În pofida propagandei antioccidentale a Kremlinului, proporția rușilor care doresc să plece din țară a ajuns să fie majoritară. Care sunt principalele țări unde ar pleca rușii


  • ACP
  • Apr 4, 2023 16:31
  • 1400
În pofida propagandei antioccidentale a Kremlinului, proporția rușilor care doresc să plece din țară a ajuns să fie majoritară. Care sunt principalele țări unde ar pleca rușii

Un sondaj publicat zilele acestea în presa rusă descoperă faptul că proporția celor care doresc să plece din Rusia pentru a lucra în altă țară a crescut până la 58% din populația activă, de la 47% în 2020. 

Sondajul făcut de compania de consultanță "Yakov and Partners" (fostă McKinsey în Rusia), arată că între cei mai interesați să se mute în străinătate, dintre rușii cu studii superioare, se află specialiștii în lingvistică şi jurnaliștii (37% fiecare), licențiații cu specialități de inginerie şi proiectare, specialiștii în domeniul dreptului şi științelor umaniste (33% fiecare). La polul opus, cei mai puțin interesați să se mute în altă țară sunt medicii (15%), licențiații în literatură și asistență socială (17%), reprezentanții sectorului serviciilor (20%) și ai educației (22%).  

Interesant este faptul că în ciuda retoricii oficiale antioccidentale pe care mulți ruși par să o accepte, cei mai mulți dintre cei care vor să plece în altă țară ar merge în Canada, după care urmează cei care vor să plece în Statele Unite. A treia destinație în ordine preferințelor e Cipru, apoi urmează Turcia și Germania.

De asemenea, mulți ruși ar pleca la muncă si în țările spațiului post-sovietic - Belarus, Georgia, Kazahstan, Uzbekistan și Azerbaidjan, deși e foarte posibil ca în țările acestea sa nu fie tocmai bine primiți.

Deși mai putini decât cei care vor să plece în străinătate, mulți sunt și cei care s-ar muta din zonele mai subdezvoltate ale Rusiei în orașele mari, pentru o viață ceva mai bună. Pentru acești 40% din ruși Moscova este prima alegere, urmată de Sankt Petersburg și Districtul Federal de Sud.  

Sondajul a fost realizat în decembrie 2022 - ianuarie 2023. Pentru realizarea sondajului au fost chestionate 7.300 de persoane din toate regiunile ruse. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.