Despărțirea soților Gates scoate la lumină o poveste tenebroasă: legăturile lui Bill Gates cu pedofilul proxenet Jeffrey Epstein


  • ACP
  • May 8, 2021 17:49
  • 5318
Despărțirea soților Gates scoate la lumină o poveste tenebroasă: legăturile lui Bill Gates cu pedofilul proxenet Jeffrey Epstein

Imediat după anunțul despărțirii soților Gates, care încheie o căsnicie de 27 de ani, au început să apară informații deloc favorabile lui Bill Gates, ce par să fi venit din direcția celei care ar putea fi în curând fosta sa soție, Melinda. 

Unele publicații din Statele Unite au relatat faptul că prietenia lui Bill Gates cu Jeffrey Epstein – vinovat de trafic și sex cu minore – ”încă o bântuie” pe Melinda Gates. 

Potrivit presei americane, cuplul Gates s-a întâlnit cu Epstein în New York, la conacul său din Upper East Side, în septembrie 2013, la ceva timp după ce infractorul își ispășise prima sa pedeapsă, pentru reducerea căreia recunoscuse că a întreținut relații sexuale cu o fată de 14 ani, și în timp ce era cercetat pentru implicarea în traficarea altor 36 de minore. Așadar, Bill Gates știa foarte bine cine și ce este Jeffrey Epstein la momentul primei lor întâlniri cunoscute. 

Publicația The Daily Beast a prezentat faptul că, la scurt timp după acest episod controversat, Melinda Gates le-a vorbit prietenilor săi despre disconfortul resimțit de ea în timpul întâlnirii, iar mai mulți apropiați ai cuplului ar fi spus că încă este „furioasă” în privința relației soțului ei cu Epstein. 

Presa americană a raportat însă că Bill Gates și Jeffrey Epstein s-au întâlnit de mai multe ori din 2011 până în 2013 și că Gates a călătorit cu avionul privat al Epstein, numit ”Lolita Express”, din New Jersey spre Palm Beach, Florida, deși Gates a negat, într-un interviu pentru The Wall Street Journal, că ar fi călătorit vreodată cu Epstein. 

„Nu am avut nicio relație de afaceri sau prietenie cu el. Nu m-am dus în New Mexico sau Florida sau Palm Beach sau altundeva. În jurul lui erau oameni care spuneau: hei, dacă vrei să strângi bani pentru sănătatea globală și să obții mai multă susținere pentru filantropie, el cunoaște o mulțime de oameni bogați... Nu am fost niciodată la petreceri sau la așa ceva. El nu a donat niciodată bani pentru nimic din ce știu eu”, a spus Bill Gates pentru Wall Street Journal. 

Legăturile lui Bill Gates cu Jeffrey Epstein au fost raportate pentru prima dată în 2019, de New York Times, după ”sinuciderea” lui Epstein în Centrul de Corecție Metropolitan din New York, unde era închis în așteptarea unui alt proces pentru trafic și relații sexuale cu minore. 

Acum, după apariția noilor informații privind sentimentele Melindei Gates față de relația soțului ei cu Epstein, reprezentantul pentru presă al cuplului nu a răspuns cererii de a face comentarii legate de acestea – sursa AICI.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.