USR publică lista de contracte încheiate de trompeta Chirieac cu PSD: "Clotilde Armand va refuza toate invitațiile venite din partea acestui site!"

USR publică lista de contracte încheiate de trompeta Chirieac cu PSD: "Clotilde Armand va refuza toate invitațiile venite din partea acestui site!"

Candidata USR-PLUS-PNL la Primăria Sectorului 1, Clotilde Armand, a aunțat vineri că va refuza orice invitație venită din partea site-ului deținut de fostul jurnalist Bogdan Chirieac, DCNews. În acest sens, Armand a atras atenția că site-ul cu pricina a fost îndopat cu bani publici de către primarul PSD al Sectorului 4, Daniel Băluță, respectiv de către edilul pesedist al Sectorului 5, Daniel Florea.

Redăm comunicatul USR Sector 1:

"Având în vedere:

1) Contractul DA26125792 din august 2020 în valoare de 20.000 de Euro pentru „sondaj de opinie” între Primăria Sectorului 5 și DCNews Research & Development SRL, deținută în proporție de 99% de Bogdan Chirieac;

2) Contractul DA26130891 din august 2020 în valoare de 10.000 de Euro pentru „elaborare de studii” între Primăria Sectorului 5 și DCNews Media Group SRL, deținută în proporție de 99% de Bogdan Chirieac;

3) Contractul DA25925162 din iulie 2020 în valoare de 15.000 de Euro pentru „pachet partener” între Primăria Sectorului 5 și DCNews Media Group SRL, deținută în proporție de 99% de Bogdan Chirieac;

4) Contractul CAN1031368 din aprilie 2020 în valoare de 2.4 milioane de lei pentru „servicii de organizare evenimente” între Primăria Sectorului 4 și DCNews Media Group SRL, deținută în proporție de 99% de Bogdan Chirieac;

și declarația redacție DCNews din data de 4 septembrie 2020 că „așa ceva nu s-a întâmplat”, vă anunțăm în mod oficial că doamna Clotilde Armand va refuza toate invitațiile venite din partea acestui site".

Trompetele de la DCNews au acuzat-o săptămâna trecută pe Clotilde Armand de fake news, pretinzând că nu au beneficiat de sumele respective de la primarii PSD.

"Ca fostă directoare a unei companii care își obținea majoritatea cifrei de afaceri din contracte cu statul, cum este firma care a dat consultanță în afacerea Bechtel, doamna Armand e normal să fie atentă la banii publici. Sigur, când ai în spate statul francez și faci uz de prestigiul acestuia, cum singură declară, banii se câștigă altfel.

Dar asta nu îi dă dreptul unui politician român să mintă, să pună în circulație fake news-uri, cum face doamna Armand când scrie pe Facebook că ”site-ul lui Bogdan Chirieac a primit prin încredințare directă, fără licitație, două contracte în valoare de 30.000 € de la primarul pesedist al Sectorului 5. În luna aprilie firma lui Bogdan Chirieac a primit 2.4 milioane lei de la Primăria Sectorului 4 și în luna iulie a mai primit 15.000 € tot de la Sectorul 5”. Totul este fals. Așa ceva nu s-a întâmplat", au scris vuvuzelele într-un articol.