VIDEO Un incendiu a izbucnit în centrul Moscovei. A ars unul dintre zgârie-norii complexului "Capital Towers"


VIDEO Un incendiu a izbucnit în centrul Moscovei. A ars unul dintre zgârie-norii complexului "Capital Towers"

Un incendiu a izbucnit duminică într-unul dintre zgârie-norii complexului rezidențial Capital Towers de pe digul Krasnopresnenskaya din centrul Moscovei. Informația a fost prezentată de TASS, care a citat o sursă din serviciile de urgență.

Momentan nu se cunoaște cauza incendiului. 

Potrivit sursei, incendiul a izbucnit într-unul dintre turnuri. Se poate observa cum fumul negru ieșea dinspre etajele superioare, respectiv dinspre acoperiș.


După cum a precizat pentru Interfax o sursă familiară cu situația, incendiul s-a produs la etajul 55 al clădirii, acesta fiind complet stins. 

Clădirea are 66 de etaje în total. Construcția complexului a început în 2017 și a fost finalizată în 2021. 

Capital Towers este un complex de trei zgârie-nori ce au o înălțime de 295 m. Este situat în apropierea Centrului Internațional de Afaceri din Moscova, pe malul râului Moskva. Cele trei clădiri zgârie-nori sunt denumite Park Tower, City Tower și River Tower, conform Wikipedia. (sursa: AICI)

"Este greu de crezut, dar rușii au încercat să mușamalizeze cazul incendiului din această seară. Serviciile lor au spus că 'vor verifica informațiile despre incendiu' și că 'focul nu este vizibil în exterior'.

Când a devenit pur și simplu imposibil să ascundă un astfel de eveniment, ei au recunoscut fără tragere de inimă că într-adevăr a fost un incendiu. Schelele au luat foc, iar focul a fost stins înainte de a se extinde în altă parte a clădirii.

Rușii ar trebui să se obișnuiască cu astfel de fenomene, întrucât vor avea parte de multe 'surprize' din pricina crimelor pe care le comit împotriva Ucrainei și ucrainenilor", a precizat site-ul ucrainean de știri 24tv

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.