”Legionarii” de care aveți nevoie

De mai bine de 93 de ani, de la instaurarea dictaturii lui Carol al II-lea, statul român întreține mitul ”loviturii de stat de tip legionar”. După ce a folosit Mișcarea Legionară pentru a-i face pârtie spre dictatura regală, încurajând-o și legitimând-o în repetate rânduri, Carol al II-lea a invocat pericolul unei așa-zise ”lovituri de stat legionare”, deși aceasta chiar n-ar fi fost posibilă atunci (Corneliu Zelea Codreanu și 99% din elita legionară se aflau în pușcării, restul verzilor fiind atent supravegheați / vânați de Siguranță, cu efecte ce se vor vedea foarte curând). 

Eu nu spun că legionarii n-au făcut crime, fiindcă au făcut, crimele lor fiind monstruoase (iar responsabilitatea acestora e pur individuală), nu spun nici că n-ar fi fost periculoși, fiindcă Georgescu, Simion și Șoșoacă sunt maimuțe în comparație cu ei. Spun doar că e o minciună sfruntată ideea că ar fi intenționat / putut să dea ”o lovitură de stat legionară” atunci, sub Carol al II-lea. Mai mult, toate circularele și înscrisurile lui Codreanu (fie de la Jilava, fie de la Râmnicu Sărat) conțin ordine explicite și repetate privind noncombatul și lipsa oricăror provocări. Și-apoi, cum să dea o ”lovitură de stat legionară” împotriva monarhiei?!, când legionarii erau monarhiști fără excepție.

Mitul loviturii de stat de tip legionar va fi expus și epatat sub toate formele în contextul Rebeliunii legionare, însă Rebeliunea e o chestiune complexă, întrucât mareșalul Ion Antonescu avea nevoie de ea pentru a elimina Mișcarea Legionară de la putere, în ianuarie 1941. Rebeliunea nu ar fi putut avea niciodată succes. E indubitabil. Dovadă modul în care a decurs și s-a sfârșit. Imediat după aceea, narațiunea ”loviturii de stat legionare” a fost eficient și etapic dezvoltată și amplificată de regimul Antonescu, justificând astfel o serie de acțiuni și înăspriri, peste ani, multe dintre aceste acuzații fiind preluate de propaganda comunistă (copy-paste, cum se zice astăzi).

În cea mai mare proporție, legionarii care au comis crime și alte violențe la Rebeliune, fie au fost uciși / încarcerați de regim, fie (cei mai mulți) au fugit cu Horia Sima în Germania, luând apoi calea exilurilor fără sfârșit, fie (și aici mă refer la tineri legionari participanți sau doar acuzați că ar fi participat la Rebeliune) au fost trimiși în primele linii ale războiului împotriva URSS, mulți murind acolo. 

Se umflă bășica în mulți când aud că răspunderea penală pentru crime și alte infracțiuni e pur și simplu individuală, aceaste crime neputând fi aruncate din punct de vedere juridic, de-a valma, peste un întreg segment uman, ba și peste copii nevinovați. Da, băi ăștia, răspunderea juridică e pur individuală. Nici la Nürnberg nu a fost altfel. Acolo, culpele / răspunderile individuale au fost foarte bine stabilite și demonstrate. (A nu se uita că Mișcarea Legionară nici măcar nu a fost condamnată la Nürnberg) Cât despre zilele noastre, iată ce explică juristul Alexandru Tănase, fost președinte al Curții Constituționale a Republicii Moldova: 

”Răspunderea penală nu poate fi colectivă – trebuie să fie, în mod esențial, individualizată.

Dreptul penal modern se întemeiază pe un principiu fundamental: fiecare răspunde pentru fapta proprie. Nu este doar o exigență juridică, ci o expresie a demnității umane și a statului de drept. Ideea că o persoană ar putea fi trasă la răspundere penală pentru ceea ce a făcut altcineva – fie că este vorba despre un membru al familiei, un coleg sau un concetățean – contravine frontal normelor constituționale și valorilor fundamentale ale justiției.

Istoria ne arată cât de periculoasă a fost răspunderea colectivă în regimurile totalitare. În comunism, ‹vinovăția de clasă› înlocuia fapta concretă, iar oamenii erau persecutați pentru originea lor socială, nu pentru ceea ce au făcut. În nazism, comunități întregi erau executate pentru ‹a da un exemplu›. Aceste practici nu au avut nimic în comun cu justiția – ele au fost instrumente de represiune, frică și control.

Orice tentativă de a reabilita sau tolera ideea de răspundere penală colectivă – fie ea explicită sau mascată în formule ambigue – trebuie respinsă cu fermitate. Justiția penală trebuie să rămână individualizată, proporțională și ancorată în respectul pentru persoană. Altfel, riscăm să alunecăm din nou spre o logică a vinovăției prin asociere – adică exact ceea ce democrația promite că nu va repeta niciodată”.

Acum, haideți să revenim la numeroasele psihoze privind așa-zisul ”pericol legionar”, psihoze alimentate de statul dezlănțuit pentru a-și atinge obiectivele.

