Investigație: Proiectul KREMLINOVICI. Ce contacte și informații ascunde telefonul rusofilului Dodon. Securiștii Moscovei. Dezvăluirile RISE Moldova


Investigație: Proiectul KREMLINOVICI. Ce contacte și informații ascunde telefonul rusofilului Dodon. Securiștii Moscovei. Dezvăluirile RISE Moldova

După ce v-am prezentat investigațiile Dossier Center privind modul hibrid și kaghebistic prin care Rusia intervine, în mod uzual, în politica internă a Republicii Moldova, Podul.ro pune sub lupă ancheta Rise Moldova privind proiectul ”Kremlinovici”, numele de cod sub care obedientul rusofil, socialist și românofob Igor Dodon dă raportul Moscovei. 

În cele ce urmează veți afla ce contacte și informații ascundea telefonul folosit de Dodon până la jumătatea anului 2017, dar și o serie de nume importante în aritmetica așa-zisului ”departament Moldova”, structura ce asigură interferența Kremlinului în politica de dincolo de Prut. 

CITEȘTE și Investigație: Desant KGB la Chișinău! Cine sunt AGENȚII Kremlinului care coordonează campania lui Dodon. Politica ”Soft power” a Rusiei. Episodul 3

CITEȘTE și Investigație: KGB-istul Igor Maslov și componența securistică a Departamentului Moldova. Cum vrea Rusia să-i asigure un nou mandat de președinte lui Igor Dodon. Episodul 2

CITEȘTE și Investigație explozivă. Kremlinovici: Pe cine sună Dodon la Moscova și ce documente secrete a trimis la FSB și GRU. Maia Sandu și Andrei Năstase, în vizorul serviciilor secrete rusești. Episodul 1

Podul.ro vă prezintă dezvăluirile RISE Moldova, pe care vă recomandăm să o coroborați cu investigațiile Dossier:

RISE Moldova prezintă proiectul „Kremlinovici”: cum îi influențează administrația președintelui Rusiei pe politicienii moldoveni

#Kremlinovici – proiectul de investigație RISE Moldova, inițiat alături de Centrul „Dossier” și realizat datorită informațiilor din „arhiva lui Cernov” și „telefonul lui Dodon” – câteva pachete masive de date, verificate în surse independente una de cealaltă.

Kremlinovici este nickname-ul folosit de Igor Dodon în chat-urile secrete cu politicienii, funcționarii și organele de forță din Republica Moldova. 

În cadrul administrației președintelui Rusiei există așa-numitul „departament Moldova”, la conducerea căruia se află (potrivit datelor Centrului „Dossier”) colonelul Serviciului de Informații Externe Igor Maslov. Subordonații săi întocmesc pentru conducerea rusă note informative despre politicienii, figurile publice și organizațiile non-guvernamentale din Republica Moldova.

La Kremlin există fișe informative (scurte informări biografice) despre majoritatea oamenilor politici și funcționarilor moldoveni din primul eșalon, inclusiv despre șefii instituțiilor de forță.

Moscova a primit anticipativ nu doar o dată din partea politicienilor moldoveni textul discursurilor care urmau să fie rostite la adunările locale și internaționale. La rândul lor, uneori subordonații lui Cernov și ai lui Maslov redactează textele discursurilor partenerilor moldoveni și le scriu tezele pentru evenimentele de masă.

De asemenea, în cadrul administrației prezidențiale a F. Ruse se reușește și administrarea conflictelor: PR-ul negru se ocupă de adversarii electorali ai Partidului Socialiștilor și, de asemenea, pregătește textele pe tematica moldoveană pentru Duma de Stat și deputații ruși.

Rusul Iuri Gudilin, considerat liderul „echipei de strategi politici”, discută lucruri importante la balconul biroului central al Partidului Socialiștilor.

După formarea guvernului social-democrat de la sfârșitul anului 2019, în fruntea căruia se află Ion Chicu, în cadrul „departamentului Moldova” de la Kremlin s-a început discutarea unei noi strategii „soft power” în legătură cu Moldova.

