UE investește mult mai puțin decât SUA în inovare și cercetare militară. Precizările făcute de șeful diplomației europene


  • ACP
  • Oct 17, 2024 15:03
  • 885
UE investește mult mai puțin decât SUA în inovare și cercetare militară. Precizările făcute de șeful diplomației europene

Șeful politicii externe a UE, Josep Borrell, a declarat în cursul zilei de miercuri că Europa investește de 10 ori mai puțin în inovare și cercetare militară decât Statele Unite.

În discursul susținut la Conferința europeană pentru apărare și securitate de la Bruxelles, Borell a declarat că investițiile "în inovare, cercetare și dezvoltare militară, care sunt de 10 ori mai puține decât în SUA" afectează capacitățile de apărare ale Uniunii.

Având în vedere că continentul este înconjurat de un "arc de foc" de la Gibraltar la Marea Baltică, care cuprinde conflicte în Ucraina, Caucaz, Orientul Mijlociu, Sudan și Sahel, el a afirmat că politica de securitate și apărare este din ce în ce mai importantă pentru UE, descriind-o drept o "parte integrantă" a rolului pe care-l are șeful diplomației europene. 

Acesta a subliniat sprijinul militar semnificativ acordat Ucrainei, de peste 42 de miliarde de euro, furnizat prin European Peace Facility, dar a recunoscut că acest sprijin a fost adesea întârziat, ceea ce a costat vieți.

În aceste condiții, trebuie refăcute stocurile armatelor europene, crescute capacitățile de apărare, reduse dependențele excesive și, în același timp, e necesară oferirea unui sprijin militar pentru Ucraina la un nivel corespunzător nevoilor armatei ucrainene. 

"De fiecare dată a durat prea mult; de fiecare dată când creștem calitatea sprijinului nostru, petrecem luni de zile discutând ceea ce a fost decis sau propus la început. Și acesta este un lucru pentru care mă simt vinovat", a spus Borrell.

"Ar fi trebuit să facem același lucru mai repede, iar această întârziere a fost măsurată în termeni de vieți. Dacă am fi fost mai fermi de la început, furnizând Ucrainei armamentul pe care i l-am furnizat în cele din urmă, poate că războiul ar fi fost diferit", a adăugat șeful diplomației europene. 

El a mai menționat că tranziția UE de la livrările de echipamente de bază la echipamentele militare avansate către Ucraina a reprezentat o "schimbare a jocului" în lupta împotriva invadatorilor ruși. (sursa: AICI)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.