Sânge pe Râul Doamnei. Mărturia regretatului Ion Preda, unul dintre susținătorii partizanilor conduși de Toma Arnăuțoiu. 11 ani de pușcărie politică. Povestea durerii

Profesorul de istorie Cătălin Nedelcu postează pe Facebook emoționanta mărturie lăsată posterității de regretatul nucșorean Ion Preda (foto sus / sursa: tomaarnautoiu.ro), unul dintre susținătorii partizanilor musceleni conduși de Toma Arnăuțoiu. Bătut și umilit groaznic în timpul repetatelor anchete (unul dintre torționari va fi fost Ioan Cârnu, cel care a torturat-o și pe Elisabeta Rizea), Ion Preda a executat 11 ani de pușcărie politică, fiind persecutat în mod constant și după eliberare. Vă prezentăm mărturia sa:  

”Eram toți hotărâți împotriva comunismului”

”Am fost învăţat de învăţătorul Iancu Arnăuţoiu. şi datorită felului cum ne preda la scoală, a vrut să fim patrioţi, să fim oameni ai Ţării Românesti, să ne iubim ţara. În 1949, am luat legătura cu Toma Arnăuţoiu, şi cu Arsenescu, şi cu preotul Bădoi, şi cu Aurica Costea, care-i lângă mine. 

Și ne-am întâlnit acolo, unde stăm noi, la această clădire care e demolată, şi am stat de vorbă, întrucât erau toţi hotărâţi contra comunismului. Nouă ne-a plăcut s-avem proprietatea noastră. Ne-a plăcut s-avem proprietatea noastră, să fim liberi, să fim independenţi. Totusi, aveam sentimentul patriotic: să fim români şi să ne iubim ţara. 

Prima detenție (49-54). Pitești, Jilava, Canal, Gherla…

Și, în '49, prin anumite mijloace, unul a fost prins, din grup, şi am fost "turnat" că le-am dat de mâncare. Într-adevăr, le-am dat de mâncare, că aveam o grădină în marginea satului. Am dus mâncare acolo. şi am fost arestat. M-au dus la Pitesti, în perioada cea mai grea în închisoarea din Pitesti. De acolo, la Jilava, la Canal. Am lucrat şi la Canal, până în '52, vara. Ne-au mutat de acolo la Gherla. Cu comandantul Goiciu, care se purta foarte asupra cu noi. Munceam de nu mai stiam de noi.

Am ajuns să fiu distrofic, de 45 de kilograme, la înălţimea de 1 metru 85. Am ajuns distrofic de gradul I, de m-au băgat la alimentaţie, să pot să mai trăiesc.

Din nou susținător al partizanilor 

 În '54, am venit acasă, eliberat. Acasă, am luat iarăsi legătura cu Toma Arnăuţoiu, prin preotul Andreescu. şi am luat legătura cu ei, de îmi transmiteau pe unde erau ascunsi - nu știam locul unde, pentru că erau la Poenărei, comuna mai departe de noi -, şi am luat legătura, dându-le tot felul de informaţii, să știe de unde să se ferească, unde să se bage.

A doua detenție. ”Am fost mulțumit că nu m-au împușcat”

Când au fost prinși, ne-au luat iarăsi. Și am stat cât am stat la Pitești. După aceea, ne-au judecat; şi la judecată mi-au dat încă douăzeci de ani. Îmi ceruseră condamnarea la moarte, cu articolul 207, în coroborare cu 284. Si atunci când mi-au dat douăzeci de ani - cinci făcusem -, am fost mulţumit că am scăpat de nu m-au împuscat. Ne-au luat de acolo şi ne-au dus la munci grele. Ne-au dus la Luciu-Giurgeni. 

Când ne-au dus la Jilava, ne-au băgat în lanţuri şi ne-au bătut în lanţuri câteva zile la rând, în lanţuri de de-abia puteam să facem pasul mare. şi ne băteau în fiecare zi. Veneau la noi la 9, la 10, după ce se făcea curăţenie prin Jilava, şi ne băteau în camere. Ne puneau pe jos, pe brânci, cu lanţurile legaţi, cizma pe gât, şi cu picioarele săreau pe noi, cu bâtele. Am stat acolo vreo mai trei săptămâni de zile, în această bătaie. După aceea, a venit procurorul si, când ne-a citit condamnarea, atuncea ni s-a dat drumul din lanţuri, ne-au scos din lanţuri. 

