Curtea Constituțională le strică planurile socialiștilor

Decizia Curții Constituționale, de suspendare a transferării Serviciului de Informații din subordinea președintelui sub control exclusiv parlamentar, marchează un moment important în confruntarea dintre cele două tabere politice de la Chișinău. Prin natura și caracterul definitiv al hotărârii Curții, puciștii socialiști și-au văzut diluată legitimitatea juridică și politică pe care și-o revendică și pe care o folosesc într-un mod discreționar. S-a dovedit, după cum le-a transmis anterior și Uniunea Europeană, că n-au avut niciun drept să atenteze la prerogativele președintelui, care a fost votat ca să-și poată exercita funcțiile conform legilor în baza cărora a fost ales. 

Pro-rușii lui Dodon au dezvoltat în ultimul timp un complex nejustificat de superioritate, prevalându-se de majoritatea matematică pe care și-au asigurat-o în Parlament prin înțelegeri obscure cu două grupări implicate în frauda bancară. Deși PSRM deține ca partid doar 37 de mandate (din 101), are pretenții de partid dominant și o atitudine plină de emfază. 

Mai întâi Igor Dodon, iar apoi și unul din locotenenții săi, Vlad Bătrâncea (deputatul care a rupt în mod demonstrativ harta României Mari), au invitat în derâdere partidele pro-europene să demită, dacă pot, Guvernul Chicu, ca răspuns la apelul Maiei Sandu de a fi convocate alegeri parlamentare anticipate. Refuzând să accepte noua realitate politică impusă de cei aproape un milion de alegători care au votat pentru Maia Sandu, ei par surzi și la apelurile care vin din stradă. 

De aceea, pe acest teren strict formal, singurul pe care par să-l recunoască, socialiștii trebuiau loviți cu o armă pe care ei au ales-o, arma juridică. Incapabili să practice un joc politic corect, bazat pe logică și tendințe, ei vor putea fi coborâți cu picioarele pe pământ doar prin măsuri coercitive, dublate de o presiune publică și internațională permanentă. 

Având în vederea amploarea și evidența abuzurilor lor de săptămâna trecută, de care și ei sunt conștienți, se întărește impresia că, dincolo de avantajele practice, de ordin politic și administrativ pe care le urmăresc, acțiunile lor conțin și o importantă componentă provocatoare. Forțând nota și depășind diverse linii roșii, ei parcă așteaptă să fie agresați prin metode neconvenționale, pentru a-și putea învinui apoi adversarii politici de practici necuvenite. Având la dispoziție o armată de propagandiști și agenți de influență, ei vor încerca să speculeze public în favoarea lor orice încercare de a li se limita pretențiile, subminând prin ricoșeu autoritatea noii administrații. Este limpede, după modul în care socialiștii au apucat primii prăjina, în loc să se retragă în opoziție, după cum ar fi fost firesc, că reacția lor furibundă e, în primul rând, o formă mascată de apărare, ei riscând să se dezintegreze pe măsură ce vor începe să intre la apă. 

Pusă în context regional, strategia lor se încadrează într-un mod mai vechi de operare al Federației Ruse față de foștii săi sateliți. Ori de câte ori anumite foste republici unionale au găsit resurse interne să răstoarne regimurile autoritare și cleptocratice instalate după dispariția URSS, principala preocupare a Moscovei a fost delegitimizarea și compromiterea mișcărilor de eliberare națională din statele respective, care atentau la dependența lor de fostul centru imperial. În ultimele două decenii s-au confruntat cu o asemenea politică agresivă Georgia și Ucraina, iar în ultimii ani ținte ale Moscovei sunt statul Belarus și Armenia. Complicitatea autorităților rusești cu regimul din Turcia în recentul război pentru îngenuncherea Armeniei este privită ca o răzbunare a lui Vladimir Putin împotriva premierului Nicol Pașinean, care a încercat să democratizeze sistemul politic din țara sa, ceea ce în sine reprezenta o amenințare la adresa dominației rusești în Armenia.

Kremlinul numește revoltele populare pe care nu le poate controla drept revoluții colorate și în frazeologia sa oficială le plasează în afara legii. E de presupus că păstrează o asemenea tactică de rezervă (practic anunțată cu text deschis de o serie de oficialități de prima mărime în campania electorală) și pentru Republica Moldova, în cazul în care socialiștii pe care îi cultivă la Chișinău vor eșua în tentativa lor de a se menține la butoane. Astfel se explică, poate, prudența arătată de noua administrație față de derapajele flagrante ale PSRM, care ar merita să fie măturat de pe scena politică pentru singurul fapt că slujește și este finanțat de o putere străină.