Recurs la istoria trăită

Un popor care refuză să-și cunoască istoria adevărată se transformă treptat într-o populație amorfă și nepăsătoare la prezentul și viitorul ei. Există o diferență uriașă, de la cer la pământ, între popor și populație. Prin rostul lor de a fi -- popoarele merg înainte, au identitate, conștiință și istorie, știu să se organizeze, creează valori și civilizație, pe când populațiile stau pe loc sau trag înapoi, sunt în afara timpului istoric, nu se pot defini, nu au conștiință și memorie colectivă,  nu produc, ci consumă valori. Mai pe scurt, popoarele țin de istorie – populațiile de biologie.

Nu puține popoare au suferit mari nedreptăți, îndeosebi din partea imperiilor hrăpărețe, care încercau prin războaie, foc și sabie să le răpească teritoriul, limba, conștiința și unitatea națională, încercau să le înrobească, să le înghită, să le șteargă de pe fața pământului. Multe dintre ele au fost asimilate, altele au dispărut pentru totdeauna și, doar cele cu memoria neștearsă, au reușit să-și salveze ființa națională, limba maternă, conștiința de neam. Până la urmă, populațiile ajung materie primă pentru națiunile imperiale și se dizolvă în ele, iar popoarele, chiar și în timpul marilor catastrofe geopolitice, își adună energiile interne, supraviețuiesc tuturor vitregiilor și își urmează propriul destin. 

Am trăit 37 de ani din viața mea în imperiul minciunii și teroarei. Nu aveam nici cel mai elementar drept la alt adevăr decât cel oficial, ticluit de ideologii de la Moscova. Nu exista mai mare crimă comisă de moldoveanul sovietic decât îndrăzneala de a căuta adevărul despre identitatea sa națională și neamul din care făcea parte. Puteai să spui (și erai susținut) că ești rudă de sânge cu extratereștrii sau cu cei din Patagonia, numai nu cu românii. Subiectele tabu stăteau pe o ghilotină în declanșare și nimeni nu avea voie să le atingă. Altfel, îi sărea capul. Istoria Moldovei, concepută de străini și semnată de cozile de topor de la Academia din Chișinău,  era un manual de falsuri și de ură împotriva românilor și a tot ce este românesc. Mesajul de bază se rezuma la teza stalinistă că moldovenii și românii sunt două popoare diferite, fiecare având limba și istoria sa aparte. Intelectualii umblau prin beznă, căutând în singurătate deplină și cu mare teamă adevărurile arestate și exilate din bibliotecile publice. Doar cei mai de încredere „savanți” aveau acces la fondurile arhivistice interzise. Studenții de rând „înghițeau” tone de maculatură propagandistică, fără șanse să găsească măcar o rază de lumină în împărăția întunericului programat. 

Pe la jumătatea domniei lui Brejnev, românimea conservatoare începuse să-și piardă în ritm accelerat imunitatea seculară și să îmbrățișeze caracteristicile  de homo sovieticus. Din cele trei milioane de moldoveni, peste 300 de mii deja declarau în acte că limba lor maternă este rusa. În acei ani, se încuraja masiv căsătoriile mixte, care depășeau cifra de un sfert de milion. Mulți dintre tinerii înrolați în armată erau aruncați în cele patru zări ale imensului imperiu și reveneau acasă cu câte o … rusoaică. Mai totdeauna, copiii din familiile mixte, frecventau grădinițele și școlile de limbă rusă. În orașe, ca Tiraspol, Tighina, Râbnița, Bălți și Chișinău asemenea instituții în limba „moldovenească”, practic nu existau, evident, „la rugămintea părinților și clasei muncitoare”. Înainte să piară Brejnev, rusificarea populației băștinașe luase proporții dezastruoase. O limbă macaronică, pestrițată de argouri din lagărele siberiene se împrăștia, ca o râie colectivă, asupra satelor. Limba română, cea mai puternică cetate a moldovenilor, se ruina sub ochii nepăsători ai mulțimilor rusificate. Intelectualitatea, cât de cât, își dădea seama că, fără a opri procesele de asimilare și mancurtizare, cele trei milioane de români vor dispărea în oceanul ruso-slav. Se apropia sfârșitul. Partea de popor român, lăsată de rege sub ocupația Moscovei, în mare măsură se transformase în populație fără memorie și identitate. Pe acest fundal imperial în agonie, mulți renunțau la originea lor și se preschimbau în ruși cu acte în regulă. Doar o mână de intelectuali, foarte și foarte puțini la acea vreme, au decis să intre în luptă cu monstrul odios, cu regimul de ocupație.   

