Presa nu poate fi liberă atâta vreme cât depinde de pomenile statului!


Presa nu poate fi liberă atâta vreme cât depinde de pomenile statului!

Le spun prietenilor mei, puținii ziariști independenți din România care nu s-au lăsat cumpărați de Ciuma Roșie: înțeleg situația critică prin care treceți, dar, pe termen lung, soluția nu este să așteptați bani de la Guvern.

Am urmărit atent disputa, din aceste zile, legată de ajutorul de stat de 200 de milioane de lei pe care guvernul Orban vrea să-l ofere presei sub formă de publicitate plătită.

Primul lucru pe care aș vrea să-l transmit ziariștilor liberi: nu vă certați între voi, schimbând insulte între cei care vor primi bani de la Guvern și cei care nu vor accesa această subvenție. Râd Gâdea și Badea de voi! Antena 3, RTV și alte asemenea oficine de propagandă otrăvită trăiesc de ani întregi din resursele sifonate de la stat de patronii lor. Așa zișii jurnaliști care lucrează la aceste posturi – niște mercenari obraznici – n-au nici o rușine să încaseze banii hoților. De ce vreți să le oferiți ocazia să arate, acum, că toată presa e la fel ca ei, adică nerușinată și coruptă? Mai ales că este falsă această teză, pentru că nu toți ziariștii români sunt niște ciutaci, gâzi și chirieaci fără rușine.

În al doilea rând, eu înțeleg situația cu totul excepțională generată de pandemie. În multe țări s-au luat măsuri economice fără precedent, inclusiv de susținere a presei! Sunt state capitaliste unde guvernul preia o parte din acțiunile companiilor aflate în dificultate, le capitalizează și le ajută să treacă de acest hop. De aceea, vă spun că un ajutor de stat punctual, acum, pe fondul pandemiei, poate fi acceptat. Sper că acest ajutor nu-i va face pe ziariștii liberi să se pună în slujba unui guvern sau a unui partid, așa cum sper că PNL nu va abuza de situație. Fiecare va răspunde în fața propriei conștiințe și, mai ales, a cititorilor săi.

Însă, pe termen lung, presa liberă trebuie să se lupte ca orice ajutor de stat către mass-media să fie suprimat. De ani întregi, citim cum primesc bani de la autoritățile locale, adică de la baronii Ciumei Roșii, oficinele propagandei PSD. Tăiați această sursă de finanțare, confiscați banii furați de alde Dan Voiculescu și Sebastian Ghiță de la stat, și propaganda se va prăbuși, iar presa liberă va înflori. În România, mass-media și-a început declinul în momentul în care Sorin Ovidiu Vîntu a distorsionat piața concurențială și, cu banii obținuți din afaceri dubioase de tip FNI, a finanțat trustul media din jurul Realității TV. Trust pe care Vîntu l-a folosit pentru a controla mediul politic și pentru a linșa magistrații curajoși care-l urmăreau. După el s-au luat apoi și alții, precum Dan Voiculescu sau Ghiță.

Aceste trusturi de presă trebuie tăiate de la conducta cu bani publici, eu cred că aceasta este soluția să scăpăm de otrava pe care o răspândesc. Presa liberă nu trebuie să copieze obiceiurile proaste ale oligarhilor români, ci să învețe să supraviețuiască din resurse private, fără legături politice. Va fi foarte greu, știu, dar nu este imposibil.

Iar domnilor Orban și Cîțu le spun: dacă vreți să ajutați mass-media, puneți ANAF-ul la treabă, recuperați banii furați de Dan Voiculescu în dosarul ICA (câteva zeci de milioane de euro) și, cu această resursă, sprijiniți presa liberă din Republica Moldova, care se confruntă cu propaganda bine finanțată de Moscova. Acolo, da, este o situație excepțională și, fără sprijinul constant al statului român, presa liberă este sufocată de minciunile trompetelor Rusiei și ale oligarhilor corupți.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.