De te voi uita, Ierusalime...


  • ACP
  • May 14, 2021 08:55
  • 5527
De te voi uita, Ierusalime...

De fiecare dată când Israelul este atras într-un conflict armat, având populația civilă atacată de forțele Hamas, se ridică la nivel planetar un vortex de îndemnuri la pace adresate în special israelienilor, îndemnuri care sunt, de fapt, de cele mai multe ori, acuzații voalate, când nu sunt de-a dreptul acuzații directe împotriva lor. 

Stânga politică conduce invariabil corul acuzatorilor Israelului, stângă care nu se sfiește să vorbescă de crime de război sau de crime împotriva umanității săvârșite de Israel Defence Force. Asta și în condițiile actuale, când Hamas a lansat peste 1000 de rachete asupra populației civile din mai multe orașe israeliene, în câteva nopți, de la începutul actualului conflict. 

În primele rânduri ale acuzatorilor ”îngrijorați” de situația din Israel au fost, evident, proeminenții stângii democrate Bernie Sanders și Alexandria Ocasio Cortez. Însuși președintele Joe Biden a fost criticat de o parte dintre democrații americani când a spus că ”Israelul are dreptul să se apere când mii de rachete zboară către teritoriul său”. Iar șeful politicii externe a Uniunii Europene, Josep Borell, a afirmat ”legitimitatea protejării populației civile” israeliene, dar a și atenționat Israelul că răspunsul militar la agresiune ”trebuie să fie proporționat” și că ”totul trebuie făcut pentru a se preveni un conflict mai mare”... Ca și cum Israelul nu și-ar dori stingerea conflictului. 

La noi în țară cea mai mare parte din opinia publică susține Israelul. Pe de o parte, mulți israelieni se trag din evreii români plecați de aici în perioada comunistă. Pe de alta parte, toți creștinii ortodocși au în suflete Ierusalimul biblic și rostesc la rugaciune cuvintele psalmistului David – ”Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului” – în biserici sau acasă.

Am crescut, ca mulți ați români ortodocși, având în minte imaginile din bisericile noastre – imagini cu personajele și locurile din Israelul biblic – și textele evanghelice despre cele petrecute în Țara Sfântă, legate de istoria mântuirii. Maica Domnului, Sfinții Apostoli, proorocii la care ne rugăm, de unde sunt? Cum să nu ai în minte, în suflet, cu drag, Israelul? Și care dintre creștini și-ar dori un Israel învins, cu locurile sfinte căzute în mâinile arabilor conduși de iranieni? Și cum să nu îi privim cu drag pe evreii din țara noastră? 

Așa fiind, nu e mult de când asupra noastră, a românilor ortodocși, au fost nedrept și otova revărsate acuzații de antisemitism. Acuzatorii fiind urmași direcți ai securiștior care duc mai departe lupta împotriva credinței creștine și a libertății românilor, oameni care au insultat îngrozitor memoria Sfinților Închisorilor și martirii luptei anticomuniste, ori oameni care cinstesc public veteranii genocidarei armate sovietice. 

Revărsarea insultelor a început atunci când deputatul PNL Daniel Gheorghe a explicat clar, în Parlament, de ce sunt discriminați foștii deținuți politici și urmașii lor (categorisiți aiurea ca ”legionari” sau ”fasciști” de Securitate și de tribunalele comuniste ”ale poporului”) când se oferă acea compensație simbolică din partea statului român.

Imediat s-a pus în mișcare o agresivă mașinărie de propagandă care a reluat toate șabloanele comuniste împroșcate împotriva rezistenței armate anticomuniste, la fel cum s-a făcut și în anii '50

Deși intervenția din Parlament a domnului Daniel Gheorghe a fost factorul declanșator al furiei noilor apărători ai ideilor comuniste ale anilor '50, el nu a mai fost pomenit deloc, în condițiile în care discursului său chiar nu i se putea reproșa ceva. 

Pentru o difuzare mai largă a acuzațiilor și ceva culoare și atmosferă a fost gonflată și jalea Maiei Morgenstern, care a apărut brusc cu o poveste imediat trecută sub tacere când a început să fie analizată cu atenție (și care ar trebui în continuare revăzută cu multă atenție). Iar peste toate, Alexandru Muraru, reprezentant special al Guvernului pentru promovarea politicilor memoriei, combaterea antisemitismului şi xenofobiei, care a participat activ la corul acuzatorilor sfinților și martirilor din închisorile și lagărele comuniste, și-a trântit câteva zile bune pe pagina sa de Facebook o imagine pentru cinstirea veteranilor armatei sovietice, chiar dacă a fost atenționat că astfel insulta grav poporul român și toată partea de lume care a suferit zeci de ani sub jugul acestei armate a celui mai criminal regim din istoria umanității.

Ambasadorul Israelului, David Saranga, luat nepregătit probabil și total depășit de istoria rezistenței anticomuniste, s-a văzut dator să intre în scandal cu crampoanele, de partea celor ce i-au acuzat de antisemitism pe românii care își cinstesc sfinții și martirii ce au suferit în închisorile comuniste. De partea acuzatorilor fiind Alexandru Muraru, Alexandru Florian, Raețchi și alții ca ei. Să ne gândim ce imagine produce asta în mintea unor observatori neutri, care cunosc datele publice ale întregii discuții. Cum au picat amenințările acestor acuzatori, simpatizanți ai comunismului și ai armatei sovietice, cărora li s-a asociat și David Saranga. 

Acum, în Israel mor oameni nevinovați, iar stânga politică revine la vechile acuzații împotriva victimelor acestui război. Ca român ortodox, sau de altă confesiune, nu ai cum să nu susții Israelul. Să ne închipuim cum ar fi cu un Israel învins, aflat la cheremul Iranului, prin interpușii săi, sau ocupat direct de trupele iraniene (pentru că asta se dorește, în final, prin atacarea sistematica a Israelului). Ar urma imediat și căderea Arabiei Saudite, a Emiratelor, iar Occidentul ar fi nevoit să intervină. Nu știm de partea cui ar veni Rusia și China. Așadar, un coșmar imens pentru întreaga lume. Așadar, Israelul trebuie lăsat să se apere. Iar noi ne vom ruga în continuare pentru pacea și bunăstarea Sionului și nu îi vom uita pe israelienii care au fost cetățeni români și au încă Romania în suflet, la fel cum dorim tot binele și celorlalți israelieni, care au înflorit deșertul cu munca lor și care țin singura democrație din regiunea Orientului apropiat. 

Iar dacă domnul Saranga vrea să ne acuze în continuare de ”antisemitism”, nu are decât să o facă. Deși nu știu ce bine face asta pentru cauza israelienilor și a țării lor.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.