Primii, care prin 1985 au început să tragă clopotele și să strige că „Moldova moare”, au fost „Verzii”, ei venind din rândul jurnaliștilor, cineaștilor, scriitorilor, medicilor și oamenilor de cultură. Apoi, Uniunea Scriitorilor, cu publicațiile sale „Literatura și Arta”, „Nistru”și „Codrî”, a devenit Statul Major și, sub ochii plini de spaimă ai KGB-ului,  a organizat  uriașa mișcare populară, de renaștere națională, cu revendicarea inițială „Limbă-Alfabet”, trecând treptat spre Tricolor, „Podul de flori”, Suveranitate și Independența față de Moscova imperială. În centrul Chișinăului  au avut loc confruntări înverșunate și îndelungate cu puterea comunistă, dar solidaritatea și unitatea moldovenilor s-a dovedit a fi mai puternică decât tancurile și batalioanele de soldați și milițieni sovietici. Aproape tot Programul politic al Mișcării de Eliberare Națională al Primului Parlament a fost înfăptuit, iar Declarația de Independență a anulat pentru totdeauna istoria falsă fabricată de ideologii Kremlinului, proclamând solemn, în fața întregii lumi, adevărul că moldovenii vorbesc limba română, sunt parte integrantă a poporului român și au dreptul să revină Acasă.

Războiul declanșat de Moscova împotriva Republicii Moldova în anul 1992 urmărea distrugerea Mișcării de Renaștere Națională, dizolvarea Primului Parlament și readucerea forțelor revanșarde rusești la conducere. Ghenadii  Selezniov, fostul șef al Dumei de Stat, a spus cel mai clar: „Rusia a declanșat războiul din Transnistria pentru a opri Unirea Moldovei cu România”.

Toate guvernările antiromânești instalate la Chișinău au avut aceeași comandă: să păstreze statul moldovenesc „independent” de Țara-Mamă, iar drept recompensă Moscova le-a dat voie să jefuiască poporul, ca pedeapsă pentru îndrăzneala lui de a se reîntoarce Acasă. Toate schemele de corupție de miliarde duc la mafia din Kremlin. Corupția totală a fost și este arma metropolei imperiale pentru a ține în orbita ei popoarele scăpate din închisoarea rusească. 

Pentru restanțierii cronici, care tot ajung în Parlament fără nici un merit, în afară de a fi slugă de partid, le sugerez să întrerupă joaca pe telefoanele mobile în timpul ședințelor în plen și să instaleze în ele Declarația de Independență. Citind-o, poate vor înțelege că R.Moldova a ajuns cea mai săracă și coruptă, fiindcă conducerile ei au ținut-o strâns legată de Rusia. Recitind-o, vor descoperi salvarea tuturor cetățenilor de pe acest pământ – ReUnirea cu Patria-Mamă – România! 

Un cuvânt de mulțumire și recunoștință exprimăm marilor sufletiști, care au făcut parte din Mișcarea de Renaștere Românească, au apărat Libertatea și Neamul la Nistru, au contribuit ca în fiecare localitate să fluture Tricolorul românesc! Fiți siguri: „Podul de flori” pe care l-am înălțat împreună este legătura divină dintre Patria noastră și Basarabia! Nimeni nu ne poate ține despărțiți. Să urmăm acei ani de renaștere și glorie, să fim iarăși o inimă și o suflare, să fim uniți și să ne facem dreptate, reîntorcându-ne Acasă, la Mama România, unde vom fi în siguranță, devenind din nou un popor și nu rămânând o populație în afara timpului istoric.