Amintiri despre prezent. De ce merg lucrurile așa cum merg și de ce nu cresc eu capre, deși îmi plac

Astăzi mi-e clar că securiştii au fost, înainte de Revoluţie nişte ticăloşi, la Revoluţie, nişte fricoşi şi după Revoluţie nişte şmecheri. Prin decembrie 1989, totul părea altfel… pe la începutul lunii, visam să-mi cumpăr cîteva capre și să trăiesc de pe urma lor. 

În acele împrejurări, cînd mulţimea se adunase în faţa clădirii Comitetului Central şi apoi a pătruns înăuntru, n-aş fi vrut pentru nimic în lume să fiu securist. Deşi “nu putea mişca o pasăre” fără ştiinţa ofiţerilor din unitatea de securitate şi gardă a lui Ceauşescu, oamenii au intrat din stradă în clădire ca în hală la Matache. Atunci, ofiţerii Securităţii au avut, chiar înaintea domnului Pleşu, paternitatea unei Dileme: să-şi facă datoria, sau să stea deoparte? Care sînt riscurile alegerii? Să tragă, sau nu? Dacă nu trag, ce le va face tovarăşul? Dacă trag şi tovarăşul e pe ducă, ce păţesc? Cum au răspuns la întrebare, se cunoaşte. Şi au cam făcut pe ei, deşi ulterior generalul Marin Neagoe, şeful gărzii ceauşiste, acuzat de foştii camarazi de trădare, susţinea că “nu eu l-am trădat pe Ceauşescu, el ne-a trădat pe noi toţi”. Ceea ce, în fond, nu este adevărat, dar pentru un securist, conform educaţiei profesionale, nu tocmai adevărul contează, ci “valoarea operativă a informaţiei”. Tocmai de aceea, e bine de ştiut o regulă: să n-ai încredere în securişti, nici cînd spun adevărul. La care se adaugă o alta, prin prisma istoriei şi a atribuţiilor ei instituţionale: cînd e vorba de securişti, ar trebui aplicată prezumţia de vinovăţie. 

Adevărul e că în decembrie 1989 era în vigoare un ordin, dat după revolta de la Braşov, prin care Securitatea era autorizată să facă uz de arme, pentru a opri “încercarea unor elemente nemulţumite, constituite în grup, de a pătrunde pe căi neoficiale sau prin manifestări turbulente la conducerea organelor centrale sau locale de partid şi de stat”. Ceea ce tocmai se întîmpla. Apoi s-a petrecut cu repeziciune ceea ce fostul securist Nicolae Pleşiţă a exprimat plastic, într-o singură propoziţie: “nu mi-am închipuit că s-ar putea dărîma şandramaua aşa uşor”. Lecţia prăbuşirii Securităţii în momentul fugii lui Ceauşescu ne arată că aceasta a făcut loc în pantalonii de securist pentru un tremur al tutrului. Cei care au putut, s-au ascuns cît de bine au putut. Frica nu s-a repartizat neapărat în funcţie de gradele de pe umeri. Şeful Securităţii Municipiului Bucureşti, colonelul Gheorghe Goran, de pildă, a dispărut pur şi simplu, reaparînd abia după 25 decembrie 1989. Generalul Aurelian Mortoiu, şeful Direcţiei a III-a de Contraspionaj s-a internat de urgenţă în Spitalul Militar, doldora în acele zile de bolnavi din Securitate. Dintre cei rămaşi la vechile sedii sau acasă, cei mai mulţi se temeau, pur şi simplu, că vor fi împuşcaţi. 

Dumitru Burlan, fost colonel în unitatea de securitate şi gardă s-a ascuns în acele împrejurări, cu un grup de 80-90 ofiţeri într-un garaj din strada Leonida, unde erau păstrate limuzinele lui Ceauşescu. “După evenimente, ne-au cerut să mergem pe stadionul Ghencea, să depunem jurămîntul de credinţă pentru revoluţie. Noi am refuzat să plecăm, dacă nu merg cu noi generalii Vlad, Bucurescu, Neagoe”. Adăpostiţi în garaj, securiştii urmăreau orice mişcare: “nu le-a mers să ne ducă pe stadionul Ghencea şi poate vor să ne omoare aici”, gîndea Burlan atunci. În cele din urmă, la un telefon se aude vocea generalului Neagoe. Stupoarea securiştilor atinge culmea. Neagoe fusese arestat cu o seară înainte, “l-au arătat la televizor cu cătuşe la mîini, lîngă Valentin Ceauşescu şi Dumitru Popescu. Nu pot să uit cum zîmbea. Cum dracu’ dă telefon, dacă e arestat?”, relata Burlan marea sa nedumerire. Ofiţerii au primit de la Neagoe ordin să rămînă pe loc, căci va veni şi el acolo: “Ori eşti arestat pe 24 decembrie, la ora 11,15, ori vii la garajul Leonida!”, se mira justificat ofiţerul. În cele din urmă, deruta a fost risipită. De pe un tanc, în faţa garajului, a coborît generalul Iulian Vlad, revoluţionarul Mihai Montanu, binecunoscut şi el securiştilor, generalul Hortopan şi maiorul Lupoi, de la MApN. Burlan şi colegii săi au răsuflat uşuraţi: “Înseamnă că nu ne omoară. S-a dat alarma să ne strîngem, să depunem jurămîntul. Ne-am aliniat”. Şi aliniaţi, au intrat în tranziţie. Pînă în ziua de azi, cînd fiii, nepoții lor populează Parlamentul, Guvernul și ”serviciile”. De-aia merg lucrurile, așa cum merg și în ziua de azi, într-un amestec de comuniști cu capitalism, de la cultura rapiței, pînă la cîntărirea TIR-ului în vamă… și nici pînă-n ziua de azi, nu-mi pot îndeplini visul, de pe a trăi de pe urma caprelor.