Ponta afirmă că vrea o guvernare PSD-AUR: "Mi se pare că au oamenii cei mai competenți"


Ponta afirmă că vrea o guvernare PSD-AUR: "Mi se pare că au oamenii cei mai competenți"

Victor Ponta a afirmat joi, 17 aprilie, că în cazul în care va reuși să acceadă în cea mai înaltă funcție în stat în urma alegerilor prezidențiale din luna mai, va încerca să impună o guvernare PSD-AUR. 

Ce a declarat Ponta pentru DCNews:

- Eu am și experiența și capacitatea necesară de a chema primele două partide din România, PSD și AUR, fiind cele mai votate partide, pentru a forma un Guvern. Vreau să vină în fața mea și să îmi spună că trimit în guvern cei mai competenți oameni pe care îi au, în special pe zona economică.

- În atribuțiile președintelui este și asigurarea unei guvernări competente și eficiente. Mă uit la primele două partide. Sigur, există oameni competenți și în USR, și în PNL, și în POT și SOS, dar aceste două partide (PSD și AUR - n.red.) au și oamenii cei mai pregătiți și au și încrederea cea mai mare din partea populației.

- Mi se pare că au oamenii cei mai competenți, dar eu voi discuta cu toate partidele, pentru că așa e normal. Nu există partide-prietene și partide-dușman. Ești obligat să vorbești cu toți, pentru că i-au votat românii.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.