14 ani fără partizanul Ion Gavrilă Ogoranu, ”inamicul public numărul 1 al Securității”. Un filoamerican desăvârșit. ”Pentru noi lupta nu se va încheia decât atunci când ni se vor bate cuie în sicriu”, spunea ”Moșul” Ogoranu


14 ani fără partizanul Ion Gavrilă Ogoranu, ”inamicul public numărul 1 al Securității”. Un filoamerican desăvârșit. ”Pentru noi lupta nu se va încheia decât atunci când ni se vor bate cuie în sicriu”, spunea ”Moșul” Ogoranu

La 1 mai s-au împlinit 14 ani de la moartea partizanului făgărășean Ion Gavrilă Ogoranu, supranumit chiar de securiști ”inamicul public numărul 1 al Securității”. Deși nu a omorât pe nimeni și nici nu există fapte clare la dosar – ci doar obișnuitele acuzații ale Securității genocidare, soldate cu o condamnare la moarte într-un tribunal al poporului – se mai găsesc încă destui rătăciți care să-i bălăcărească memoria. ”A fost legionar, dom‘le, a fost fanatic, extremist!”.                                             

Să vă spun ceva. Partizanii parașutați în munți au fost parașutați acolo de americani și de britanici, nu de Germania hitleristă sau de ”legionarii” de pe Marte. Perioada ‘51-‘53 e cât se poate de elocventă în acest sens. În repetate rânduri, piloți americani au zburat în România pentru a lua legătura cu partizanii lui Ogoranu, le-au adus alimente și armament. Și-au riscat viețile pentru a păstra contactul cu rezistența armată anticomunistă. Finalmente, viața lui Ion Gavrilă Ogoranu avea să fie salvată în 1976 prin intervenția directă a președintelui american Richard Nixon. 

(Partizanul Ion Gavrilă Ogoranu, fost conducător al rezistenței armate anticomuniste din Munții Făgăraș / sursa foto: alba24.ro)

Cu greu ați fi putut întâlni un filoamerican mai convins ca ”Moșu’” Ogoranu. Iată o serie de pasaje dintr-un interviu pe care partizanul i l-a oferit Luciei Baki, în 2002, chiar după summit-ul NATO de la Praga, din 21 noiembrie, când România a fost invitată să adere la NATO, pasajele fiind preluate de AICI:

Lucia Baki: Ați așteptat mai bine de 50 de ani venirea americanilor, dumneavoastră ați luptat cu această speranță care s-a realizat abia în 2002. Cum priviți această împlinire?

Ion Gavrilă Ogoranu: Nu de 50 de ani, de aproape 60 de ani. Dar contrar la ce se crede, nu speranța venirii americanilor ne-a îndemnat să luăm drumul munților ci datoria de a ne apăra pământul și sufletul României. Noi nu i-am privit pe americani ca pe niște mercenari care să vină să lupte în locul nostru, iar noi să așteptăm uitându-ne pe cer după avioanele lor. Noi am luptat cu arma împotriva comunismului în toți munții României socotind acest lucru ca pe o datorie de onoare a generației noastre. Ziceam, dacă vom lupta e posibil să fim ajutați de americani, dar în primul rând am considerat de datoria noastră să facem acest lucru. 

Lucia Baki: Rezistența anticomunistă a fost ajutată de americani?

Ion Gavrilă Ogoranu: În măsura politicii mondiale de atunci, da. Dacă nu s-a făcut mai mult, n-are rost să învinovățim pe nimeni. De exemplu, grupurile de parașutați din anii 1951-1953 au fost lansate de avioane americane. Cei care le-au pilotat și-au riscat viața pentru noi. Oricând acele avioane puteau fi doborâte, iar piloții să fie tratați ca spioni. Dacă rezultatele n-au fost pe măsura așteptărilor, vina o poartă spionii sovietici infiltrați în serviciile secrete engleze. Ei știau totul și își anunțau stăpânii, cine sunt cei parașutați, cu ce scop vin, când și unde vor fi parașutați. (…)

Dacă eu mai exist acum se datorează președintelui SUA, Richard Nixon, care atunci când a venit în România i-a înmânat lui Ceaușescu o listă cu nume de persoane de care se interesa partea americană. Pe acea listă se afla și numele meu. Datorită acestui fapt, nu am fost executat atunci când am fost prins în 1976, condamnarea mea fiind la moarte. 

(Captură din filmul artistic ”Portretul luptătorului la tinerețe”)

Lucia Baki: Partea americană recunoaște rezistența anticomunistă din munți?

Ion Gavrilă Ogoranu: Lupta noastră este recunoscută de americani. Președintele Clinton a spus-o explicit când a vizitat România. Redau textual: Ați avut o luptă de rezistență împotriva comunismului de mai bine de 10 ani, pe care o apreciem. Desigur, despre rezistența anticomunistă știa și președintele Bush. A lăudat rezistența anticomunistă din Cehia, dar la București n-a făcut referire și la rezistența românească pentru că n-ar fi sunat prea bine în contextul dat. 

Lucia Baki: Cine are meritul ca România să fie invitată în NATO?

Ion Gavrilă Ogoranu: Desigur guvernele de după 1990 își au meritele lor, dar înaintea lor sunt alte merite, ale întregului popor. Suntem poate singurul popor care are cea mai mare simpatie pentru americani. Poate nu bazată pe realități, dar este o simpatie de lungă durată. Și americanii cunosc acest lucru. A existat o rezistență a oamenilor noștri politici care au rămas credincioși alianțelor statelor apusene, inclusiv americanilor, sacrificându-și viața pentru această atitudine. Cazul Iuliu Maniu, al Brătenilor și a altor oameni credincioși valorilor unei democrații occidentale și care și-au pierdut viața pentru apărarea acestor idealuri. Există în SUA un număr de aproape un milion de americani de origine română care nu și-au uitat țara. În două rânduri au avut președinți făgărășeni, pe Nicolae Lungoci și pe Georgeta Washington care nu este alta decât fiica lui George Blebea din Ileniul Făgărașului. Și orice s-ar spune, NATO rămâne în primul rând o organizație militară. 

(Tânărul Ion Gavrilă Ogoranu)

Lucia Baki: Ce credeți că va fi în viitor?

Ion Gavrilă Ogoranu: Cred că ne așteaptă o perioadă grea și nu știu dacă românii sunt toți pregătiți. Poate cred că NATO înseamnă împrumuturi externe și ajutoare cu haine vechi sau gumă de mestecat. Mă tem mai mult de unele năravuri românești. Conducătorii noștri păcătuiesc foarte des prin a crede că putem duce cu zăhărelul Vestul, cu minciuna, socotindu-i creduli pe cei din jurul nostru. Ceaușescu și-a putut închipui că putea înșela omenirea întreagă.

NATO ne va cere nu numai contribuții materiale ci și contribuții sufletești, sinceritate, perseverență, respect față de promisiunile făcute. E vorba de datoria noastră în calitate de membru al unui pact în care sunt adunate cele mai puternice națiuni ale lumii. Poate că vom putea să mințim și să ne prefacem dimineața, poate și la prânz, dar în cele din urmă jocul acesta nu va putea merge. Într-o toamnă frumoasă, târzie, Dumnezeu ne-a luminat viața și ne-a făcut darul după care am râvnit și am luptat și noi la vremea noastră. Dumnezeu să-i odihnească pe toți camarazii mei și pe toți cei care au luptat și s-au sacrificat pentru această zi”.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.