"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Președintele Ligii Studenților–LS Iași – istoricul Toma Tătaru – amintește, pe Facebook, de trecerea la Domnul a scriitorului și medicului Vasile Voiculescu, ”eliberat” din temnițele comuniste doar pentru a muri imediat după aceea. Victimă nevinovată și intelectual exemplar (arestat în cadrul lotului ”Rugul Aprins”), Voiculescu era bolnav de tuberculoză în ultimul stadiu, având plămânii perforați de caverne. Se îmbolnăvise de-a lungul detenției, fiind supus celor mai criminale condții de recluziune, după ce fusese bătut și torturat în anchetele Securității. Adevărații criminali au fost comuniștii, tuberculoza va fi fost instrumentul – în temnițe și-n lagăre se murea pe capete de tuberculoză, iar în unele cazuri, administrația închisorii se îngrijea ca în celulele indezirabililor să fie introduși și bolnavi de tuberculoză, pentru a-i molipsi pe toți ceilalți. Deținuților politici nu li se acorda tratamentul medical corespunzător, fiind lăsați să moară în chinuri.
Vă prezentăm comentariul lui Toma Tătaru:
”26 aprilie 1963 - Moare în București (la scurt timp după eliberare) poetul Vasile Voiculescu, după ce fusese arestat în 1958. A fost arestat în lotul ‹Rugul Aprins›, grupare constituită la Mănăstirea Antim, din care au făcut parte oameni de vază ai vremii: teologii Andrei Scrima și Dumitru Stăniloaie, fostul gazetar Daniil Sandu Tudor, eseistul Alexandru Mironescu, părintele Benedict Ghiuș și alții.
‹Ceea ce vă pot afirma, sfârşind, este că pregătirea ştiinţifică, studiile medicale, cunoştinţele de filosofie şi tot câştigul meu în celelalte domenii de cultură, artă, literatură, în loc să mă depărteze, m-a apropiat de credinţă. Unilateral aş fi fost poate un ateu naiv, un simplist negativ. Cu cât mai poliedric, cu atât am avut loc pe unde să străbat experienţe complexe, puncte de vedere noi, interferenţe de doctrine, putinţă de comparaţii, lumină mai multă. Iar din toate, sinteza că neapărat credinţa trebuie să stea la temelia spiritului omului normal. Căci e o tristă unilateralitate traiul într-un spaţiu cu o singură dimensiune morală, a trăi de pildă numai în bucurie sau numai în durere. Viaţa e multidimensională. La cele două laturi de jos, pământeşti, le-aş zice dimensiuni pasionale - bucuria şi durerea - la care se limitează materialismul, trebuie să adăugăm o a treia înălţime, dimensiunea spiritualităţii… şi transfigurându-ne să trecem în a patra dimensiune metafizică, în extaz şi sfinţenie”, mărturisea studenţilor de la Teologie din București”.
