Fostul deputat rus Ilia Ponomarev afirmă că va urma calea lui Prigojin și va merge până la capăt. „Vom captura Kremlinul. Nu există altă cale (de a transforma Rusia într-o democrație)”. El susține că în jur de 1000 de voluntari ruși anti-Putin se înscriu lunar în grupările paramilitare cu care este în contact


Fostul deputat rus Ilia Ponomarev afirmă că va urma calea lui Prigojin și va merge până la capăt. „Vom captura Kremlinul. Nu există altă cale (de a transforma Rusia într-o democrație)”. El susține că în jur de 1000 de voluntari ruși anti-Putin se înscriu lunar în grupările paramilitare cu care este în contact

Ilia Ponomarev, fost deputat în Duma de Stat a Rusiei, poate cea mai activă figură politică opozantă regimului de la Kremlin din exil, a acordat un interviu publicației independente The Moscow Times, cu ocazia unei deplasări la Londra.

Chiar dacă în pericol de moarte având în vedere conexiunile sale cu Ucraina și mai multe grupări paramilitare ruse care încearcă răsturnarea lui Vladimir Putin, Ponomarev este optimist și mai tot timpul în toane bune, glumind și nerefuzând niciodată dialogul cu cei interesați de acțiunile sale. 

Comandă un ceai pentru a sublinia că gusturile sale au rămas neschimbate în ciuda otrăvirii mortale a lui Alexande Litvinenko, prietenul său apropiat, de către fesebiștii lui Putin în 2006. 

Ponomarev se află în exil din 2016, alegând să se mute la Kiev după ce a fost acuzat de deturnare de fonduri și apoi destituit pentru că nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile. 

În calitate de membru al Dumei de Stat a Rusiei la începutul anilor 2010, Ponomarev a sfidat curajos autoritarismul tot mai profund al Rusiei, fiind singurul politician care a votat împotriva anexării Crimeei și a așa-numitului „proiect de lege privind propaganda homosexuală”. 

În prezent, el spune că este purtătorul de cuvânt al Armatei Naționale Republicane (NRA), grupare paramilitară care încearcă să îl răstoarne pe Vladimir Putin.

Cu toate acestea, unii din criticii fostului magnat al tehnologiei, în vârstă de 48 de ani, susțin că acesta a făcut parte din establishment în timpul consolidării puterii lui Putin.

„Din câte văd, 20% din poporul rus susțin cu tărie războiul, 20% sunt puternic împotrivă, iar restul sunt neutri. Acești 60% sunt oamenii pe care mizăm", spune el.

„Modalitatea de a le debloca potențialul este de a captura Kremlinul. Nu există altă cale. Acești oameni vor asculta de aproape oricine, atâta timp cât se află la Kremlin”.

Când este presat să confirme dacă poporul rus va avea de ales în tranziția de putere pe care o propune el, Ponomarev spune fără ezitare: „Categoric nu”.

„În acest moment, au mâinile legate și habar nu au că pot face lucruri."

Ponomarev face acum parte din Congresul Deputaților Poporului, un parlament din umbră al Rusiei cu sediul în Polonia, care nu este recunoscut oficial de niciun stat. 

Din februarie 2022, Ponomarev este și membru al Forțelor de Apărare Teritoriale ucrainene.

În cartea sa recentă „Trebuie să moară Putin? Cum va deveni Rusia o democrație după ce va pierde războiul cu Ucraina”, el susține că o lovitură de stat urmată de o tranziție atent gestionată este cea mai sigură cale către alegeri libere și corecte în țară.

Planul de forță al lui Ponomarev nu este lipsit de precedent. În iunie, liderul mercenar Evgheni Prigojin a reușit să captureze un cartier general militar și orașul Rostov pe Don, situat în sudul țării, cu o rezistență redusă. 

Politicianul declară pentru „The Moscow Times” că nu a fost descurajat de eșecul final al revoltei lui Prigojin. Dimpotrivă.

„Pentru noi, tot ceea ce s-a întâmplat cu Prigojin a fost un lucru foarte pozitiv", spune el. 

„Pentru că Prigojin a pus în practică conceputul nostru dovedind că este funcțional. A făcut exact ceea ce am spus că vom face și a funcționat... și este încă posibil."

Ponomarev vrea să atace de sus în jos, fără să țină cont de consimțământul popular. Acest model are detractorii săi - iar activiștii se tem că minoritățile etnice și mișcările de rezistență de bază existente în republicile etnice ale Rusiei sunt lăsate în afara discuției.

Întrebat despre decolonizare, Ponomarev spune că apelurile la ruperea de Moscova ar trebui să vină "din interiorul acestor republici".

Ponomarev admite că „nu este militar", însă planul său se bazează pe sprijinul militar. El susține că se află în strânsă legătură cu patru batalioane de voluntari ruși din cadrul armatei ucrainene care primesc „aproximativ 1.000 de noi cereri pe lună". 

