Pușcăriașul Liviu Dragnea, două victorii de proporții. Anunțul DNA despre clasarea unui dosar


Pușcăriașul Liviu Dragnea, două victorii de proporții. Anunțul DNA despre clasarea unui dosar

Fostul președinte al PSD, pușcăriașul Liviu Dragnea, a primit vineri o veste bună și anume clasarea dosarului Brazilia, inclusiv datorită unei decizii CCR. DNA a precizat în decizia de clasare că unele fapte s-au prescris și, totodată, în cazul altora nu au existat suficiente probe. 

"Urmărirea penală s-a desfășurat doar cu privire la faptă (“in rem”). Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzații împotriva unei persoane, ci are doar semnificația instituirii cadrului procesual în care se pot strânge primele probe cu privire la o anumită faptă.

După finalizarea cercetărilor în cauza respectivă, la data de 05 ianuarie 2021, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării, în conformitate cu prevederile art. 16, lit.  c (”nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea”) și f (“a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică”) din Codul de Procedură Penală.

Considerentele pe care s-a întemeiat această soluție au avut la bază, printre altele faptul că, între momentul începerii urmăririi penale “in rem” și cel al primirii răspunsului transmis de autoritățile judiciare din Brazilia la cererea de comisie rogatorie, a intervenit Decizia CCR nr. 297/26 aprilie 2018, în care se prevede că întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale se face doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat.

Cu privire la celelalte aspecte, în urma cercetărilor efectuate, fiind epuizate toate mijloacele probatorii, nu au rezultat probe certe și suficiente pentru a dovedi dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele pretins a fi săvârșite întrunesc condițiile de tipicitate ale infracțiunilor de corupție investigate", a explicat DNA decizia de clasare într-un răspuns pentru G4media.ro.

În iulie 2017, după publicarea unor anchete de presă de către platforma de investigaţii jurnalistice riseproject.ro privind faptul că Liviu Dragnea şi-ar fi cumpărat o vilă, prin interpuşi, pe ţărmul Oceanului Atlantic, la Fortaleza, în Brazilia, DNA a emis următorul comunicat de presă: "O parte dintre aspectele conținute în investigația jurnalistică publicată la data de 6 iulie 2017 fac obiectul unui dosar penal aflat pe rolul DNA. În acest dosar, constituit pe bază de sesizare din oficiu, procurorii au dispus, la data de 19 februarie 2016, începerea urmăririi penale in rem (față de fapte) sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de corupție și asimilate corupției. După începerea urmăririi penale in rem au fost administrate mijloace de probă constând în audieri de martori, ridicări de documente, solicitări de relații de la autoritățile naționale și de la autoritățile din Brazilia".

Fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea, a fost anchetat pentru spălare de bani şi în Brazilia, alături de fostul său coleg de facultate, Mugurel Gheorghiaş, zis Melcul. Informaţiile au fost confirmate de un procuror brazilian, potrivit jurnaliştilor de la riseproject.ro. Ancheta DNA a plecat de la o serie de investigații jurnalistice, denumite #TeleormanLeaks, care au avut ca punct de stat mai multe documente găsite, în 2018, pe unul dintre hard-disk-urile care ar fi aparținut Nicoletei Pene - directorul comercial al Tel Drum. (mai multe detalii AICI

Dragnea a primit astăzi încă o veste bună. Judecătoria Sectorului 5 a decis vineri, ca fostul lider PSD, Liviu Dragnea, să poată lucra în cadrul Penitenciarului Rahova, iar decizia magistraţilor este definitivă. Conducerea penitenciarului îl sancţionase pe Dragnea cu retragerea de la muncă pe o perioadă nedeterminată după ce acesta a acordat un interviu Ancăi Alexandrescu, fără a a avea aprobare în acest sens.

Minuta instanței: "Admite contestaţia formulată de petentul-condamnat Dragnea Nicolae Liviu împotriva încheierii nr. 1158/2020 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Rahova (dosar nr. 1327/2020), în contradictoriu cu intimatul Penitenciarul Bucureşti-Rahova). Desfiinţează încheierea atacată şi rejudecând: obligă Penitenciarul Rahova de a lua măsurile legale pentru a i se permite petentului să presteze activităţi lucrative cu caracter gospodăresc în cadrul Penitenciarului Rahova".

Posibilitatea de a munci în cadrul Penitenciarului Rahova îi va oferi fostului președinte al PSD, Liviu Dragnea, șansa de a ieși mai repede din închisoare. Potrivit regulamentului, citat de g4media, Dragnea ar trebui să câştige o zi de libertate la fiecare 4 zile de muncă, astfel că propunerea de liberare condiționată ar putea veni pe parcursul lunilor viitoare. 

Cele două vești bune au venit imediat după una extrem de rea pentru Liviu Dragnea. DNA a confirmat joi printr-un comunicat de presă că l-a pus sub urmărire penală pe fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea, atât pentru două infracțiuni de trafic de influență în dosarul vizitei în SUA la învestirea în funcție a președintelui Donald Trump, cât și pentru folosirea influenței în scopul obținerii pentru sine sau pentru altă persoană de foloase necuvenite. În același dosar a fost pus sub urmărire penală și Gheorghe Dimitrescu, ex-consilierul fostului deputat PSD Florin Iordache care ar fi ajuns în funcția de consul general al României la Bonn datorită influenței pe care o avea președintele PSD, Liviu Dragnea, asupra Guvernului Grindeanu. (mai multe detalii AICI

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.