Perversitatea memorială

se manifestă în felurite moduri. De pildă:

– cea mai comodă, la îndemâna regimurilor instalate pe grabă și cu lideri tembeli, este ignorarea sistematică a temei/problematicii/provocării sau cum i se mai poate spune; exemplu: oficialii comuniști de la noi nu știau ”nimic” despre Monarhie; era o non-temă;

– ceva mai elaborată este maniera selectivă, decuparea cu barda a unui eveniment/curent/personaj precum un organ, dar tăind artere, lezând alte organe; rezultatul previzibil, cum știm, operația reușită, dar pacientul în comă sau mort; exemplu: "Muzeul conflictelor din Transilvania" sau, ipotetic, "Centrul memorial al betonului în Epoca de Aur" sau "Muzeul vieții cotidiene în comunism (cu terasă și GOSTAT)" etc.;

– perversă la propriu, adică însumând o serie întreagă de stratageme, unele doar aparent în regulă ("fereastra Overton" în materie memorială), este însă a treia cale prin care faci ierarhii, unii fiind mai victime decât alții, de unde concluzia logică, dar cu efecte inclusiv cultural-juridice, că ucigașii unora sunt mai ucigași decât criminalii altora, unele nume de străzi, de pildă, trebuind modificate, altele nu ș.a.m.d.; exemplu: legea 217/2015.

Într-un asemenea climat, flancat legal și cu un lobby pe măsură, servit cu abnegație de toți mancurții și jigodiile oportunismului peren al speciei umane, îți rămâne fie consolarea că plata este, nu doar la figurat, în Ceruri, fie inițiativa privată, un fel de colecție Țiriac, dar nu de mașini, ci de identitate. 

Of!