EXCLUSIV Document: Ministerul de Externe al României anunță explicit că formatul ”5+2” de reglementare a conflictului transnistrean este SUSPENDAT. Nici Germania nu-l mai consideră funcțional. Motivul: războiul genocidar purtat de Rusia în Ucraina


EXCLUSIV Document: Ministerul de Externe al României anunță explicit că formatul ”5+2” de reglementare a conflictului transnistrean este SUSPENDAT. Nici Germania nu-l mai consideră funcțional. Motivul: războiul genocidar purtat de Rusia în Ucraina

Urmare a unei solicitări Podul.ro, Ministerul Afacerilor Externe de la București anunță explicit (foto jos) că actualul format ”5+2” de reglementare a conflictului transnistrean este suspendat. Războiul de agresiune al Federației Ruse în Ucraina reprezintă motivul principal pentru care diplomația de la București renunță la acest format subversiv impus de Rusia, deși asta ar fi trebuit să se întâmple în urmă cu mulți ani. 

426963783_407244825117197_1860429472302983468_n
(Sursa: arhiva Podul.ro)

Formatul 5+2 este o platformă de negocieri diplomatice menite să găsească o soluție pentru rezolvarea conflictului transnistrean dintre R. Moldova și așa-zisa Transnistria, regiune ,,separatizată” de Federația Rusă și necontrolată de autoritățile constituționale ale R. Moldova. Este format din aceste două entități, care sunt desemnate drept „părți în conflict”, și Rusia, Ucraina și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), ca mediatori ai negocierilor. Uniunea Europeană (UE) și Statele Unite acționează în cadrul acestor negocieri ca „observatori”. 

Marea viclenie și nedreptate a formatului este că Rusia e prezentată drept ”mediatoare”, când, în realitate, vorbim despre statul agresor care a săvârșit, la începutul anilor 90, războiul de pe Nistru. Rusia e agresoarea, ea NU poate fi mediatoare. 

Ministerul Afacerilor Externe al României și-a reafirmat poziția sa oficială privind o soluție de rezolvare pașnică a conflictului dintre R.Moldova și regiunea acesteia din Stânga Nistrului, ,,separatizată” de Federația Rusă la începutul anilor 90 prin introducerea trupelor și a tehnicii militare ruse, lucru care a degenerat într-un război ruso-moldovenesc.

Potrivit MAE, din cauza războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, formatul de negocieri 5+2 este suspendat, întrucât cei doi ”mediatori” – Rusia și Ucraina – nu mai pot să stea la aceeași masă: 

,,România susține o reglementare cuprinzătoare, pașnică și durabilă a conflictului transnistrean, în conformitate cu dreptul internațional, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, în cadrul granițelor sale recunoscute la nivel internațional și fără afectarea viitorului său european. Dată fiind agresiunea Federației Ruse împotriva Ucraina, „formatul 5+2” (procesul de reglementare politică preexistent) este suspendat. 

România are un interes firesc și legitim pentru rezolvarea acestei probleme securitare din proximitatea frontierelor noastre, care sunt în egală măsură frontierele externe ale Uniunii Europene. Prin urmare, statul român rămâne pe deplin angajat în eforturile la nivel internațional pentru soluționarea conflictului din regiunea transnistreană a Republicii Moldova. România sprijină abordarea autorităților de la Chișinău pentru o reglementare pașnică a dosarului transnistrean, singura soluție viabilă”, se arată în comunicatul MAE.

Amintim că, anterior, și președintele în exercițiu al OSCE a anunțat despre faptul că formatul 5+2 e suspendat și nefuncțional pentru părțile aflate în negocieri – detalii AICI

Toate indiciile arată că nici Germania nu mai susține formatul ”5+2”, deși în trecut l-a sprijinit la două mâini. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.