Chiar în centrul Chișinăului, la câteva sute de metri de administrația prezidențială, se află biroul în care lucrează așa-numita „echipă de strategi politici ruși”. Centrul este vizitat de deputații din fracțiunea socialiștilor, iar oaspeții ruși merg și ei, singuri, la biroul central al Partidului Socialiștilor și chiar la palatul prezidențial.

RISE Moldova a descoperit aceste lucruri și multe altele în cadrul investigației jurnalistice realizate împreună cu Centrul „Dossier”

Principalele pachete masive de date ale proiectului 

„Arhiva lui Cernov” – un pachet masiv de documente de lucru, obținut de Centrul „Dossier” în urma unei scurgeri de informații din administrația președintelui Rusiei. Acestea au fost elaborate inclusiv de cadre ale așa-numitului „departament Moldova” - subordonați ai directorului adjunct al Direcției Prezidențiale a Federației Ruse pentru relații interregionale și culturale cu alte țări, Igor Maslov (potrivit datelor „Dossier” (colonel în cadrul Serviciului de Informații Externe al Rusiei), care se subordonează șefului direcției, generalului SVR Vladimir Cernov, potrivit datelor Centrului „Dossier”.

Aparatul lui Cernov trimite documente la sediul central al SVR și către adjunctul directorului administrației prezidențiale a F. Ruse, Dmitri Kozak, în responsabilitatea căruia sunt incluse relațiile de reciprocitate cu țările CSI și ale Uniunii Economice Eurasiatice.

Kozak face parte din cercul de apropiați ai lui Putin: s-a aflat la conducerea cartierului general pre-electoral al acestuia, a activat în cadrul administrației prezidențiale și în guvern.

Datele Centrului „Dossier” din „arhiva lui Cernov” au fost împărtășite cu redacția RISE Moldova.

„Telefonul lui Dodon” – un pachet masiv de date din telefonul marca BlackBerry folosit de Dodon până la jumătatea anului 2017.

O sursă necunoscută a înmânat chiar acest telefon redacției RISE Moldova, printr-un intermediar.

Am avut câteva zile la dispoziție pentru a studia și fotografia contactele și datele de interes pentru noi stocate pe telefon. Apoi am returnat telefonul prin intermediarul necunoscut. Printre contactele din telefonul lui Igor Dodon se află Maslov – potrivit datelor „Dossier”, colonel SVR, unul dintre curatorii Moldovei din aparatul președintelui Rusiei.

Nu cunoaștem motivele acțiunii persoanei, acțiune care ne-a oferit nouă posibilitatea de a fotografia datele din telefon care păreau importante. După ce le-am studiat însă, am luat decizia de a le da publicității.

Trebuie menționat faptul că, înainte ca telefonul să ne fie transmis, cineva a șters din el majoritatea fișierelor, datelor personale (foto, video) și mesajelor, astfel încât noi am rămas doar cu vreo zece fotografii care nu ne interesau. Și da, în principiu nu am copiat informațiile cu caracter personal, ci doar am fotografiat acele date care pot avea importanță publică pentru investigația noastră: contactele, politicienilor, funcționarilor și figurilor publice moldovene și străine cunoscute, precum și câteva mesaje pe teme aproape politice.

Analizând ulterior datele din telefon, am tras concluzia că dispozitivul a fost folosit personal de Igor Dodon. Spre exemplu, pe telefonul BlackBerry au fost realizate conexiuni la două adrese personale de e-mail: [email protected] și [email protected].

Denumirea proiectului „Кремлинович” este derivată de la „Kremlinovici” porecla lui Dodon. Așa se numea contul de utilizator de pe care Dodon discuta în chat-uri secrete de BBM messenger, instalat pe amintitul telefon BlackBerry. Partenerii săi de discuție erau persoane din domeniile politic, de afaceri, de la nivelul conducerii statului, din comunitatea de experți (ONG) și unitatea de forță a Moldovei.

 

 

 

 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.