Victoria orașului Victoria. Primărița de la USR arată că poate redeschide spitalul și fără ajutor financiar de la guvernul liberal. Ea a mobilizat urbea și diaspora, iar oamenii au donat sume importante și au făcut muncă voluntară


Victoria orașului Victoria. Primărița de la USR arată că poate redeschide spitalul și fără ajutor financiar de la guvernul liberal. Ea a mobilizat urbea și diaspora, iar oamenii au donat sume importante și au făcut muncă voluntară

Spitalul orașului Victoria este pe cale să-și reia activitatea la zece ani după ce a fost închis de guvernul lui Emil Boc, actualul primar al Clujului și susținător important al premierului demis prin moțiune de cenzură Florin Cîțu. În iulie, Guvernul a emis o hotărâre de reînființare a unității sanitare necesare urbei, dar a fost surd la solicitările de sprijin financiar adresate de primărița USR a orașului, Camelia Bertea. Astfel, aceasta s-a văzut nevoită să aloce o sumă importantă din fondurile Primăriei și să apeleze la mila publică, reușind să strângă aproape 100.000 de euro din donații și să mobilizeze voluntari care să ajute la renovare.  

În imaginile publicate pe Facebook (AICI) chiar și primărița este pozată alături de voluntari care igienizează spitalul. 

„Deși nu am primit nici un leu din fondul de rezervă împărțit de premier după bunul plac am demonstrat că se poate , am reusit să strângem peste 90.000 euro de la comunitatea locală si diaspora, am făcut cu toții muncă voluntară și acum ne apropiem de final. Primăria și Consiliul Local a alocat 152.000 euro pentru investiții si asigură mare parte din funcționare. Împreună reușim! Vă iubesc dragi victorieni!”, a scris Camelia Bertea pe pagina sa publică de Facebook.  

Un alt membru al USR, Laurențiu Dincă, a lăudat reușita colegei sale într-o postare în care a taxat din nou felul discreționar în care premierul Florin Cîțu a direcționat către primăriile PNL sume importante din Fondul de rezervă al guvernului, bani care ar fi trebuit să fie folosiți, de fapt, pentru urgențele din pandemie.  

Laurențiu Dincă: „Când solidaritatea locală învinge ticăloșia politică.  

Primărița USR din orașul Victoria, județul Brașov, nu a primit niciun ban din Fondul de Rezervă al lui Cîțu. Nah, dacă nu era PNL. Cu toate astea, pentru a redeschide spitalul din oraș, au strând 90.000 euro din donații, de la locuitori, de la diaspora. Tot oamenii din oraș au făcut voluntariat pentru renovări. Primăria a alocat alți 152.000 de euro din fonduri proprii pentru funcționare și investiții.  

Spitalul din Victoria va fi deschis”. 

Potrivit newsbv.ro, autoritățile locale au solicitat, vara trecută, Ministerul Sănătății, prin reprezentanții DSP Brașov, înființarea unei structuri cu 50 de paturi pentru spitalizare continuă și 27 de paturi pentru spitalizare de zi. Specialitățile medicale solicitate sunt următoarele: chirurgie, boli interne, fiziokinetoterapie, pediatrie, ginecologie, cardiologie și endocrinologie, pentru care ar exista personal medical disponibil. 

Foto: Primărița Camelia Bertea

Aflat la poalele Munților Făgăraș, oralul Victoria nu a existat pe harta României până în 1949 când comuniștii ajunși la putere au înființat, în jurul uzinei chimice ale cărei baze fuseseră puse cu câțiva ani înainte de niște antreprenori cehi, Colonia Ucea sau Ucea Roşie. Prezentul nume l-a primit în 1954 după moartea lui Stalin, iar istoria localității a fost indisolubil legată și dictată de soarta Combinatului Chimic, în jurul căruia s-a şi format, de fapt, comunitatea. Peste 85% dintre locuitori munceau la combinat, salariile erau bune, dar poluarea era şi ea pe măsură.  

În anii 90 industria chimică din România s-a prăbușit şi a început şi declinul oraşului artificial. Combinatul s-a împărţit. În iulie 2002, Viromet SA, una dintre cele două companii care s-au desprins din combinatul de 4.700 de angajaţi în ianuarie 1990, a fost achizitionaţă de catre InterAgro SA. Societatea avea datorii de peste 750 de miliarde, din care cea mai mare parte la furnizorii de gaz metan, şi aproape  intrase în blocaj financiar. Societatea mai avea 1200 de salariaţi. Disponibilizările au continuat şi salvarea a venit pentru moment de la o firmă americană SC Purolite SA, care a înființat și o secție pentru producția de materii prime pentru industria farmaceutică. O vreme oamenii au părut fericiți de salariile atractive. În timp însă au apărut bolile şi mirosul insuportabil în oraş. Firmele au intrat în faliment iar mulți victorieni rămași fără loc de muncă au luat drumul străinătății, mica populație a orașului scăzând, de la un recensământ la altul, cu câteva mii de locuitori. Un reportaj despre evoluția și soarta orașului poate fi citit AICI

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.