În interviurile anterioare, interlocutorii și-au exprimat îndoiala în privința conexiunilor sale cu NRA după ce acesta a refuzat categoric să le numească și mai ales că, oficial, nu a face parte din grupare, deși postează mesaje pe Telegram și comunicate care susține că sunt din interiorul acesteia.

Ponomarev insistă că nu vrea să-și dezvăluie conexiunile pentru a nu le expune, afirmând că „cel puțin 12” dintre prietenii sau colegii săi au fost asasinați pe parcursul carierei sale politice. 

În 2017, Kievul i-a acordat protecție personală lui Ponomarev după ce fostul deputat rus Denis Voronenkov a fost împușcat mortal în timp ce se îndrepta spre el, într-o presupusă lovitură FSB.

NRA a revendicat asasinarea bloggerului pro-război Vladlen Tatarsky și a lui Dariei Dughina, fiica ideologului de extremă dreapta Alexander Dugin. 

Ponomarev s-a declarat susținător al acelor asasinate și a precizat pentru publicația independentă Meduza că „oricine participă de cealaltă parte a războiului este considerat o țintă legitimă (pentru NRA)".

Când a fost întrebat cum definește calitatea de participant, Ponomarev dres vocea precizând: „Să fie clar: nu eu am organizat asasinatele. Îi consider eroi pe acești oameni care fac ceea ce trebuie".

„NRA definește ca ținte legitime pe toți cei care finanțează războiul, care organizează războiul în calitate de funcționari civili guvernamentali, pe cei care dețin companiile care produc arme și pe oricine aflat în orice loc din lanțul războiului”, a mai spus el.

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a negat versiunea lui Ponomarev și a dat vina pe serviciile speciale ucrainene pentru atentatul cu mașină capcană care a ucis-o pe Daria Dughina.

Militând pentru o lovitură de stat militară în Rusia, Ponomarev merge mai departe decât colegii săi disidenți Mihail Hodorkovski și Garry Kasparov, și susține că aceștia i-au retras invitația la un summit recent din motive de securitate.

Ponomarev a fost adjunctul lui Hodorkovski în perioada în care acesta a deținutul gigantul Iukos Oil (furat de Putin), iar cei doi au rămas prieteni apropiați, în ciuda diferențelor de ideologie. 

„Nu văd o contradicție în asta", a mai declarat Ponomarev pentru The Moscow Times.

„Aș spune că poziția mea politică este mult mai apropiată de cea a lui Kasparov. Îmi doresc mult o alianță publică între noi. Ne apropiem pe zi ce trece, avem deja o mulțime de evenimente comune. Pentru că, din punct de vedere politic, punctele de vedere sunt apropiate. În ceea ce privește relațiile mele personale cu Garry, el este colegul meu. Hodorkovski este prietenul meu”, mai spune Ponomarev.

Garry Kasparov

Kasparov, campion mondial la șah, a postat recent pe X (fostul Twitter) că susține utilizarea activelor rusești înghețate pentru reconstrucția Ucrainei. Asta nu înseamnă însă că împărtășește punctul de vedere al lui Ponomarev cu privire la asasinate și batalioane secrete.

Ponomarev afirmă însă că, în spatele ușilor închise, multe figuri din opoziția rusă susțin rezistența armată.

„În ce privește opoziția rusă în ansamblul ei, aș spune că jumătate este pentru, jumătate contra (rezistenței armate)”, spune el. 

„Liderii sunt mai moderați pentru că au mai mult de pierdut și sunt, de obicei, mai precauți. Așadar, aș spune că în jur de o treime [dintre lideri sunt în favoarea rezistenței armate]. Dar o mulțime de oameni, chiar și din această treime, spun: ”Ilia, suntem total de acord cu tine, dar nu o putem spune în public"".

The Moscow Times precizează că Ponomarev nu încearcă să se prezinte pe sine ca viitor lider al unei Rusii democratice. Râde copios de comparațiile cu Charles de Gaulle, liderul guvernului francez în exil din timpul războiului

„Nu am de gând să candidez la vreo rundă de alegeri în Rusia. (…) Mă văd ca fiind creierul din spatele tranziției politice. Dacă persoana care proiectează perioada de tranziție participă apoi la alegeri, are tentația de a pune lucrurile în favoarea sa, de a câștiga alegerile. Există un conflict de interese. Și asta s-a întâmplat în 1993 cu Boris Elțîn”, arată Ponomarev.

„Putin nu este atât de puternic pe cât pare. Este un om bogat, dar banii nu-ți cumpără prieteni care ar lupta și ar muri pentru tine. Îți cumpără parteneri de afaceri", conchide el. 

CITEȘTE ȘI: Tiranul Vladimir Putin îl vânează din nou pe Mihail Hodorkovski, magnatul pe care l-a aruncat în pușcărie, furându-i afacerea de miliarde

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.