considerat unul dintre cele mai moderne din țară până la izbucnirea dezastrului care a făcut din Suceava cel mai important focar de COVID-19 al României.

Aflat în subordinea Consiliului Județean Suceava, spitalul este condus încă din 2009 de economistul Vasile Rîmbu, fost șef al Gărzii financiare Suceava (1992 – 2000) și director general adjunct la Finanțele Publice (2000 – 2005). În toamna anului trecut, Rîmbu a fost chiar propus pentru postul de ministru al Sănătății în Guvernul PNL.

Ministerul Sănătății a propus Consiliului Județean Suceava să îl demită pe Vasile Rîmbu din funcția de manager al Spitalului Județean, în urma scandalului infectării cadrelor medicale cu coronavirus. CJ Suceava a decis doar să-l suspende însă.

”Am fost cel care am prins în primul mandat acest proces de trecere a Spitalului Judeţean Suceava în subordinea Consiliului Judeţean Suceava, am fost cel care a fost de acord ca Vasile Rîmbu să vină manager al Spitalului Judeţean Suceava şi trăgând linie, trebuie să recunoaştem că a fost un mare câştig pentru noi şi, în special, echipa şi parteneriatul făcut de-a lungul anilor, cu conducerea consiliului judeţean, indiferent de culoarea politică. Pentru asta, noi şi eu personal, îmi menţin solidaritatea şi sprijinul, umăr la umăr, spate în spate, pentru tot ce înseamnă modernizare acolo”, declara Gheorghe Flutur, șeful CJ Suceava și unul dintre liderii locali puternici ai PNL, despre Vasile Rîmbu, într-o ședință a CJ din septembrie 2018. Mai multe detalii pe g4media.ro

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.