VIDEO. Theodor Paleologu, analiză tăioasă despre PNL: „A abandonat orice fel de identitate liberală” / „Preia programul PSD-ului de pe vremea lui Dragnea în ce avea el mai odios și mai catastrofal” / „Iohannis este pur și simplu incapabil să asume obligațiile constituționale”


VIDEO. Theodor Paleologu, analiză tăioasă despre PNL: „A abandonat orice fel de identitate liberală” / „Preia programul PSD-ului de pe vremea lui Dragnea în ce avea el mai odios și mai catastrofal” / „Iohannis este pur și simplu incapabil să asume obligațiile constituționale”

Invitat recent la B1, în emisiunea moderată de Ioana Constantin, fostul candidat la președinția României Theodor Paleologu a criticat dur felul în care se prezintă PNL în momentul de față, măsurile economice ale actualei coaliții de guvenare care nu au nimic de-a face cu liberalismul sau social-democrația, ci sunt pur și simplu disperate, „ticăloase și scelerate”, îndreptate împotriva populației și determinate de incapacitatea guvernului de a produce un program economic coerent și care să ajute România să depășească situația dificilă în care se află. 

Paleologu l-a criticat dur și pe Klaus Iohannis și a comentat și catastrofa demografică indicată de ultimul recensământ, opinând că „poporul român pare că e dornic să dispară”.

Theodor Paleologu (de la minutul 0.00 – video la finalul textului): „E limpede că PNL a abandonat orice fel de identitate liberală și că preia programul PSD-ului de pe vremea lui Dragnea în ce avea el mai odios și mai catastrofal pentru economie pentru că supraimpozitarea este o catastrofă. Sunt și eu în situația asta. Aveam angajați care nu lucrează opt ore pentru că sunt studenți. Pentru ei e o șansă extraordinară să lucreze și să obțină experiență, să aibă un job. Dar nu poate un student să lucreze opt ore pe zi. Este o monstruozitate, o măsură extrem de nedreaptă, o măsură ticăloasă și scelerată care arată disperarea guvernului, incapacitatea de a face față situației. Sunt măsuri de disperare. Își dovedesc incompetența și – foarte grav – PNL abandonează orice fel de identitate liberală. 

Ăsta nu mai e partid liberal. Din punct de vedere economic, când supraimpozitezi joburile part-time…adică nici măcar un partid social-democrat zdravăn la cap nu face așa ceva. Pe vremea lui Dragnea s-a mai făcut asta…Vâlcov, marele guru economic al lui Dragnea. Este incalificabil din toate punctele de vedere, o demisie a așa-zișilor liberali și o alinere pe ce are PSD-ul mai rău care, se vede, rămâne la fel de toxic.. aggiornamento-ul pe care îl promitea Ciolacu a fost, de fapt, praf în ochi. Este același PSD de pe vremea lui Dragnea cu aceste măsuri care, în fond, sunt anti-sociale, profund nedrepte. (…)

E vorba de o îndelungă degringoladă a PNL. De aia a fost oarecum firesc că m-au dat afară în 2016, adică ce să caute un liberal în PNL?! Dacă ar apărea acum Brătianu, l-ar da afară și pe el rapid. (…)

Mulți sunt interșanjabili în PNL și PSD, adică seamănă foarte mult…nu vreau să dau nume, însă sunt unii oameni în PNL care la fel de bine ar putea să fie în PSD și viceversa. E o simbioză firească…lumea e mai puțin atentă la numirile politice la care recurg cele două partide pentru că avem alte griji: criza economică, războiul din Ucraina. Iar acești scelerați profită. 

Iar Iohannis este pur și simplu incapabil să asume obligațiile constituționale. Un președinte este totuși un arbitru, trebuie să mai atragă atenția guvernanților atunci când depășesc anumite limite și ăștia le depășesc într-una. Avem, așadar, un președinte care nu-și face treaba, un guvern incompetent care recurge la suprataxare pentru că nu face față la situația cu care ne confruntăm…însă cel mai grav pe termen lung este ce rezultă din ultimul recensământ și anume catrastrofa…nici nu mai putem vorbi de declin, în declin am fost până acum, de la începutul anilor 90…acum e vorba despre o catastrofă. Poporul român pare că e dornic să dispară. Vrea pur și simplu să dispară din istorie…avem sub 200.000 de nașteri pe an. Asta are consecințe peste 20, 30-40 de ani. Este efectiv o catastrofă” 



 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.