VIDEO. Jurnalista Mădălina Roșca a învins definitiv Poliția în instanță. Ea fusese luată de sus și băgată cu forța în Secția 10, în timp ce documenta reținerea unor protestatari. Gestul polițiștilor a fost aplaudat la scenă deschisă de Marian Godină care a declanșat un linșaj pe Facebook la adresa victimei

Tribunalul București i-a dat dreptate jurnalistei Mădălina Roșca, de la publicația independentă Passport Productions, în procesul intentat Direcției Generale de Poliție a Municipiului București după ce, în ianuarie 2020, a fost luată de sus de mai mulți polițiști și băgată cu forța în incinta Secției nr. 10, pe motiv că ar fi refuzat legitimarea. Jurnalista se afla în fața secției, cu legitimația de presă la vedere, și filma reținerea unor protestatari care organizaseră un eveniment pentru includerea Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO. Podul a relatat despre evenimentele care au culminat cu ridicarea de pe stradă a jurnalistei și introducerea ei cu forța în secția de Poliția. Detalii AICI

Cunoscutul polițist Marian Godină a comentat și el reținerea Mădălinei Roșca, opinând că polițiștii au procedat corect, ba chiar ar fi lungit prea mult discuțiile cu doamna care „refuzase” să se legitimeze. Opinia lui Godină pe acest subiect a antrenat, pe Facebook, un adevărat val de comentarii critice la adresa jurnalistei, cele mai multe dintre acestea atacuri la persoană cu referire la trăsăturile fizice ale Mădălinei Roșca. 

Instanța l-a contrazis însă până și pe celebrul Godină și i-a dat dreptate jurnalistei, obligând Poliția să achite, pe lângă cheltuielile de judecată, și 3000 de lei cu titlu de prejudiciu moral. Vezi AICI hotărârea instanței.

Mădălina Roșca a comentat pe Facebook importanta victorie repurtată în fața Poliției abuzive:  

„Am câstigat definitiv procesul împotriva brutelor de polițiști care m-au agresat și reținut abuziv, la intimidare, în timp ce documentam pentru Passport Productions un alt abuz și un protest, chiar la Secția de Poliție nr. 10. Am primit și prejudiciu moral, simbolic – simbolic am si cerut. Las hotărârea judecătorească în comentarii. 

Știți povestea cu canarul pe care minerii îl coborau cu ei în subteran? Dacă existau gaze periculoase, ele afectau întâi pasărea, dând timp minerilor să iasă. Așa m-am simțit eu, și alți câțiva, când am simțit prima oară gazele hâde ale noii orânduiri politice, precum întâii canari din mină. 

Povestea acesta a mea s-a întâmplat la sfârșitul lui ianuarie 2020, când documentam un protest pentru includerea dosarului Roșia Montana in UNESCO. Guvernul PNL, pe atunci la începuturi, de necriticat, se făcea că plouă, și nu trimitea dosarul așa cum promisese. Pentru prima oară post criza Dragnea, patru cetățeni supărați au pus cele 3 litere, P N L, pe un banner critic, și au fost ridicați abuziv și reținuți ore în șir – ca pe vremea lui Dragnea. La urmă am fost ridicată și agresată și eu, care filmam lucrurile acestea. 

Eu m-am ales cu o hernie la doua vertebre care mă va urmări toată viața. Și ceva mai puțină speranță. Cum guvernul PNL și cabinetul în geacă de piele Marcel Vela trebuiau consolidate la capitolul imagine, a urmat o campanie sinistră de defăimare a mea, atacuri de la conturi false și plus un video manipulator și denigrator postat pe canalul lui Marian Godina, finul de cununie al lui Traian Berbeceanu, chiar șeful de cabinet al ministrului Marcel Vela la acea vreme. Acel video a fost la foarte scurt timp șters, dar raul era deja făcut. Cea mai cumplită lovitură a fost că prieteni și colaboratori vechi din presă în mare parte au ales să nu spună/ scrie nimic, pentru că erau ”la pace” cu PNLul – PNL care avea bani de dat în campaniile electorale care aveau să urmeze. 

