"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
În volumul ”Călău și victimă”, printre multe alte istorii tenebroase și pe nedrept puțin cunoscute, fostul deținut politic Alexandru Mihalcea relatează cum l-a cunoscut și l-a intervievat, în cursul anului 1990, pe constănțeanul Dumitru Florea, fost deținut politic pentru 12 ani. În lucrarea amintită, Mihalcea consemnează o serie de mărturii ale acestuia referitoare la abominabilele torturi pe care le-a suferit în anchetele Securității Constanța în 1952 și 1958. În cele ce urmează vă prezint fragmentele respective:
Dumitru Florea: ”Cel mai greu mi-a fost în 1952, la Securitatea din Constanța, instalată în localul din Piața Ovidiu, pe malul mării. Mi se puneau ochelari negri, mă luau doi inși, mă duceau pe malul mării. Aveau o găleată, o frânghie, pe mal era un pietroi.
– Leagă-i frânghia, leagă-i pietroiul, să-l dăm la pești!
Era o tortură psihică pe care am îndurat-o cu greu. Sau mă băgau sub un duș rece ca gheața, ieșeam sloi! Totul, ca să mă autoacuz cum că i-aș fi bătut pe comuniști! (...)
În 1958 am fost arestat din nou, dus la Securitatea din Constanța, Doicaru (Nicolae Doicaru), parcă, era șef, unde anchetatorul m-a ars cu țigara pe gât și m-a bătut peste palme până mi-a rupt tendoanele”.
Fostul deținut politic Alexandru Mihalcea va nota despre Dumitru Florea: ”Omul are mâinile ca niște clești de crab, cu degetele îndoite precum cârligele; cicatricea de pe gât este vizibilă”.
Mihalcea notează și un alt aspect puțin spus îngrozitor: Dumitru Florea a stat aproape 12 ani prin aresturi ale Securității, lagăre și închisori, deși însuși acuzatorul public de la tribunalul poporului ceruse, încă din 1945, clasarea cauzei pentru inexistența infracțiunii și netemeinicia învinuirii, însă fără ca cineva să țină cont de aceste evidențe. Au urmat 12 ani de tortură și zeghe, și-apoi alții, de ostracizare și hărțuiri permanente ale Securității, până în decembrie 1989.
