Privatizarea mascată. Urmează un nou dezastru de amploarea Oltchim?


Privatizarea mascată. Urmează un nou dezastru de amploarea Oltchim?

Se aude prin mass-media cum că ministrul USR-PLUS de la Economie ar dori să inițieze un fel de "privatizare mascată" sub forma scoaterii la vânzare pe bursă a unor pachete minoritare de acțiuni de la companiile publice din portofoliului Ministerului Economiei. 

În timpuri de criză economică, precum cea pe care omenirea o traversează acum, dinamica mișcării lichidităților din piață scade, unele piețe financiare ajungând aproape de limita "înghețului financiar". 

La asta se adaugă și creșterea rolului pe care activele publice îl capătă în mod organic sub impactul consecințelor provocate de criza economică, cât mai ales faptul ca valoare activelor companiilor, publice ori private, traversează o curbă descendentă, ceea ce evident în cazul unei listări pe piața de capital avantajează exclusiv cumpărătorul, iar nicidecum vânzătorul. 

Am spus "privatizare mascată" deoarece însăși listarea unui pachet minoritar de acțiuni de 5-10% din totalul activelor companiei poate duce la pierderea totală a controlului statului Român asupra unor companii naționale cu caracter strategic. 

Vă dau un exemplu banal: sarea este o resursă strategică iar statul Român deține la acest moment doar 51% din acțiunile SalRom. Scăderea participatiunii publice sub 50% prin listarea la bursă a unui pachet chiar de doar câteva procente ar duce la un impact economic din care va rezulta înstrăinarea companiei în termen de câțiva ani. 

Nu vreau să dau exemple precum dezastrul Oltchim de acum mai mulți ani, dar vă spun că nu cunosc nicio companie publică, la care, o data cu scăderea cotei de participațiune națională sub jumătate plus unu, statul Român prin vreun minister să mai aibă ceva de spus. 

Drumul spre privatizarea definitiva al unor bunuri de interes național ar deveni de neoprit! În calitate de parlamentar PNL si membru in Comisia pentru Politică Economică din Camera Deputaților voi respinge orice astfel de propunere cu impact nefast asupra intereselor strategice ale României!

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.