Petardele aruncate de PSD și USR au salvat, din nou, pensiile speciale ale securiștilor


Petardele aruncate de PSD și USR au salvat, din nou, pensiile speciale ale securiștilor

De ani întregi, scriu despre cumplita sfidare și hoție a pensiilor speciale. 

La început, eu și sute de mii de cetățeni de bună credință indignați de acest furt, am fost ignorați.

Când am reușit să lămurim românii și s-a format un val de protest, au recurs la două șmecherii. Prima: au dat pensii speciale celor de la CCR, pentru a-i cointeresa în blocarea oricărei inițiative de desființare a acestui privilegiu. A doua: au început să lanseze tot felul de diversiuni, ca să pară că fac ceva.  

Modelul acestor diversiuni eu l-aș vedea în anul 1990, când kaghebistul Ion Iliescu se prezenta drept dizident anticomunist. Cu ajutorul presei aservite, Iliescu a reușit să confiște acest discurs, să pară un opozant al regimului Ceaușescu. Acum, urmașii lui Iliescu fac aceeași manevră: se prefac că se opun pensiilor speciale, demisionând din Parlament cu o zi înainte de finalizarea mandatului. Ne cred proști! Exact aceeași manevră a făcut și Liviu Dragnea în 2016. Și care a fost efectul? În regimul său, între 2017 și 2019, au apărut noi categorii de pensionari speciali, iar privilegiile existente au crescut. 

În paralel, ce face noua stângă useristă? Aruncă pe piață proiecte de lege care, aparent, desființează pensiile speciale. Repet: doar aparent le desființează. Citiți detaliile. Nu se atingeau de pensiile militare de stat! Ce se află în spatele acestor așa-zise “pensii militare de stat“? Mii de securiști și milițieni care au bătut și au terorizat românii. Nici un cuvânt dinspre USR despre această sfidare. Proiectele lor de lege prevăd ca pensia militară de stat să nu depășească  salariul brut: asta ar însemna mai mult decât se plătește acum către cea mai mare parte a beneficiarilor. Nici un cuvânt despre faptul că avem milițieni care se pensionează la 39 de ani – da, România a avut un secretar de stat, la Interne, care s-a retras din poliție la 39 de ani și primea, în 2018, o pensie de 7.500 de lei pe lună (probabil că acum este mult mai mare). 

Demisiile spectaculoase din Parlament ale domnilor Ciolacu, Barna sau Simonis sunt petarde care nu rezolvă nimic. Sunt juriști serioși, inclusiv foști membri ai USR-PLUS, care explică faptul că demisionarii au dreptul la pensie specială chiar dacă au părăsit Legislativul cu o zi înainte de expirarea primului mandatul.

Ce-i de făcut? În primul rând, trebuie dat atacul la CCR, instituția care blochează orice reformă. În prezent, majoritatea judecătorilor de la Curtea Constituțională au pensie specială. În primul rând, trebuie interzis cumulul salariului de stat cu acest privilegiu. Se poate cumula salariul cu pensia, dar nu cea “specială“, necontributivă. Doi, trebuie scoși toți politrucii PSD din CCR. Abia după ce eliminăm blocajul din CCR, avem șanse să desființăm această hoție securist-comunistă, a pensiilor speciale, așa cum a reușit doar Emil Boc, în 2011. 

În loc de concluzie, vă reamintesc, dragi prieteni: România plătește, în anul 2020, zece miliarde de lei pentru pensiile speciale. Din acești bani, circa 8,7 miliarde sunt așa numitele “pensii militare de stat“, care se plătesc inclusiv securiștilor lui Ceaușescu sau milițienilor. Hoția trebuie oprită. Pensiile speciale sunt furt. 

 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.