S-au întâmplat multe de atunci, cu bune și cu rele, atât de multe că povestea mea devine irelevantă: pe 16 martie s-a instituit starea de urgență și Vela a devenit al doilea om în stat (azi e iar senator, că doar nu a dispărut nicăieri). Din statisticile oficiale știm că și-au pierdut viața 43.000 de români (cum ar veni, ca sa avem o imagine, întreaga populația din Caransebeș, orașul unde a fost Marcel Vela primar, înmulțit cu doi și câteva sate dimprejur).  

Roșia Montana e azi în UNESCO. 

Eu sunt bine. Nu mai pot sa zugravesc tavanul, nu mai pot să leg via și am dureri când ridic ochii să privesc cerul.  

Mulțumesc senatorului (pe atunci) Mihai Gotiu, care i-a solicitat, oficial, ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, declanşarea unei anchete a Corpului de Control la Secţia de Poliţie nr. 10 din Bucureşti, cu privire la acţiunile poliţiştilor de intimidare a mea. Acea actiune a rămas, după știința mea, fără vreun rezultat. 

Mulțumesc lui Hari Bucur-Marcu pe care nu l-am cunoscut niciodată personal, dar care a fost primul care a explicat public, de-a fir a păr, ce este o legitimare, ce trebuie să (nu) facă un polițist - asta atunci când polițiști, mici și mari, inspectori și șefi de sindicate mințeau, tot public, cu nerușinare, punându-mă la zidul infamiei. 

Le sunt recunoscătoare colegilor și prietenilor care s-au revoltat sau au reacționat atunci Racaru Ionel Evelina Morar Camelia Ciobanu Loredana Diacu Petre M. Iancu Cristian-Mihai Dide Sorina Tomuleţiu Cristian Iohan Ştefănescu Luiza Zamora Reem Karssli 

Cum mi-a spus astăzi la telefon avocatul meu: ”Îmi pierdusem speranța că există justiție în țara asta, dar uite că mai e speranță”.”. 

Camelia Tabacu, de la Podul, a comentat atunci pe Facebook gestul lui Marian Godină: 

„În urma unei serii de postări din partea domnului Marian Godină, care o vizează și care poate continua probabil cât dorește autorul ei, jurnalista Madalina Rosca este supusă de trei zile unei situații de public shaming și bullying virtuale. S-au adunat pe pagina ei sute de comentarii injurioase, batjocoritoare și amenințătoare. Unii i-au remarcat podoaba capilară mai excentrică și își fâlfâie, virtual, organul cu propunerea directă de a-l încurca printre șuvițele roșcate ale Mădălinei. Alții stabilesc că ea nu poate să fie jurnalistă, nu poate fi practic nimic definibil dacă ridică tonul la domnul polițișt, nu respectă întocmai ordinele acestuia, ba mai face și ditamai panarama, neiertător demascată de reperul Marian Godină.  

Așadar, sunt cetățeni absolut convinși (și, sincer, pe cei mai mulți îi consider de bună credință) că felul în care vede domnul Godină lucrurile este din unghiul cel mai corect - jurnalista a refuzat legitimarea și s-a dat în spectacol, creând practic premisele unei justificate acțiuni în forță. Acești cetățeni simt nevoia să ia atitudine împotriva jurnalistei care s-a vrut vedetă, dar uite cum nu a reușit să păcălească ochiul format al polițistul carismatic, revoltat, nonconformist, care scrie adesea, cu umor și talent, ce ne doare pe toți. Admit și admir că textele lui MG, chiar părtinitoare și manipulatoare, sunt savuroase. Sute de admiratori ai polițistului blogger au decis să pună jurnalist între ghilimele și au purces la linșat „jurnalista”, recomandându-i, ca și poetei Anastasia Gavrilovici, să treacă la cratiță, șomoiog și mătură. Mno, chiar așa, ce altceva poate să facă o femeie pe care însuși reperul Godină o consideră impostoare „isterică” în țara unei fetițe violate care a așteptat în zadar să fie salvată de polițiștii care credeau și ei din oficiu că are pă frunu? Pe aici, femeia nu e nici măcar om...dar asta e altă discuție și deja postarea se lungește...  

