Milionarul Florin Abagiu, un om de afaceri din Prahova, cu o avere estimată la peste 30 de milioane de euro, și-a pierdut viața, miercuri, într-un accident teribil, pe DJ 100, între Florești și Nedelea, în Prahova.
Milionarul a murit după ce mașina sa de 70.000 de euro (un Q7, Audi) a ieșit de sensul său de mers și s-a izbit de singurul arbore de pe marginea drumului de pe o distanţă de peste zece kilometri, pe o porțiune de șosea dreaptă.
Impactul a fost atât de puternic încât partea din față a bolidului a fost complet distrusă, iar autoturismul s-a întors pe șosea, fiind proiectat înapoi câteva zeci de metri. Echipajul SMURD ajuns la locul accidentului a constatat decesul bărbatului, care era singur în mașină.
La faţa locului nu sunt urme de frânare. Poliţiştii spun că şoferul nu ar fi mişcat volanul. De ce omul de afaceri Florin Abagiu nu a schițat niciun gest ca să evite impactul este un mister.
Anchetatorii încearcă să afle dacă a vrut să se sinucidă ori i s-a făcut rău la volan. Ori, poate, o problemă, aparatura la sistemul de direcție al mașinii, i-a adus sfârșitul.
Deși cauza oficială a accidentului a fost ”neadaptarea vitezei la condițiile de drum”, anchetatorii iau în calcul și ipoteza potrivit căreia șoferului i s-ar fi făcut rău la volan și ar fi scăpat mașina de sub control, scrie Observatorul Prahovean. Urmează ca autopsia să stabilească dacă înainte de accidentul mortal, victima ar fi suferit un infarct.
Alexandru Dragoș Apostolescu, martor: „M-am dus, i-am luat pulsul, nu mai avea puls. Motorul i-a sărit la 30 de metri. Dânsul nu a purtat centura şi l-a proiectat pe geam".
Potrivit presei locale, în urmă cu mai mulți ani, tatăl afaceristului a pierit, la rândul lui, tot într-un accident de circulație, pe DN1.
Un membru al familiei afaceristului a declarat pentru Antena1 că familia acestuia crede că i s-a făcut rău în timp ce se afla la volan, pentru că în mod normal conducea foarte prudent.
Florin Abagiu era patronul societății FilSam și al Hotelului-Restaurant Seva. Acesta cumpărase și terenurile de tenis Fibec din apropierea Lacului Curiacul din Câmpina.
Era proprietarul și al unei fabrici de mezeluri și se pregătea să ridice un complex hotelier de 5 stele - în Prahova - despre care spunea că va fi unic în România.
Imaginase împreună cu un arhitect o construcţie în forma unui vas de croazieră pe care voia să o aşeze pe malul unui lac. Complexul urma să aibă şi un teren de golf, scrie siteul stirileprotv.ro.
Simona Stoica, reprezentant asociație civică Câmpina: „Avea o altă viziune, voia într-adevăr să facă ceva măreț acolo.”
Doru Trifan, prietenul omului de afaceri: „Avea o situaţie extraordinară, printre cei mai realizaţi din grupul nostru. Nu îi lipsea nimic lui Florin trebuia doar să se bucure de ce a făcut în viaţă. Inexplicabil un om care nu are nimic, a intrat într-un copac şi la revedere.”
VIDEO cu milionarul vorbind despre investițiile pe care intenționa să le realizeze după ce achiziționase baza sportivă Fibec.