Se va tăia, în sfârșit, cordonul ombilical?


Se va tăia, în sfârșit, cordonul ombilical?

Constat, cu stupoare, că antenele parabolice de pe enormele clădiri ale ambasadei Rusiei la Chișinău (tocmai 28 la număr!) constituie principala problemă a autorităților, dar și a unei părți a mass media de la noi. Iarăși se merge pe o pistă greșită. Nu antenele sunt problema reală, ci numeroșii reprezentanți “diplomatici ruși” care dirijează aceste antene. Încă în parlamentul precedent am insistat pe necesitatea stabilirii parității diplomatice (conform Convenției de la Viena, art. 11) între cele 2 ambasade. Mi s-a reproșat dur de către “ai noștri” din guvern și parlament (susținuți și de către trompetele ideologice de la PSRM) că doresc să destabilizez “relațiile strategice” cu partenerii ruși.

În conflictul deschis de destabilizare a situației generale de la noi, inclusiv prin intermediul ambasadei ruse, nu mai este loc pentru bâlbâieli, incertitudini și inconsecvență. Paritatea diplomatică este cea mai civilizată și unanim recunoscută formă de a pune la respect atât “antenele parabolice” cât și numărul spionilor ruși de la misiunea lor diplomatică. Condițiile și numărul, conform Convenției, le stabilește Chișinăul și nu Moscova.

În context, apare firească întrebare: de ce iarăși presa (Jurnal TV și The Insider) și nu instituțiile abilitate ale statului (Externele, SIS, Guvernul și Președinția) trebuie să bată alarma vis-a-vis de activitatea nestingherită (chiar facilitată) a spionilor ruși pe teritoriul nostru? Oare nu de aceea că în aceste instituții și în conducerea lor activează încă persoane strâns conectate și dependente de Kremlin fie că e vorba de absolvenți ai MGIMO, FSB sau GRU? Concomitent cu retragerea antenelor parabolice de pe clădirea ambasadei ruse e absolut necesar de retras și toate “antenele locale” din instituțiile statului care în continuare fac servicii Moscovei. Ambasada rusă de la Chișinău este foarte influentă și puternică grație susținerii masive din partea reprezentanților săi plasați în partidele politice, dar și în instituțiile statului nostru (rog să vă aduceți aminte de persoanele concrete, care participau la ședințele "Primakovskie vecera/Serate cu Primakov"). Doar cu datul jos a antenelor "ruginite" (vorba ambasadorului rus Vasnetov!) de pe sediul ambasadei nicidecum nu rezolvăm problema spionilor ruși în Republica Moldova. Sunt necesare acțiuni sincronizate și concomitente, altfel Kremlinul îi va înlocui imediat pe cei retrași de la ambasadă cu scursurile locale, revenindu-se la statu-quo de astăzi.

Autoritățile actuale trebuie, în sfârșit, să taie cordonul ombilical al tuturor acelora care sunt direct conectați cu Moscova. Dacă nu pot sau nu doresc să o facă, atunci trebuie să o facem noi!

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.