Un mister întunecat: s-a sinucis securistul Ioan Cîrnu (cel care o torturase pe Elisabeta Rizea), așa cum a susținut un individ care a bătut în poarta casei din Nucșoara, la începutul anilor ‘90, prezentându-se drept fiul torționarului? Spunea că tatăl său se spânzurase, aparent copleșit de ”remușcări”. O informație ce trebuie tratată cu rezerve / Profilul unei bestii a Securității

Istoricul și profesorul Cătălin Nedelcu (cercetător al partizanilor musceleni din Gruparea ”Arnăuțoiu”) amintește, pe Facebook, un episod foarte puțin cunoscut. 

În prima jumătate a anilor ‘90, la puțină vreme după difuzarea la TVR a episodului ”Viteaza din Nucșoara” în cadrul documentarului ”Memorialul Durerii”, la poarta Elisabetei Rizea a ciocănit un individ care s-a prezentat drept fiul căpitanului securist Cîrnu, care o torturase și o bătuse cu bestialitate, în repetate rânduri, la fel cum i-a călcat în picioare și pe alți susținători ai partizanilor anticomuniști, fiind notoriu pentru lipsa de scrupule. 

Individul și-a cerut iertare în numele tatălui său, relatând că acesta se spânzurase, aparent din pricina remușcărilor. Alături de Cătălin Nedelcu, avertizăm că această informație trebuie tratată cu rezervă, relatarea respectivului nefiind verificată și din alte surse. Pe de altă parte, unii psihopați se mai și sinucid, fără ca actul suprimării de sine să comporte vreo remușcare, căință pentru monstruozitățile săvârșite. De altfel, nimic din ce știm despre securistul Ioan Cîrnu nu sugerează vreo părere de rău. 

În cele ce urmează vă prezentăm profilul torționarului securist Cîrnu Ioan, așa cum a fost acesta zugrăvit de regretata Doina Jela, în ”Lexiconul negru”: 

,,Cîrnu Ioan – căpitan de Securitate în 1949. Probabil originar de pe lîngă Tîrgovişte. A anchetat grupul de ‹complici› ai partizanilor din munţi, din comuna Nucşoara.

De o cruzime frizînd patologia. L-a bătut pe soţul Elisabetei Rizea de i-a rupt carnea după el. Pe Elisabeta Rizea a agăţat-o de părul împletit în coadă, într-un cui din tavan, astfel că femeia s-a prăbuşit la pămînt şi întreg scalpul i-a rămas agăţat de tavan. Apoi a bătut-o cu un caucic, pe spate. După ce fata ei a îngrijit-o, fără succes, timp de zece zile, Elisabeta Rizea a fost dusă, la ordinul lui, la spital.

Aici nu i s-au putut face nici injecţii, fiindcă ‹pe unde băga acul ţîşnea sînge›. ‹Zece zile›, povesteşte ea, ‹am stat numai în frunte şi-n genunchi›. A fost bătută de căpitanul Cîrnu şi în spital. Pentru ca s-o bată, o ducea într-o rezervă.

Iată şi altă mărturie (partizanul Cornel Drăgoi, rudă cu Elisabeta Rizea): ‹Am stat în moară de duminică pînă miercuri, m-a bătut în fiecare zi, dădea ca în sac de box. Da’ altă dată venea şi nu zicea nimic, numai mă bătea şi pleca. (...) Avea o mînă mare, să vă spună fina, că ea, cu mîinile amîndouă, nu a reuşit să-i cuprindă mîna, cînd o strîngea de gît›. Drăgoi avea pe atunci 23 de ani. 

Cîrnu Ioan i-a anchetat cu aceeaşi bestialitate şi pe elevii din organizaţia anticomunistă ‹Casa albă›. Nu ştim dacă este unul şi acelaşi cu căpitanul Cîrnu, care în 1952 a anchetat loturile de la Canal, bătîndu-l pe inginerul Gheorghe Crăciun (v. Dulgheru Mişu). Este unul dintre cei mai cunoscuţi anchetatori, cel mai des evocat în cărţile celor care i-au trecut prin mînă, fără îndoială din cauza sălbăticiei iraţionale a metodelor lui de anchetă. 

Documentele ultrasecrete ale Securităţii dezvăluie despre el aspecte neştiute şi surprinzătoare: criticat în şedinţe pentru că se folosea de misiuni în interes personal, era pasionat de pescuit şi de vînătoare. S-a pensionat la 55 de ani cu gradul de locotenent-colonel. A mai ocupat un post de şef serviciu administrativ la Trustul de construcţii din Bacău”.