Mădălina Roșca nu poate fi însă jurnalist cu ghilimele. O recomandă opera și talentul. Și chiar și vocea care acum li se pare unora de isterică. Ghilimelele zboară din start pentru că, oricât am iubi vorbele deștepte ale lui Godină, „jurnalista” avea în seara cu pricina, ca de fiecare dată când ne-am intersectat, patalamaua la gât. Jurnalistul nu e un cetățean oarecare venit să caște gura la un eveniment și să încurce lucrurile și organele pă acolo. E un meseriaș cu rol activ și decisiv într-o democrație. Își informează publicul chiar și când acesta nu dorește să fie informat și îl păzește de excesele de putere și alte abuzuri, chiar și când acesta nu dorește neapărat să fie păzit. Pare nebunie, utopie, la prima vedere, dar nu e. Ăsta e rolul presei pentru că puterea e o beție care smintește. Și domnul Godină este vizibil contaminat. Are puterea și vertijul date de vizibilitatea sa fabuloasă, dobândită pe merit, indubitabil, și pe care o folosește, deloc inocent, întru lapidarea unui jurnalist aproape anonim la nivel de notorietate.  

Mădălina Roșca nu publică și nu produce materiale jurnalistice în nume propriu, ci pentru mica unitate jurnalistică de linia întâi „Passport Production”. Dacă voia să fie vedetă, dacă voia să iasă la pescuit de notorietate și numele său să fie remarcat, putea s-o facă în varii ocazii. Putea să obțină câtă vizibilitate avea chef în contextul evenimentelor de la 10 august, căci a fost în spatele uneia din cele mai bune camere din Piața Victoriei în ziua și-n noaptea în care ne-au călcat în picioare. Ea i-a filmat pe jandarmii fără numere de idenficare pe cașchetă și apoi, în timpul prăpădului, pe slugile Sindile, Cucoș și mincinosul Marius Militaru (“Cel mai greu a fost să explicăm părinților colegei noastre că fata lor s-ar putea să rămână paralizată pe viață”). „Jurnalista” din postările lui Marian Godină a stat sub o ploaie de bucăți de caldarâm și gaze lacrimogene și n-am auzit-o nici măcar în treacăt să aducă vorba despre asta.  

În seara legitimării era de trei sau patru ore în frig. Filmaseră cu câteva ore mai devreme cum polițiștii s-au năpustit cu cuțitele asupra bannerului cu Roșia Montană și l-au tăiat. Poate tonul mai ridicat și zbucimul fizic au legătură cu asta, poate au legătură cu șirul lung de abuzuri la care asistat, poate jurnaliștii au și ei emoții și spaime, au nervi și se intimidează, sunt obosiți, înghețați, stresați, revoltați. Țipătul nu e mereu o formă de agresiune sau circ, ci și una de apărare. Țipăm ca să fim salvați când suntem agresați.  

Deși domnul Godină opinează asupra unei alte meserii decât a dânsului cu ton de expert, părând că s-ar pricepe, pentru un jurnalist trecut prin procese de presă în care jurisprudența CEDO a fost decisivă, diletantismul domniei sale e vizibil din spațiu. Pe jurnalist nu-l protejează în exercitarea profesiei doar legile din țara sa care previn limpede situații de natura celor întâmplate la Secția 10 dacă au legitimația la vedere, ci însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a statuat în cauza Dalaban contra României că „în cazul presei se acceptă o expansiune a limitelor ce încadrează dreptul la liberă exprimare, iar libertatea jurnalistică include uneori recurgerea la o posibilă doză de exagerare ori chiar de provocare din partea jurnaliștilor (Bladet Tromso și Stensaas c. Norvegiei, Lopes Gomes da Silva c. Portugaliei)” - citat din decizia nr 255 A (dosar nr 12539/2013) a Curții de Apel București în procesul câștigat de mai mulți jurnaliști contra lui Mircea Lucescu.  

Mădălina Roșca va câștiga, pe baza jurisprudenței CEDO, în orice instanță va merge să limpezească situația sa din seara legitimării.  

Iar ghilimelele peiorative cu care domnul Godină flanchează batjocoritor meseria Mădălinei Roșca fac parte din abuzul pe care a ales să-l valideze, în calitate de polițist, nu de blogger, pentru că ministrul de Interne Vela tocmai ne-a spus că polițiștii sunt polițiști 24 de ore din 24, desfășoară acțiuni riscante și de asta trebuie să rămână cu pensii speciale”.