Momente grele pentru Ucraina în regiunea Lugansk. Rușii au aruncat în luptă mii de trupe, iar militarii ucraineni se apără cu greu. „Avem nevoie de arme”. NATO nu vrea însă să trimită Kievului tancuri moderne ca să nu irite Rusia


Momente grele pentru Ucraina în regiunea Lugansk. Rușii au aruncat în luptă mii de trupe, iar militarii ucraineni se apără cu greu. „Avem nevoie de arme”. NATO nu vrea însă să trimită Kievului tancuri moderne ca să nu irite Rusia

Forțele ruse au reușit să avanseze și să fie la un pas de a încercui trupele ucrainene pe frontul din est, ocupând pentru scurt timp poziții importante pe autostrada care leagă câteva orașe aflate încă sub controlul militarilor ucraineni. Asaltul a fost însă respins, a precizat un oficial ucrainean, citat de Reuters.

În condițiile în care Rusia a decis să arunce în luptă mii de soldați, atacând pe trei flancuri într-o încercare dezlănțuită de a încercui trupele ucrainene la Severdonețk și Lisichansk, situaţia a fost catalogată drept „extrem de dificilă” de Kiev, care a solicitat Occidentului mai multe arme grele, denunțând în același timp orice fel de concesii „pacifiste” faţă de Rusia.

Căderea celor două orașe Severdonețk și Lisichansk, aflate pe râul Siverkkiy Doneț – ar aduce aproape întreaga provincie Lugansk sub controlul Rusiei, un obiectiv cheie în războiul Kremlinului. 

„Rusia este în acest moment în avantaj, dar facem tot ce putem pentru a rezista pe câmpul de luptă”, a spus generalul Oleksiy Gromov, adjunctul coordonatorului operațiunilor militare ale Ucrainei.

„E greu, dar rezistăm. Luptăm pentru fiecare centimetru pe linia frontului, pentru fiecare așezare. Armele occidentale ne pot ajuta să respingem inamicul dincolo de teritoriul nostru", a transmis prin Telegram comandantul şef al forţelor armate ucrainene Valeri Zalujnîi.

Cu bombardamente intense, armata lui Putin ameninţă direct Severodoneţk, un oraş cu 100.000 de locuitori înainte de război, care ar putea cunoaşte aceeaşi soartă ca a Mariupolului, mare oraş-port din sud-estul ţării, distrus în cea mai mare parte după săptămâni în şir de asediu soldat cu peste 20.000 de morţi, potrivit Kievului, scrie agerpres.ro.

„Misiunea este extrem de dificilă în regiunea Lugansk după trei luni de atacuri şi bombardamente permanente. Iar în prezent toate forţele ruşilor sunt concentrate aici şi trebuie să ţinem piept acestei întregi hoarde", a declarat guvernatorul regiunii Lugansk, Serghei Gaidai, într-o postare video pe contul său Telegram.

Potrivit acestuia, numeroase infrastructuri militare ucrainene au fost distruse şi „încet-încet, băieţii noştri se retrag spre poziţii mai fortificate". „Este foarte dur pentru băieţii noştri (soldaţi ucraineni). Extrem de dificil. Dar ei rezistă", a adăugat el.

„Luptele şi-au atins intensitatea maximă şi ne aşteaptă o etapă lungă şi extrem de dificilă", a rezumat la Kiev, joi, viceministrul apărării Ganna Maliar, subliniind că Ucraina va lupta până la eliberarea completă a teritoriilor sale în cadrul graniţelor recunoscute internaţional, 

Potrivit agerpres.ro care citează EFE, între ţările membre NATO ar exista o „înţelegere tacită” de a nu furniza tancuri moderne de fabricaţie occidentală Ucrainei pentru a evita ca Rusia să considere aceasta drept o „provocare” sau o intervenţie activă într-un război care se duce în afara perimetrului de responsabilitate al Alianţei Nord-Atlantice, a transmis postul public de televiziune german ARD.

Ţările membre NATO au convenit într-o manieră informală să nu furnizeze anumite tipuri de armament Ucrainei în cadrul invaziei ruse pentru a reduce pe cât posibil riscul unei confruntări între blocul nord-atlantic şi Moscova, au confirmat miercuri seara pentru DPA surse din cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

ARD, care citează surse din cadrul Partidului Social-Democrat (SPD) al cancelarului Olaf Scholz, menţionează, la rândul său, că ar fi vorba de un acord informal care nu este transpus în vreo rezoluţie.

Guvernul lui Scholz a aprobat cu câteva săptămâni în urmă trimiterea de tancuri Gepard în Ucraina, după tensiuni puternice cu Kievul, care cere de la Berlin un angajament mai mare în domeniul apărării sale.

Paralel cu autorizarea acestor importuri, ministrul german al apărării, Christine Lambrecht, a anunţat că alte livrări de tancuri vor fi realizate în cadrul unor proceduri de schimb cu alte ţări NATO - acestea furnizează Ucrainei echipamente de producţie sovietică, iar Germania umple golurile respective din stocurile sale de armament.

În pofida acestor angajamente, astfel de livrări încă nu s-au materializat, ceea ce a suscitat critici acerbe din partea opoziţiei conservatoare faţă de coaliţia tripartită a lui Scholz între social-democraţi, verzi şi liberali.

În practică, până în prezent, Ucraina nu a primit tancuri ofensive de la NATO, remarcă televiziunea publică germană, ceea ce ar întări argumentul existenţei unei înţelegeri tacite între membrii săi pentru a evita ceea ce Moscova ar putea interpreta drept o intervenţie a Alianţei în războiul din Ucraina.

 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.