Ce căuta Victor Ponta în mașina agentului GRU, generalul Ștefan Kostyal, în seara de 22 decembrie 1989? Misteriosul rol jucat de Victor Viorel în evenimentele din decembrie ’89

Ce căuta Victor Ponta în mașina agentului GRU, generalul Ștefan Kostyal, în seara de 22 decembrie 1989? Misteriosul rol jucat de Victor Viorel în evenimentele din decembrie ’89

Dacă tot dă din coate ca să intre în cursa pentru Primăria Capitalei – în timp ce solicită PSD, în spatele ușilor închise, nu mai puțin de 40 de locuri pe listele parlamentare ale social-democraților, pentru clientela Pro România –, Victor Ponta ar trebui să clarifice public o serie de aspecte puțin spus dubioase ale tinereții și maturității sale.

Deşi a fost chestionat în repetate rânduri de presă, fostul premier Victor Ponta a evitat programatic să povestească ce a făcut în zilele fierbinţi ale Revoluţiei, pe când avea 17 ani şi trei luni. Desigur, Ponta s-a mărginit să precizeze că a fost „pe străzi”, laolaltă cu miile de manifestanţi care se revărsau în centrul Bucureştiului și în alte zone de interes, dar nu a intrat niciodată în detalii explicite. Nu a rostit nume şi nu a indicat locaţii.

Totuşi, în 2008, generalul maior Ştefan Kostyal – fost ilegalist, comunist înflăcărat, absolvent al Academiei Superioare Militare din Moscova şi susţinător al modelului sovietic – avea să relateze cum l-a cunoscut pe tânărul Victor Ponta, chiar pe 22 decembrie 1989, după operaţiunea de arestare a fraţilor lui Nicolae Ceauşescu – Ilie, general de Armată, respectiv Nicolae Andruţă, general de Securitate.

Concret, în cadrul unui interviu acordat istoricului, scriitorului și jurnalistului Toma Roman Jr. (interviu publicat în volumul „Ceauşescu văzut de aproape”, Editura Curtea Veche, 2008), Ştefan Kostyal – nota bene: avem de-a face cu un agent GRU (spionajul militar rusesc) – a susținut că, în seara de 22 decembrie, după ce-l arestase pe Ilie Ceauşescu şi după ce a plecat de la Şcoala de ofiţeri din Băneasa, unde îl arestase pe Nicolae Andruţă Ceauşescu, a luat cu maşina doi tineri şi s-au deplasat spre Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului (CAAT). Potrivit lui Ştefan Kostyal, unul dintre cei doi tineri era chiar Victor Ponta, viitor PSD-ist de seamă și premier al României.

Iată mărturia lui Kostyal „L-am arestat tot eu şi pe Nicolae Andruţă Ceauşescu, la Băneasa, după care m-am dus să coordonez Comandamentul Apărării Antiaeriane a Teritoriului. Să vă zic ceva interesant. Luasem cu mine-n maşină spre CAAT şi doi foarte tineri revoluţionari. Unul dintre ei era Victor Ponta.”

Pam-pam! Carevasăzică, în furtunoasa seară de 22 decembrie 1989, junele Victor Ponta se plimba cu maşina în compania generalului Ştefan Kostyal, mare iubitor de Moscova, chiar după ce acesta operase arestarea a două capete importante ale clanului Ceauşescu. Oare ce căuta Victor Ponta în maşina lui Kostyal? Cum ar fi putut un tânăr de doar 17 ani să participe, chiar şi de o manieră indirectă, la un episod de o astfel de însemnătate în aritmetica acelui context? Cine era celălalt tânăr? A cunoscut şi el, ulterior, o fulminantă carieră politică?

Răspunsurile nu le vom afla de la generalul Ştefan Kostyal – a răposat în 2013 – şi, sunt ferm convins, nici Victor Ponta nu arde de nerăbdare să clarifice acest episod misterios al unei adolescenţe zbuciumate, cu atât mai mult cu cât, în 2008, dezvăluirea agentului GRU a trecut aproape neobservată, pentru simplul motiv că Ponta era un politician total periferic.

Ar mai fi de menţionat un aspect cred deloc întâmplător, aspect care ar putea explica (oarecum indirect, în lipsa altor informaţii) de ce Ştefan Kostyal a jucat un rol principal în arestarea unor exponenţi de prim rang ai clanului Ceauşescu. Cum singur a relatat în interviul amintit, Kostyal l-a cunoscut pe Ion Iliescu în a doua jumătate a anilor ’70, când dictatura ceauşistă căpătase un pronunţat caracter kimirsenist (după vizita din ’71 în China, Coreea de Nord, Mongolia şi Vietnam) – este perioada în care Iliescu ţesea intrigi anticeauşiste prin parcuri.

Generalul Kostyal a precizat că Iliescu şi Virgil Măgureanu reprezentau contactele „politice” ale generalilor complotişti Ion Ioniţă şi Nicolae Militaru, care plănuiau să-l îndepărteze pe Ceauşescu printr-o lovitură de stat, în 1984, cu suportul Rusiei. Urmarea? Conspiraţia a eşuat – Securitatea a catalogat-o în controversatele dosare „Corbii” –, câţiva generali şi o serie de alţi pioni implicaţi au fost traşi pe linie moartă, Iliescu s-a dat la fund cu viteza şopârlei, iar Kostyal a ajuns la închisoare (în aceeaşi celulă cu Sorin Ovidiu Vântu, la acea vreme condamnat pentru furt de energie de la contorul de acasă).

Având în vedere aceste antecedente, momentul „22 decembrie” nu-l putea găsi pe Kostyal decât în imediata proximitate a grupării Iliescu, cu toate că nu era deloc un admirator al acestuia din urmă. Însă amândoi vor fi fost „corbi” cu ştate vechi: pândiseră şi militaseră în aceleaşi unghere ale dictaturii, unghere rezervate indezirabililor.

Finalmente, nu putem decât să sperăm că viitorul va spulbera misterul ce învăluie dubioasa preumblare a tânărului Victor Viorel Ponta – operată în compania agentului GRU Ştefan Kostyal, în seara de 22 decembrie. Pentru că, în acele zile, mai nimic ieșit din comun nu a fost chiar întîmplător.

A fost Victor Ponta racolat încă din junețe de fosta Securitate (la fel ca actorașul dughinist Dan Puric, de exemplu), făcînd apoi trecerea, cum l-a acuzat fostul președinte Traian Băsescu (la rându-i un prolific colaborator al Securității), la statutul de ofițer acoperit al SIE?