Femeia care a contestat bărbăția dictatorului Putin, hărțuită de autorități. Demersul anti-război pe care vasalii tiranului de la Kremlin încearcă să-l oprească prin reprimarea disidentei


Femeia care a contestat bărbăția dictatorului Putin, hărțuită de autorități. Demersul anti-război pe care vasalii tiranului de la Kremlin încearcă să-l oprească prin reprimarea disidentei

Autoritățile ruse au reținut-o duminică pe șefa unei grupări anti-război – organizație alcătuită din mamele și soțiile soldaților mobilizați – deoarece aceasta urma să prezinte autorităților sute de plângeri împotriva războiului din Ucraina, potrivit publicațiilor locale de știri. 

Duminică seara, șefa Consiliului Mamelor și Soțiilor, Olga Tsukanova, a fost reținută pe aeroportul din Samara și astfel oprită să zboare către Moscova, unde spera să depună "peste 700 de declarații ale mamelor prizonierilor, ale persoanelor dispărute, precum și ale recruților" la procuratura militară și la procuratura generală din oraș.

Consiliul Mamelor și Soțiilor reprezintă o grupare ce a fost creată în 2022 de unele rude ale militarilor ruși care au participat sau participă la invazia rusească la scară largă asupra.

Tsukanova este mama unui recrut în vârstă de 20 de ani, care servește în prezent în regiunea rusă Astrakhan, în sud-vestul Mării Caspice, potrivit postului local de știri Radio Svoboda. Potrivit Olgăi Tsukanova, oficialii ruși au încercat să-i trimită fiul de două ori în Ucraina. 

Duminică, Tsukanova a precizat pe Telegram că a fost reținută de poliție timp de trei ore și că ofițerii au insultat-o și i-au confiscat telefonul. Ea a spus că intenționează în continuare să depună la procuratură declarațiile membrilor grupării sale. 

Gruparea a fost, de la crearea sa, critică cu privire la decizia lui Putin de a invada la scară largă Ucraina pe 24 februarie 2022.

Gruparea a declarat în noiembrie că Putin se "ascunde" de mamele și soțiile soldaților ruși care au fost trimiși să lupte în Ucraina în baza ordinului său de mobilizare parțială din toamna anului 2022. Totodată, membrii acestei grupări au criticat, inclusiv pe Telegram, ca fiind "rușinoasă" o întâlnire foarte mediatizată, organizată de președintele rus pe 25 noiembrie 2022, cu un grup de femei apropiate de Kremlin care au pretins a fi rude ale soldaților trimiși în Ucraina. 

Liderii organizației au spus că nicio mamă din Consiliul Mamelor și Soțiilor nu a fost invitată la eveniment și au acuzat Kremlinul că a organizat întâlnirea cu femei care nu-l vor critica deschis pe Putin.

"Rușinos!", a scris o femeie pe canalul Telegram al organizației. 

"Întâlnirea a fost clar orchestrată acum o lună, sau chiar mai devreme... scenariul fusese deja scris, rolurile au fost distribuite", a scris un alt membru al consiliului.

"Vladimir Vladimirovici, ești bărbat sau ce?", spusese Tsukanova. 

"Ai suficient curaj să ne priviți în ochi – deschis, la o întâlnire cu femei care nu au fost atent selectate, cu mame adevărate care au călătorit la Moscova din diferite orașe pe cheltuiala lor pentru a se întâlni cu tine?", a continuat aceasta. 

"Suntem aici, la Moscova, și suntem gata să ne întâlnim cu tine. Așteptăm un răspuns de la tine. O să te ascunzi în continuare de noi?", a mai zis Tsukanova. 

Consiliul a emis o declarație marți în care a afirmat că deputatul Dumei de Stat Alexander Khinshtein a pus în pericol viața fiului Olgăi Tsukanova, anunțând public unde servește în armată. 

Organizația a precizat că Tsukanova i-a trimis oficialului o scrisoare, cerând răspunsuri.

"Dezvăluirea unor astfel de informații nu este o crimă? Nu pune asta în pericol viața personalului militar?", a reliefat aceasta. 

Tsukanova a adăugat: "Această informație amenință viața fiului meu. Dacă se întâmplă ceva în unitatea în care servește, atunci se poate presupune că acest lucru s-a întâmplat din cauza faptului că ai făcut publice informații secrete". (sursa: Newsweek)

Amintim că, la două luni de la anunțarea mobilizării parțiale din septembrie 2022, Kremlinul a precizat că Vladimir Putin le va primi în audiență pe unele dintre mamele și soțiile bărbaților trimiși pe front să lupte împotriva Ucrainei. Însă, mai multe activiste care susțin familiile soldaților respectivi au precizat că au fost ignorate, nefiind invitate la această întâlnire, eveniment despre care se așteaptă să fie doar o regie, o fumigenă care să acopere de fapt desconsiderarea cu care Kremlinul se raportează la propriii soldați care luptă în Ucraina.

