PSD primește ministere vitale care ar trebui reformate din temelii. Social-democrații nu par însă dispuși să vină cu figuri noi, reciclând aceiași incompetenți care au produs și prezentul dezastru bugetar. Societatea civilă este siderată! „Sper ca Nicușor Dan și Bolojan să-i oprească. Nu se poate să avem aceiași penali și expirați pe care-i știm, cu nume și prenume!”


PSD primește ministere vitale care ar trebui reformate din temelii. Social-democrații nu par însă dispuși să vină cu figuri noi, reciclând aceiași incompetenți care au produs și prezentul dezastru bugetar. Societatea civilă este siderată! „Sper ca Nicușor Dan și Bolojan să-i oprească. Nu se poate să avem aceiași penali și expirați pe care-i știm, cu nume și prenume!”

Surse familiare cu negocierile partidelor indică faptul că PSD este pe cale să obțină ministere vitale care însă ar trebui reformate din temelii, fapt puțin probabil în condițiile în care propunerile social-democraților pentru acestea par niște catastrofe politice, în anumite cazuri fiind aceleași nume care au produs prezentul dezastru bugetar. 

Ar fi vorba de Transporturi (unde ar urma să vină, în locul lui Sorin Grindeanu, habarnistul Ciprian Șerban), Ministerul Muncii (pentru care au fost vehiculate variantele Simona Bucura Oprescu, Marius Budăi sau Florin Manole), Sănătate (deputatul Alexandru Rogobete), Agricultură (posibil catastrofa Florin Barbu), Justiție (posibil același Radu Marinescu, un apropiat al Liei Olguța Vasilescu) și posibil Ministerul Fondurilor Europene. 

Societatea civilă se declară pur și simplu siderată de această împărțire rezultată în urma unor negocieri prelungite din care, aparent, PSD iese victorios, deși aproape 80% dintre români au votat împotriva acestei formațiuni putred de corupte. Detalii și reacții virulente mai jos! 

CITEȘTE ȘI: S-a bătut palma pentru noua rotativă PNL-PSD a austerității! Ilie Bolojan ar urma să fie desemnat premier miercuri. PSD preia şefia Guvernului în 2027. Social-democraţii vor șapte ministere printre care Transporturile şi Justiţia

Împărțirea pe scrut 

Ministerele PSD: Justiţie, Transporturi, Sănătate, Muncă, Agricultura,  Fonduri Europene sau Energie. 

Ministerele PNL: Finanţe, Interne, Educaţie, Fonduri Europene sau Energie. 

Ministerele USR: Apărare, Externe, Mediu şi Economie. 

Ministerele UDMR: Dezvoltare şi Cultură. 

Miniştrii pentru Apărare şi Externe vor fi negociaţi cu preşedintele Nicuşor Dan, în noul guvern. 

De asemenea, USR va numi viitorul Avocat al Poporului, va primi şefia CNCD şi a Radioului Public. 

UDMR va rămâne cu Ministerul Dezvoltării, plus Ministerul Culturii. De asemenea, UDMR va numi un judecător la CCR. 

Restul funcţiilor : 

PSD: Şefia Camerei Deputaţilor, un judecător CCR. 

PNL: Şefia Senatului, TVR. 

USR: Avocatul Poporului, CNCD, Radioul public. 

UDMR : un judecător CCR. 

Reacții societatea civilă 

Mircea Marian, jurnalist publicația „De fapt”: „Este atât de sinistră lista „pe surse” a viitorului guvern că nu vreau să cred că e adevărat, sper ca Nicușor Dan și Bolojan să-i oprească. Nu se poate să avem aceiași penali și expirați pe care-i știm, cu nume și prenume, că ne-au îngropat.

Bolojan ar trebui să pună o condiție simplă: nici un „fost” în noul guvern. Aveți partide de zeci de mii de oameni, găsiți figuri noi, cu studii pe bune și, cu un pic de bunăvoință, care să fi demonstrat că au făcut ceva la viața lor. Ceva bun, nu hoții.”

Oana Gheorghiu, asociația „Dăruiește Viață”: „Circulă, pe surse, numele unor potențiali miniștri. 

Atât vreau să spun: dacă într-un guvern care ar trebui să fie chibzuit, onest și transparent vom vedea aceleași fețe de foști miniștri sau secretari de stat, care au avut deja puterea și au eșuat, care au blocat proiecte, au pierdut banii din PNRR și au pus țara pe butuci, atunci nu mai e vorba de nepricepere. Este sfidare fățișă. 

Nu ai ce căuta într-un guvern nou dacă, atunci când ai fost în funcție, ai ratat reforma, ai închis uși, ai tergiversat decizii și ai lăsat proiecte bune să moară doar pentru că nu le controlai. 

România nu mai are timp pentru reciclări politice. 

Are nevoie de curaj, competență și responsabilitate. Nu de aceiași oameni care au dovedit deja că nu pot sau nu vor.” 

