Spațiul existențial politic putinist este unul pur utopic, cu vădite inserții de psihopatologie politică și clinică. De aceea, un personaj precum Georgescu, mustind a utopii eclatante, îmbălsămate ezoteric, eretic/filetist, legionaroid, conspiraționist și nostalgic ceaușist, vibrează pe aceeași lungime de undă cu "înțelepciunea rusească" și cu "patriotismul lui Putin". Ambele deliruri se identifică, se justifică și se potențează reciproc.
Acest spațiu instituțional-politic rusesc este impregnat de ideologia genocidului ca formă de expresie a supremației culturale, politice, religioase, militare și aspiraționale imperialiste rusești. Putinismul vizează, implementând militar această ideologie în Ucraina, ceea ce nazismul numea și justifica tot ideologic și tot militar și tot genocidar drept Lebensraum - spațiu vital. În cazul Kremlinului de secol XXI nu este vorba doar despre un spațiu vital geografic, ci și de unul profund dogmatic, unul care are în prim plan iconografia măreției imperiale a Mamei Rusia în ale cărei brațe asasine se cuibărește și se dezvoltă atât cultul revigorat al personalității călăului Stalin, cât și cultul personalității călăului Putin, ambele trăgându-și seva din istoria însângerată a Rusiei de la Ivan cel Groaznic și până astăzi. Acest spațiu este, în plus, binecuvântat de fostul kaghebist întronat patriarh al întunericului, Kiril.
Această intersectionalitate malefică între profanul genocidar cu rădăcini istorice și sacrul instituționalizat eretic, care îl justifică și îl încurajează, produce realitatea obiectivă a unui regim politic derapat complet de la normele civilizației umane și de la absolut orice afinitate hristică.
Pentru Putin și pentru acoliții săi și, din nefericire, pentru un procent aparent descurajant de mare al populației din Rusia, necesitatea reafirmării internaționale a Imperiului Răului - așa cum numea Ronald Reagan imperiul sovietic - nu este o doar chestiune de stilistică sau de retorică electoralistă ori de prețiozitate intelectuală exersată în cine știe ce saloane literare, ci reprezintă însăși rațiunea de a fi a regimului de la Kremlin și a mândriei concubinajului dintre o populație mancurtizată și călăul ei suprem.
Starea de fapt a realității spațiului rusesc este una fără doar și poate sumbră, care cu greu poate fi explicată și înțeleasă din afara ei. Din fericire, însă, pentru cei care chiar vor să deslușească ce se întâmplă dincolo de muntele de fum alimentat de teroare, propagandă și dezinformare, apar din când în când unele materiale emblematice, scrise chiar de unii propagandiști ai Moscovei, cum ar fi Timofei Sergheitsev de la RIA Novosti - agenția oficială de dezinformare a Kremlinului - care deconspiră cu lux de amănunte care este de fapt tenebrosul și halucinantul set de valori și principii care animă realitatea rusească a regimului lui Vladimir Putin care violează militar Ucraina.
În 2022, Sergheitsev a scris și publicat un eseu desprins parcă din panoplia propagandei genocidare naziste, altoită stalinist, cu titlul "What should Russia do with Ukraine?/Ce ar trebui să facă Rusia cu Ucraina?". Mass media de la noi, evident, nu l-a analizat și nu l-a demontat și nu a tras conclucluziile înfricoșate de rigoare. Și, tind să cred - având în vedere calitatea intelectuală și profesională a lui - că nici covârșitoarea majoritate a politicului autohton.
Meritoriu, însă, articolul este citat și comentat in extenso în "Cartea neagră a lui Vladimir Putin", coordonată la Galia Ackerman și Stephane Curtois, cu o prefață de Thierry Wolton și apărută la Editura Humanitas în 2023.
Voi reda mai jos câteva fragmente definitorii din acest articol, tulburător prin abjecție, manipulare, minciună monstruoasă și infuzie argumentativă psihopatologică.
* Am scris despre inevitabilitatea denazificării Ucrainei încă din aprilie anul trecut (aprilie 2021-n.n.). Nu avem nevoie de o Ucraină nazistă, banderistă, dușmanul Rusiei și un instrument al Occidentului, folosit pentru a distruge Rusia. Astăzi, problema denazificării a luat o întorsătură practică.
* Denazificarea este necesară atunci când un număr considerabil de populație (foarte probabil cea mai mare parte) a fost supusă regimului nazist și angajată în agenda acestuia. Asta, atunci când ipoteza "oameni buni – guvernare proastă" nu se aplică. Recunoașterea acestui fapt formează coloana vertebrală a politicii de denazificare și a tuturor măsurilor sale, în timp ce faptul însuși constituie subiectul ei.
