”Duhovnicul” lui Putin


”Duhovnicul” lui Putin

Episcopul Tihon (Șevkunov) spune recent că Rusia a ajutat Ucraina chiar și atunci când ucrainienii ”s-au crezut europeni” (aviz moldovenilor!). Chiar dacă Rusia a fost din politețe invitată să facă parte din comunitatea europeană - vlădicul nu este aici deloc clar la ce face concret trimitere -, rușii au știut că pentru occidentali Europa este un mijloc, iar nu un scop în sine, Rusia urmând să fie de fapt atrasă în cursă. 

După cum vedem, complexul de a fi și totuși de a nu fi europeană urmărește multisecular Rusia, pricină din care, ne spune același Tihon, apropierea de China era "inevitabilă". Ce nu ne mai spune chiar nimeni dintre apostolii războiului este modul cum Ortodoxia va coabita cu ceea ce foarte generic, ca să mă exprim astfel, este azi "religia chineză", știut fiind faptul că în imensul stat sunt nu doar multe etnii, dar în chip natural și multe credințe. 

Fără a intra eu în rolul profetului, se prea poate ca în anii care vin să asistăm la o decuplare faptică a geopoliticii rusești de confesionalism, apropierea de China încercând la început să compenseze ciuntirea masivă a "lumii ruse" cunoscute până acum un an și jumătate. Asiatizarea rusească va oferi, tot cu timpul, terenul propice pentru înaintarea în miezul Rusiei a chinezilor care, pentru moment, au desființat de facto granița dintre cele două imperii. 

În logica unor asemenea evoluții, nu aș fi deloc mirat ca la Moscova, pe lângă Academia Teologică, să apară în curând o școală sau ceva de genul pentru studii sino-ortodoxe. Și ca să vă sperii total, așa o să vedem cum odată cu începerea pe bune, într-un deceniu sau în mai multe, a războiului euroatlantic-chinez rușii vor veni iarăși peste noi eliberatori. Inclusiv bisericește. Ei vor fi deținătorii cifrului creștin al cuceririi globale de către rasa galbenă despre care se amintește în Apocalipsă.

Da, cam asta este lumea de "concepte" și "idei" a Rusiei de azi, cea care, în curat joc neurolingvistic, "operează special" acum în vederea "deznazificării" Ucrainei. Evident, Tihon nu duce până la capăt consecințele vorbelor lui, dar orizontul este oricum suficient de tulbure pentru a anunța orice. Mai ales răul, răzbunarea, resentimentul. Ați intuit bine: toate virtuți creștine. Una și una.

Think about it!

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.