Valentina Melnikova, apărătoare a familiilor soldaților încă din 1989, declara la acea vreme într-un interviu pentru The Guardian că nu a fost abordată cu privire la întâlnirea cu Putin.

"Desigur că nu ne-au invitat și bineînțeles că nu vrem să mergem", a spus aceasta.

Melnikova a dat de înțeles, precum au făcut-o și alte activiste pentru drepturile omului care nu au fost alese să participe la întâlnire, că oficialii ruși vor selecta anumite personaje care simpatizează fervent regimul actual de la Kremlin, pentru a regiza o așa-zisă întâlnire desfășurată între Putin și mamele și soțiile îndurerate.

"A merge împreună cu acele rude ale celor mobilizați care sunt de acord ca soții și fiii lor să moară pe front nu este confortabil pentru noi. Avem interese oarecum diferite și probleme diferite", a mai zis aceasta. 

Ea a refuzase să detalieze situația, asta din pricina pericolelor cu care se confruntă activiștii care discută despre ceea ce Rusia a numit "operațiunea sa militară specială". Nu există o mișcare anti-război semnificativă în Rusia, parțial din cauza legilor restrictive care pedepsesc disidența desfășurată pe internet și pe parcursul unor manifestații stradale.

Cu toate acestea, numeroase critici vin totuși dinspre segmentul familiilor soldaților ruși, care au fost mobilizați în condiții discutabile, fiind slab pregătiți, prost echipați și aruncați în lupte, ceea ce a dus la un număr mare de victime. De asemenea, zeci de ruși s-au plâns de corupție, abuz și detenție ilegală în armată, iar familiile lor au publicat uneori videoclipuri adresate direct lui Putin, cerându-i-se acestuia să intervină.

"Este o perioadă foarte dificilă", a spus Melnikova.

"Nu am avut niciodată mii de contestații într-o singură săptămână", a mai zis aceasta.

Alte activiste l-au luat în vizor direct pe președintele rus pentru că se ascunde de critici.

"Vladimir Vladimirovici, ești bărbat sau ce?!", a declarat Olga Tsukanova, co-lidera Consiliului Mamelor și Soțiilor, organizație care a solicitat Guvernului să oprească mobilizarea și să-i aducă înapoi pe bărbați de pe front.

"Ai curajul să ne privești în ochi?! Nu să alegi tu femei și mame, ci să te vezi cu femei adevărate, care au călătorit din diferite orașe aici pentru a te întâlni!", a mai zis aceasta.

"Așteptăm răspunsul dumneavoastră! Sau te vei ascunde din nou?", a adăugat Tsukanova.

Miercuri, Consiliului Mamelor și Soțiilor organizase în noiembrie o masă rotundă cu femei care se plângeau de acțiunile armatei. Înainte de eveniment, acestea au susținut că sunt urmărite de membri ai forțelor de securitate ruse.

La eveniment, ele s-au afișat cu fotografii mari ale oficialilor ruși care au fost invitați să participe, dar care au ignorat întâlnirea, fiind vorba inclusiv despre ministrul Apărării, Serghei Șoigu.

O femeie din estul îndepărtat al Rusiei, Marina Borisovna, a declarat că doi dintre fiii ei au fost mobilizați. 

Unul avea doi copii mici, a spus ea. 

"Cine îmi va crește nepoții? Îi rog pe toți decidenții să-mi înapoieze fiul, ca să-și crească cele două fetițe", a continuat aceasta. 

Alte femei s-au plâns că soții lor au fost trimiși la luptă fără pregătire.

Întâlnirea lui Putin cu familiile soldaților a fost un efort al Kremlinului de a proteja imaginea președintelui rus, care uneori a fost acuzat că e paralel cu realitatea, ridiculizat chiar că trăiește "într-un buncăr".

Melnikova mai spunea că o întâlnire la care ar participa mamele și familiile soldaților mobilizați care și-au exprimat public criticile l-ar putea jena pe Putin.

Melnikova și-a amintit întâlnirea lui Putin din 2000 cu rudele marinarilor morți de pe submarinul nuclear Kursk, eveniment care s-a încheiat cu criticarea acestuia în public.

"A fost un adevărat scandal. Cred că de atunci nu s-a mai întâlnit cu rudele reale (ale soldaților – n.red.)", a zis aceasta.

"Nu vrea să audă adevărul. Și nu se poate controla", a mai spus Melnikova. (sursa: The Guardian)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.