Lovitură de teatru în cazul acuzării lui Joe Biden și a fiului său de corupție pe o filieră ucraineană – informatorul acuzării a fost la rândul său acuzat că a mințit în acest caz


  • ACP
  • Feb 16, 2024 17:45
  • 1130
Lovitură de teatru în cazul acuzării lui Joe Biden și a fiului său de corupție pe o filieră ucraineană – informatorul acuzării a fost la rândul său acuzat că a mințit în acest caz

Informatorul care le-a spus agenților FBI în iunie 2020 că oameni conectați la compania energetică ucraineană Burisma i-au plătit lui Hunter și lui Joe Biden câte 5 milioane de dolari fiecăruia, în 2015 sau 2016, a fost acuzat că a făcut declarații false și a creat o înregistrare falsă în cazul președintelui american și a fiului său. 

Consilierul special David Weiss – care este responsabil cu investigarea fiului președintelui american Joe Biden, Hunter Biden – a depus acuzații împotriva informatorului FBI, Alexander Smirnov, susținând că fapta informatorului ar fi fost motivată politic. 

Weiss este avocatul special care l-a acuzat pe Hunter Biden pentru acuzații federale privind armele și pentru presupuse infracțiuni fiscale, iar acum îl acuză pe Smirnov în legătură cu declarațiile pe care le-a făcut la FBI despre afacerile lui Hunter Biden în Ucraina, pentru a-l implica pe Joe Biden în aceste legături de afaceri. 

Președintele Comisiei de Supraveghere a Camerei, republicanul James Comer, a trimis anul trecut o solicitare FBI pentru a obține așa-numitul document FD-1023, care conține declarația acuzatoare la adresa lui Joe Biden și Hunter Biden, dar chiar și atunci existau multe îndoieli cu privire la adevărate acuzații ale lui Smirnov, întrucât nu existau dovezi care să susțină afirmațiile informatorului FBI. 

„În ciuda avertismentelor repetate că el trebuie să furnizeze informații veridice FBI și că nu trebuie să fabrice dovezi, inculpatul a oferit FBI informații false derogatorii despre Public Official 1, un oficial ales din Administrația Obama-Biden care și-a părăsit mandatul în ianuarie 2017, și Businessperson 1, fiul Public Official 1, în 2020, după ce Public Official 1 a devenit candidat la președintele Statelor Unite ale Americii”, se precizează în rechizitoriul de 37 de pagini depus de consilierul special. 

Rechizitoriul care demontează principala mărturie împotriva lui Joe Biden e o lovitură majoră pentru cazul republicanilor împotriva președintelui, după anii în care au făcut eforturi de a-l acuza pe Biden de corupție. În cazul în care Alexander Smirnov va fi găsit vinovat, el riscă o pedeapsă maximă de 25 de ani de închisoare – detalii AICI

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.