În lagăre. Iadul

De aici ne-au luat şi ne-au dus la Salcia, ne-au dus la Luciu-Giurgeni. Am muncit acolo. Ne-au dus şi la Botoșani. Peste tot, peste tot am muncit. şi muncă forţată! Dacă am muncit în agricultură, pe șirul care era de un kilometru de porumb, mai mult, dacă vedeau că a rămas un fir de iarbă pe lângă sămânţă, lîngă firul de porumb, ne puneau să-l mâncăm cu gura, nu să-l rupem. Asta era pedeapsa. Să nu greșim cu un fir ce să rămână nesmuls pe rândul de porumb! Deci am făcut perioada asta din a doua serie iarăși greu, ca şi prima! A fost ceva ce nu ne putem închipui! 

Perioada de la Canal, când am fost prima dată, munceam de nu mai vedeam praful în Canal, de ziceam că era iad, așa era de greu. Și muncă, şi muncă, şi mâncare, mde, ca la puscărie. Și am scăpat şi de acolo. 

Când am fost ultima oară, ne-au dus, pentru că se simţea ceva. Că or să dea drumul, ne-au dus la Botoșani. Acolo erau peneţisti, liberali, mai mulţi care erau fruntasii acestor vechi partide.

Eliberarea

Ne-au dus la Botoșani şi ne-au dat cărţi la dispoziţie. Citeam fel de fel de cărţi. Știam totul. Aveam un lector care venea şi ne presa; şi ne punea să citim câte o carte, câte ceva de Mihail Ralea, de cutare, de cutare - în fine, de autorii nostri români.

Și am venit acasă. Când am venit acasă, în '64, cu Decretul, domnilor, nu știam unde să apuc. Din informaţii, știam de casa unde stau, adică unde am stat, că sunt miliţieni în ea. Soţia era scoasă afară de primarul din comună, Gheorghe Serban, scoasă afară pentru că o chema mereu la Sfatul Popular şi voia să profite de ea şi ea l-a refuzat. Și i-a zis: "Fir-ai a dracului să fii! Tu esti una cum n-am întâlnit în viaţa mea, o femeie care nu cedezi în faţa mea!" – așa a zis primarul Gheorghe Serban. Și a scos-o din casă cu o căruţă trasă de un cal. Și-a pus boarfele în căruţă şi a dat-o afară, toamna târziu, când şi recolta din an era culeasă, cum știu băieţii aceștia, nu i-a dat voie să ia nici o traistă de porumb sau de cartofi care au fost toată vara munciţi de ea. Și a dus-o de acolo. Copiii erau împrăștiaţi. A stat la soacră-mea, care şi soacră-mea era… Unsprezece ani am stat în temniţele comuniste, unsprezece ani exact. 

Bătăile

M-a anchetat căpitanul Cârnu, care m-a bătut pentru că aveam armă, care n-am spus de ea; şi m-au turnat că aveam armă; şi m-a bătut să spun de ea. Altul m-a anchetat căpitanul Bădicuţ, care nu m-a bătut; nu, nimica. Bădicuţ nu m-a bătut. Dar m-au bătut gardienii de la Pitești: fraţii Guliman şi Ion Bâtă, asa-zis: 'Bâtă'. Doi fraţi erau. Plus ce m-au bătut la Jilava. Veneau pe rând şi băteau cu toţi; şi Stanciu". 

Familia și averea

Soţia mea a avut doi copii. Am plecat cu un copil lăsat şi cu un copil în a opta lună gravidă. L-a născut şi pe al doilea şi i-am avut lăsaţi la Râmnicu-Vâlcea şi unul l-am avut lăsat la niste neamuri, la Domnesti, într-o comună mai departe; îl creșteau alte neamuri de-ale mele.

O parte din oamenii care erau din comuna Nucsoara i-au sprijinit toţi pe toate părţile. Și din comunele vecine i-au sprijinit. În afară de cei care au fost membri de partid. 

Ce am avut eu, trei pogoane şi jumătate, pe care le-am avut cu pruni, cu meri, cu nuci şi nu mai am nimica. Mi-au confiscat totul. Ceea ce am acuma, am din partea soţiei, că n-a fost condamnată şi am din partea ei. Acest pământ al meu l-au dat unui brigadier Ungureanu, care este chiar în faţă aciia, unde-i café-ul ăla bar; şi la un rudar. A avut şi el, brigadierul; l-a schimbat dintr-o parte într-alta; l-a adus aicea în casă şi până acum stăpânește el; şi un pogon un rudar. Pământul era cu pomi, cu meri puși de mine de când m-am căsătorit; nuci, pruni. şi era şi închis de jur-împrejur. Cu o casă şi un grajd pe el. Și grajdul nu mai e acum. L-a luat, i-a făcut ce i-a făcut şi l-a vândut. Și casa e părăsită, nu asa, lăsată-n voie”.