"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
a condamnat în România pe cineva pentru negarea Holocaustului.
Foarte bine. Nu ne jucăm cu așa ceva. Dar pentru negarea crimelor comunismului când o să fie cineva (la plural) condamnat?
Pentru ultima dată: doar memoria unificată a ororilor, adică la un loc, poate să schimbe lumea, arătându-i fețele ei hidoase pe care le ascunde cu grijă.
Așa, ca și până acum, în plină concurență indecentă – cine este mai victimă decât cine –, nu o să câștigăm nimic, ci doar o să pierdem cu toții. Cea mai mare democrație a umanității – moartea – ar trebui să ne învețe acest lucru aparent banal.
PS Faptul că am militat, cu argumente, pentru respectarea memoriei atât a victimelor urii rasiale, cât și a celor uciși de ura de clasă, mă urmărește. Fără milă. Aflu că un abject articol publicat de un ziar german, cu redacția căruia am încercat să comunic, a fost, ”spontan”, repus în circulație. Of, câți proști nu știu că se află, de fapt, în slujba necuratului. La propriu. Doamne, iartă-i că nu știu ce fac!