Paul Palencsar, jurnalist, analist, influencer: „Gata! E guvern cu rotativă. Ca la PCR. Rotirea cadrelor, să apuce toți să roadă ceva. PSD va avea șapte ministere, să mănânce și gura lor. Printre ele, ministerul Justiției. Doar nu credeți că vor să controleze Justiția, ca să scape de pușcarie hoții nației. Nici vorbă. 

Negocierile au mers bine. Operație reușită, pacientul, mort. Sper că cei care ați votat PSD majoritar în Parlament sunteți mulțumiți acum.” 

Roxana Iordache, jurnalist: „PSD, șapte ministere?! Glumiță proastă! După ce au făcut gaura uriașă din buget, după ce au cochetat cu extremiștii-marionete ale lui Putin în jumătatea de an de coșmar electoral, după prezidențiale au venit la negocieri cu tupeu nemărginit, în loc să zică bogdaproste dacă primesc vreun minister, mai puțin important.  

Dacă se confirmă că pesedeaua împotriva căreia au votat aproape 13 milioane de alegători ia aproape toată pizza ca s-o plătească tot alții, așa cum principalii vinovați de dezastru cer acum solidaritate pentru plata celei pe care au mâncat-o cu Ciolacu, atunci, să guverneze ei, să-și pună premier POLITIC, pe Grindeanu. 

Iar USR și PNL să treacă în opoziție. Și vom vedea că nici vorbă de anticipate - care n-ar fi nici în cazul unui guvern minoritar reformator -, nici vorbă de zaveră sindicală, ci doar alianță naturală de guvernare între PSD și AUR, căci partidului extremist nu-i pasă de antipesedismul alegătorilor lui, ci mizează pe obediența lor. 

Știu că mă vor stupi dragile de mâțe și pe bună dreptate fiindcă atentez la demnitatea lor serenissimă comparându-le cu PSD, dar cam așa ar vrea sistemul securistic-mafiot să fie guvernarea, leprele de ei pe spatele lui Ilie Bolojan, al motoarelor economiei, al poporului român batjocorit la infinit.  

Și totul împotriva votului pentru Nicușor Dan.” 

 Ramona Ursu, jurnalist: „Mi se pare mizerabil ca PSD, principalul vinovat al dezastrului economic în care am ajuns, să aibă tupeul să pună vreo condiție pentru viitoarea guvernare. Nicio secundă nu e vorba despre binele românilor, PSD e interesat strict de funcții, portofolii cu bani și menținerea aceleiași găști de borfași la butoane.  

Abia aștept să văd viitorii miniștri, deocamdată am văzut niște nume pe surse, dar cred că niciun ministru sau secretar de stat care a fost în ultimii ani în funcție (de unde i-aș excepta doar pe Ilie Bolojan și pe Daniel David, care oricum sunt de câteva luni în funcții, pe care și le merită din plin), nu mai are ce căuta în viitorul guvern. Indiferent de partid. Pe absolut toate planurile, România a eșuat din cauza celor au condus țara până acum. Sănătate, transporturi, economie, finanțe, cultură, poliție, justiție, mediu, externe, energie, dezvoltare, tot, tot, tot.  

Cum plătesc toți politicienii care au furat pe rupte, au aruncat cu banii publici în toate neamurile, amantele și slugile lor? Cine decontează tot răul care ni s-a făcut? Cine!? Doar noi, idioții care mai muncim cinstit și care suntem dărâmați de taxe, impozite, corupție, incompetență, batjocură, toate pornite de la vârful statului român pânâ la ultimul funcționar public?  

Nesimțirea e mare, a depășit de mult limita suportabilității. Iar aroganța PSD, pe care am văzut-o din plin și în ultimele săptămâni de negocieri politice, cred că vor duce cât de curând la ceva foarte rău în societate. Ăsta e sentimentul meu, că cei peste 6 milioane de oameni care l-au votat pe Nicușor Dan președinte și care au dat un semnal clar pentru o schimbare în bine, profundă și europeană a țării nu vor sta cu mâinile în sân, acceptând la infinit batjocura PSD. La fel, mai cred că nici ceilalți, peste 5 milioane care l-au votat pe Simion și care tot pentru o schimbare radicală au votat - sigur, în sensul pe care îl știm, dar ideea lor a fost tot pentru schimbare - nu vor fi deloc liniștiți văzând în continuate rânjetul lui Grindeanu și jaful de neoprit al PSD.  

Vorbim, totuși, despre 11 milioane de oameni care au votat pentru schimbare. Au votat pentru orice altceva în afară de ce a fost până acum.  

Ca idee, la parlamentare din decembrie 2024, PSD a obținut 2.065.087 voturi (22.30%). La prezidențialele din noiembrie 2024, în primul tur, Ciolacu a obținut 1.769.760 de voturi (19.15%). La prezidențialele din acest an, în primul tur, Antonescu, sprijinit de PSD și PNL, a obținut 1.892.930 de voturi (20,07%).  

Deci, cu ce tupeu mai îndrăznește PSD să pună acum condiții?” 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.