* Acești naziști care au pus mana pe arme (ca sa se apere de invazia ruseasca - n.n.) , trebuie să fie distruși pe câmpul de luptă. Cât mai mulți dintre ei. Nu trebuie făcută nicio distincție semnificativă între Forțele Armate ale Ucrainei și așa-numitele "batalioane naționaliste", precum și Apărarea Teritorială, care s-au alăturat celorlalte două tipuri de unități militare. Toți sunt la fel de complici la violența oribilă împotriva civililor (o monstruoasa minciuna, in conditiile in care exact Armata Rusa a ras de pe fata pamantului orase intregi din Ucraina, ucigând zeci de mii de civili nevinovati - n.n.) , la fel de complici la genocidul poporului rus și nu respectă legile și obiceiurile războiului (Armata Rusa fiind, in realitate, cea care a folosit inclusiv arme chimice impotriva soldatilor si a civililor, nerespectand niciun fel de reguli ale razboiului - n.n.).
* Criminalii de război și naziștii activi trebuie pedepsiți în așa fel încât să ofere un exemplu și o demonstrație. Trebuie efectuată o lustrație totală. Toate organizațiile implicate în acțiunile naziste trebuie eliminate și interzise. Cu toate acestea, pe lângă cele mai înalte grade, un număr semnificativ de oameni obișnuiți sunt, de asemenea, vinovați de a fi naziști pasivi și complici naziști. Au sprijinit autoritățile naziste și le-au favorizat.
* O pedeapsă dreaptă pentru această parte a populației poate fi posibilă doar prin asumarea de catre aceasta a greutăților inevitabile ale unui război drept împotriva sistemului nazist, purtat cât mai atent și cu moderație posibil, relativ la civili. Denazificarea în continuare a acestei majorități a populației va lua forma reeducării prin represiuni ideologice (suprimarea) paradigmelor naziste și o cenzură dură nu numai în sfera politică, ci și în sfera culturii și a educației (adica, un fel de "experiment Pitesti" aplicat la scara unei intregi tari - n.n.)
* Denazificarea poate fi efectuată doar de către câștigător (adică, de Rusia din perspectiva propagandistului de la RIA Novosti - n.n.), ceea ce înseamnă: (1) controlul său necondiționat asupra procesului de denazificare și (2) asumarea deplină a autorității care poate asigura un astfel de control. În acest scop, o țară care este denazificată nu poate avea suveranitate (!). Statul care denazifica - Rusia - nu poate adopta o abordare liberală față de denazificare. Ideologia denazificarii nu poate fi contestată de partea vinovată care este denazificată. Când Rusia recunoaște că Ucraina trebuie denazificată, admite în esență că scenariul Crimeei nu poate fi aplicat întregii Ucraine (adica, nu se pune problema unei coexistente pașnice, ci doar a unei terori continue de tip stalinisto-nazist împotriva poporului ucrainean - n.n.).
* Perioada de denazificare poate dura nu mai puțin de o generație care trebuie să se nască, să fie crescută și sa se maturizeze în condițiile denazificării. Nazificarea Ucrainei durează de mai bine de 30 de ani – începând din 1989, atunci când naționalismului ucrainean i s-au dat forme legale și legitime de auto-exprimare politică și a condus mișcarea pentru "independență", stabilind un curs pentru nazism (cu alte cuvinte, aspirațiile poporului ucrainean de ieșire de sub cizma rusească și de aderare a țării la spațiile civilizației euroatlantice sunt definite drept "nazism" - n.n.).
* Denazificarea va include inevitabil si de-ucrainizarea – adică respingerea inflației artificiale pe scară largă a componentei etnice.
* Elitele banderiste trebuie eliminate; reeducarea lor este imposibilă. "Mlaștina" socială, care i-a sprijinit activ și pasiv prin acțiune și inacțiune, trebuie să fie purjata prin greutățile războiului și să interiorizeze experiența trăită ca pe o lecție istorică și ca răscumpărare a vinovăției sale. Cei care nu au susținut regimul nazist și au suferit de pe urma lui (...) trebuie să devină coloana vertebrală a noilor autorități, cadrul lor vertical și orizontal. Istoria a arătat că tragediile și dramele din timpul războiului aduc beneficii popoarelor care au fost ispitite și purtate de valul posturii lor de inamici ai Rusiei .
Mă opresc aici...!
Fie și numai citind aceste rânduri, cred că devine evident pentru oricine că Moscova nu a avut și nu va avea vreodată de gând să coabiteze cu Ucraina în vreun fel, ci să desființeze pur și simplu statul ucrainean, printr-un genocid stalinisto-nazist al poporului ucrainean.
Pacea și coexistența ruso-ucraineană, în acest context dogmatic genocidar și vădit psihopatologic, nu reprezintă altceva decât o himeră sinistră, de care unii lideri europeni și americani se agață. Fie din prostie, fie din indiferență criminale.