Îl ”apărăm” pe Mircea Vulcănescu

– pentru că a plătit deja cu prețul vieții eventualele greșeli care inclusiv pentru juriști sunt discutabile, în frunte cu natura ca atare a instanțelor unei puteri ocupante antidemocratice;

– pentru că ne repugnă pumnul în gură, modul discreționar, camuflat administrativ, din care s-au născut, atunci, și reapar astăzi toate formele de extremism: de la antisemitism la xenofobie;

– pentru că, pe moarte, la Aiud, a făcut un gest de autentic mărturisitor creștin, oferindu-și restul de viață unuia cu șanse mai mari la ea;

– pentru că a făcut parte dintr-o generație care, luată de val, agâțându-se inevitabil de colțurile realității, a avut un proiect de țară concentrat pe binele neamului ăstuia;

– pentru că, prin comparație, unuia ca el îi este refuzată eventuala convertire, limpezire sufletească, proces pe care îl reîntâlnim în multe alte cazuri de "dușmani ai poporului" ieșiți din temniță, morți sau pe picioare, prieteni ai lui Dumnezeu;

– pentru că măsura folosită acum, în libertate, de diabolizare, de aneantizare memorială, nu se aplică, măcar în partea juridică, și monștrilor care au slujit până în 1989 dictatura proletariatului;

– pentru că nu aceasta este calea de a ne împăca temeinic, onest, cu un trecut complicat, deșucheat, așa cum bine îl descria cineva, dar nu mai puțin dramatic, sângerând încă;

– pentru că, prin comparație naturală, este altceva decât alții ca el de azi din funcții similare sau mai înalte;

– pentru că, finalmente, noi nu îl "apărăm", ci ne apărăm.