La 6 noiembrie 1945, la manifestația regalistă și anticomunistă din Piața Palatului, când guvernul Groza a adus muncitori ca să-i bată cu răngile pe numeroșii manifestanți chemați în stradă prin canalele PNȚ și PNL, ”argumentul” comuniștilor a fost că acolo ar fi avut loc o ”insurecție legionară”, ceea ce nu era câtuși de puțin adevărat. Dar justificarea a acoperit crime și persecuții sălbatice. 

Marile valuri de arestări politice din 1948 au fost motivate tot din cauza așa-zisului ”pericol legionar”, deși atunci nu au fost arestați numai legionari, iar acest pericol pur și simplu chiar nu exista pentru regim – cu atât mai puțin s-ar putea vorbi de pericolul unei lovituri de stat de tip ”legionar” – vă amintesc că România se afla sub ocupația trupelor ruse. De notat că 99,9% dintre tinerii arestați și condamnați strict pentru delicte de gândire erau prea tineri pentru a fi participat la Rebeliune, darămite să fi activat în Mișcarea Legionară interbelică. Promotorii Legii Vexler și ceilalți extremiști de stânga amestecă în mod voit lucrurile și perioadele, prin calificativul de ”legionar” lipit unui tânăr în ‘48 sau în anii ‘50, ei sugerează, fără nicio clarificare, că acesta s-ar face vinovat de crimele de la Rebeliune sau de dinainte, ceea ce este total fals și absurd. Răspunderea juridică e strict individuală.

Marota așa-zisului ”pericol legionar” și al unei așa-zise ”tentative de lovitură de stat de tip legionar” a fost motivul invocat de autoritățile comuniste și în toamna lui 1956, pe fundalul Revoluției de la Budapesta, când elitele studențești au fost arestate și condamnate pentru culpe închipuite. 

Dileala ”pericolului legionar” a fost utilizată de regimul Ceaușescu în multe situații, inclusiv în 1977, pentru a reprima greva minerilor din Valea Jiului. Minerii ajunseseră ”legionari”. 

Sub același pretext s-a scos din istorie și s-a trecut sub tăcere o revoltă anticomunistă consumată la Cluj în 1983.

În 1987, aceeași marotă a fost invocată pentru a reprima revolta muncitorească de la Brașov.

În 1990, Ion Iliescu îi cataloga drept ”legionari” pe golanii din Piața Universității. 

Acum înțelegeți la ce mă refer? Așa-zisa Lege Vexler se înscrie în acest tipar. Înțelegeți că, susținând minciuna așa-zisului ”pericol legionar” sau ”neolegionar”, nu faceți nimic incomod și isteț, ci dimpotrivă, doar vă înrolați, cu tastatura de acasă, din oportunism, conformism și neomarxism (ca să nu mai amintesc de IQ cu minus), în cea mai obosită, mai banală și mai cretină propagandă a statului, și asta încă din 1938.  Sunteți la fel de liberticizi ca Vexler & Florian.

La urma urmei, ce fac extremiștii de stânga care mint că alegerile din România ar fi fost anulate din cauza așa-zisului ”pericol neolegionar”, (și asta doar pentru a-și întreține dileala ideologică)? Ei trec sub tăcere sau relativizează ceea ce s-a întâmplat în realitate: faptul că ingerințele Rusiei au cauzat anularea alegerilor prezidențiale. Serviciile secrete rusești sunt responsabile pentru asta, nu ”neolegionarii” verzi pe pereți. Cei / cele care instită cu minciuna asta mută atenția de la un pericol real la unul închipuit. Sau le amestecă, ceea ce e o altă minciună. Și asta poate fi numită propagandă pro-Rusia, da, chiar dacă e împroșcată din rebutism ideologic de niște personaje analfabete istoric și juridic. Ăștia dau apă la moara propagandei ruse care insistă că în România ar fi ”fasciști” și ”legionari” (așa a ”argumentat” Rusia invadarea Ucrainei).

În România NU există nici neolegionarism politic, nici legionarism politic. Indivizii și individele astea se luptă cu dușmani închipuiți. Iar legionarii și neolegionarii ăia de odinioară erau profund anti-Rusia. Păcăliciul de Georgescu a citat și din Osho – de ce n-ar fi ”oshoist”? I-a ridicat osanale lui Ceașcă – de ce n-ar fi ceaușist?; de ce n-ar fi comunist? A avut el carnet de membru al Gărzii de Fier, sau al Partidului Comunist? Mă-sa a fost secretara lui Corneliu Zelea Codreanu sau a unui ministru comunist? Georgescu a avut intense legături cu fosta Securitate – de unde ați scos-o pe-asta cu ”legionarul” și ”neolegionarul”? Piticilor.

AUR, SOS și POT sunt grupări de factură național-comunistă (de tipul ”țara noastră aur poartă”) și securistoidă (vezi rezerviștii), updatate cu diverse tâmpenii new age (adică tot stânga) și bisericisme banale (unele eretice) pentru mase. Maimuțele astea triste n-au nici cea mai mică legătură cu interbelicul sau cu doctrina legionară.

Dar voi căutați ”legionarii” și ”neolegionarii” de care aveți nevoie.